După ce rebelii au preluat controlul statului, președintele sirian Bashar al-Assad s-a îmbarcat duminică dimineață într-un avion la Damasc spre o destinație necunoscută. Între timp, au apărut informații care vorbesc de o posibilă prăbușire a aeronavei, dar acestea au fost ulterior dezminţite.
Postul britanic de televiziune Sky News a transmis duminică seara că Bashar al-Assad se află la Moscova, după ce în cursul zilei au existat speculații că ar fi murit în prăbușirea avionului .
Surse de la Kremlin au confirmat că Assad și membrii familiei sale au primit azil în capitala Rusiei.
Au existat multe speculații cu privire la locația lui Assad în urma informațiilor potrivit cărora a fugit din Damasc înainte ca rebelii să intre în capitală, duminică dimineață.
Rusia, unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Assad, a confirmat mai devreme că acesta a părăsit Siria, dar nu a precizat unde se află și nici dacă i-a fost acordat azil.
În mijlocul războiului civil din Siria, forțele de opoziție au preluat controlul în marile orașe ale țării, printre care Alep, Hama, Daraa, Homs și, de duminică, și în capitala Damasc.
Pe măsură ce rebelii preluau controlul capitalei siriene, au existat rapoarte despre o fugă din țară a președintelui Bashar Al-Assad. Cele mai noi informații, neconfirmate oficial încă, sugerează că avionul președintelui sirian Bashar Al-Assad cu care a fugit din Damasc a fost doborât.
Până în prezent, nicio agenție de presă locală, nicio forță guvernamentală sau de opoziție nu a confirmat acest raport. Se cunoaște doar faptul că avionul lui Bashar Al-Assad a decolat de pe Aeroportul Internațional Damasc și s-a îndreptat către o destinație nedezvăluită.
Publicația Reuters, care citează două surse siriene, scrie că există o probabilitate foarte mare ca Assad să fi fost ucis dacă se afla în avion, deoarece acesta a făcut un viraj brusc de 180 de grade și a dispărut de pe radar, conform datelor de pe site-ul Flightradar.
Potrivit ultimelor rapoarte neconfirmate, avionul lui Assad a fost doborât. Jurnalistul egiptean Khaled Mahmoued scrie pe platforma x (fostul Twitter) că avionul care îl transporta pe Assad a dispărut de pe radar.
Aeronava ar fi căzut brusc de la o altitudine de peste 3.650 de metri la 1.070 de metri în câteva minute, chiar în afara spațiului aerian libanez la nord de Akkar. Datele radar de zbor 3D ale avionului care îl transporta pe Bashar al-Assad indică faptul că acesta s-a prăbușit. Cel mai probabil, ar fi fost doborât.
”A dispărut de pe radar, este posibil ca transponderul să fi fost dezactivat, dar cred că probabilitatea cea mai mare este ca avionul să fi fost doborât”, a declarat și o sursă siriană, conform Reuters.
Forțele de opoziție care au preluat puterea la Damasc au anunțat o recompensă de 10 milioane de dolari pentru oricine ajută la capturarea lui Bashar al-Assad.
Între timp, premierul sirian Mohammed Ghazi Jalali a declarat că guvernul este gata să ”întindă mâna” opoziției și să predea funcțiile unui Executiv de tranziție.
”Sunt în casa mea și nu am plecat, iar asta din cauza apartenenței mele la această țară”, a spus Jalili. El a spus că va merge la biroul său pentru a continua munca și a cerut cetățenilor sirieni să nu provoace distrugeri în țară.