News

750 de români sînt aşteptaţi să se angajeze în Spania la cules de căpşuni

Spaniolii au anunţat că vor să angajeze 750 de români pentru o perioadă limitată. Pentru cîteva sute de euro salariu, concurenţa este, însă, mare. Anul trecut, la Iaşi, au fost cîte şase...
14.12.2013 | 08:03
750 de romani sint asteptati sa se angajeze in Spania la cules de capsuni
ADVERTISEMENT

Spaniolii au anunţat că vor să angajeze 750 de români pentru o perioadă limitată. Pentru cîteva sute de euro salariu, concurenţa este, însă, mare. Anul trecut, la Iaşi, au fost cîte şase persoane care s-au luptat pentru un loc de culegător de căpşuni.

Oferta spaniolilor este mană cerească pentru românii care au venituri mici şi nu se dau la o parte cînd vine vorba de muncile câmpului. Concurenţa este mare, pentru că doar 750 de oamenii vor merge la începutul lui 2014 în Spania să culeagă căpşuni, cu 50 de locuri mai multe decît anul acesta. Dosarele sunt prelucrate, iar în ianuarie, la Vaslui, vor fi aleşi cei care pleacă la muncă, anunţă digi24.ro.

ADVERTISEMENT

„E foarte greu acasă, e foarte greu să produci un ban în România”, crede Cristina Cazacu, una dintre cele care vor să muncească la cules de căpşuni. „Ca să munceşti aici să-ţi dea un salariu mai mic decît meriţi, mai bine preferi să mergi în afară şi să ştii că vei cîştiga cît de cît bine”, spune ea.

Deja îşi face planuri: vrea să lucreze cel puţin trei ani în Spania ca să strîngă bani să îşi deschidă propria afacere: „Visul meu este să-mi deschid un salon în domeniul ăsta cu frizeria, cu coafura, şi să fac o afacere profitabilă, să nu mai fiu nevoită să plec să muncesc în afară”.

ADVERTISEMENT

Pînă atunci însă, trebuie să muncească din greu foarte mult timp, spune Alina, care a fost deja de trei ori la cules de căpşuni. „Eu am stat la baracă. Sînt barăci care au patru paturi şi un calorifer şi baie comună. Dacă stai bine cu sănătatea, e bine să te duci. Dar dacă nu stai bine… nu.”

Cei 750 de români vor pleca în luna februarie cu un contract de trei luni. Vor munci şase ore zilnic, şase zile din şapte, fiind plătiţi cu 40 de euro pe zi. În total, vor cîştiga aproape 2500 de euro, din care plătesc 100 de euro asigurarea socială, 2% impozitul pe venit şi cîte un euro pe zi pentru cazare.

ADVERTISEMENT