Se spune că dragostea durează trei ani, însă, există și excepții. O demonstrează un cuplu celebru care, după doi ani de căsnicie, a ales să divorțeze.
Jennifer Lopez și Ben Affleck au șocat întreaga lume. Faimosul cuplu a ales să divorțeze după doar doi ani de căsnicie. Deși, totul părea că merge ca pe roate și că sunt fericiți, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate.
Nimeni nu se aștepta la un divorț între Jennifer Lopez și Ben Affleck, mai ales că păreau că formează un cuplu destul de sudat. Ei bine, parcă peste noapte, iubirea nu a fost suficientă pentru a-i ține împreună.
Declinul mariajului lor a început în momentul în care Jennifer și Ben nu au mai locuit împreună. Din cauza programului încărcat și a proiectelor numeroase, cei doi au început să se vadă din ce în ce mai rar, până când s-au separat.
Primul pas a fost vânzarea cuibușorului de nebunii din Beverly Hills. Acea tranzacție urma să prevestească finalul cuplului ”Bennifer”. Apoi, eșecul total al turneului ”This is me… live” a făcut-o pe artistă să nu își mai dorească mariajul cu Ben Affleck.
Jennifer a fost cea care a luat inițiativa și a depus actele de divorț. Potrivit publicației Variety, diva a mers la tribunalul superior din Los Angeles și a precizat că data oficială a separării a fost 26 aprilie 2024.
Jennifer Lopez și Ben Affleck au avut parte de o iubire demnă de filmele de la Hollywood. Cei doi s-au cunoscut pentru prima dată în 2001, pe platourile de filmare de la ”Gigli”. Între Jennifer și Ben s-a prins imediat scânteia iubirii și au format unul dintre cele mai apreciate și mai frumoase cupluri ale anilor 2000.
Din păcate, relația de atunci nu a fost una prea longevivă. Cei doi s-au logodit în 2002, iar nunta amânată din 2003 a marcat finalul poveștii de iubire dintre ei. Între timp, fiecare și-a găsit fericirea în brațele altor parteneri.
Douăzeci de ani mai târziu, soarta i-a adus din nou împreună pe Jennifer Lopez și Ben Affleck. Starurile nu s-au opus destinului, așa că și-au mai acordat o a doua șansă. Au crezut că este una norocoasă, așa că nu au mai pierdut deloc timpul.
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au căsătorit în august 2022. Evenimentul a fost grandios și emoționant, însă, nimeni nu credea că se va finaliza cu un divorț, doi ani mai târziu.