Mark Zuckerberg a fost surprins de internauții vigilenți după ce a dat „love” la o postare creată cu ajutorul AI. Paginile care distribuie imagini de acest fel au devenit extrem de virale în ultimul timp și reușesc să strângă milioane de aprecieri și comentarii.
„Faithful” este un cont de spam din România care are doar conținut creat prin inteligența artificială. De asemenea, există și imagini ale unor copii cu amputații.
„Am făcut fiecare detaliu cu dragoste, dar se pare că nimănui nu-i pasă”, se arată în descrierea pozei apreciate de Zuckerberg. Postarea are peste 3,6 milioane de reacții și peste 250.000 de comentarii. În imagine se observă o femeie, ce pare că lucrează la o brutărie, alături de un cal făcut din pâine.
Mark Zuckerberg este printre cei mai bogați oameni din lume. El este programator, antreprenor, filantropist și fondatorul Facebook. A devenit cel mai tânăr miliardar din lume la vârsta de doar 23 de ani. Acest lucru s-a întâmplat în 2008.
Zuckerberg a înființat Facebook în timp ce era student la Harvard, în 2004. La acea vreme, avea doar 18 ani. De fapt, platforma a fost creată pentru a fi folosită doar de studenții universității. După ce Facebook a luat amploare, acesta a renunțat la facultate, pentru a se concentra pe dezvoltarea rețelei de socializare.
De-a lungul timpului, Zuckerberg nu s-a oprit aici și a mai facut investiții importante. Acesta a cumpărat Instagram în 2012 și aplicația WhatsApp în anul 2014. A avut și o încercare de a cumpăra Twitter, însă nu a reușit.
În 2016, Mark Zuclerberg avea o avere de 1.5 miliarde de dolari. În 2016, a ajuns la aproape 50 de miliarde de dolari, iar în 2023, conturile sale au arătat peste 100 de miliarde de dolari.
Spre sfârșitul anului 2024, averea netă a lui Zuckerberg a ajuns la 206,2 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg al miliardarilor, citat de digi24.ro. În acest fel, fondatorul Facebook l-a întrecut pe președintele Amazon, Jeff Bezos, care înregistra 205,1 miliarde de dolari
De la începutul anului 2024, averea netă a lui Zuckerberg a crescut cu 78 de miliarde de dolari. Constant, acesta a investit în platforma sa și a îmbunătățit-o. În același timp, în anul 2022, miliardarul a concediat 21.000 de angajați Meta pentru reducerea unor costuri.