Echipa nationala

Echipa națională a României, tărâmul tricolorilor. Pe FANATIK ai cele mai tari stiri despre jucătorii din echipa nationala, rezultate si noutati. Vezi meciul ONLINE Romania LIVE VIDEO in timp real

Meciuri, program, clasament

Echipa naţională a României se află sub egida FRF. Primul meci l-a susţinut în 1923 în compania Iugoslaviei, scor 2-1 pentru cei care vor fi alintaţi tricolorii. La prima participare oficială internaţională, în 1924 la turneul final al JO, România a pierdut ambele confruntări. A făcut-o la scor, 1-4 cu Austria şi 0-6 cu Olanda.

Cu toate acestea, cu ajutorul regelui Carol al II-ea România a fost una dintre cele patru ţări europene prezente la primul turneu final de CM, în Uruguay, alături de Franţa, Belgia şi Iugoslavia. România avea să participe consecutiv la primele trei ediţii de CM. Lucru pe care l-au mai făcut doar Franţa, Belgia şi Brazilia. Din 1938 şi până la Mexico 70 România nu a mai obţinut calificarea la un turneu final de CM sau de Europene. În 1972 România câştigă grupa din preliminarii Euro. Nu a ajuns însă la turneul final, care era de 4 echipe. A fost eliminată de Ungaria după trei meciuri (a fost nevoie de un meci de baraj).

Istoric

Abia în 1984 consemnăm o altă calificare, la Euro 1984, în premieră, după ce în grupă am eliminat campioana mondială Italia. La urneul final din Franţa nu am putut trece de grupe. Din 1990 încep anii de glorie ai naţionalei, aşa numita Generaţie de Aur. Am avut trei prezenţe consecutive la CM, 1990, 1994 şi 1998 şi două la Euro, 1996 şi 2000.

Cea mai mare performanţă a fost calificarea în sferturi de finală la CM 1994, în SUA. Gică Hagi şi colegii lui au pierdut dramatic, cu Suedia, la lovituri de departajare. La Euro 2000 am ajuns dincolo de grupe. Adică tot sferturi, dar am fost învinşi de Italia cu 2-0. De atunci la CM nu am mai reuşit să ajungem, doar la Euro 2008 şi 2016, dar fără a ieşi din grupe.

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Atentie Hagi Punctele forte si punctele slabe ale Suediei dupa eliminarea de la Cupa Mondiala Marcel Puscas analizeaza raportul Wyscout al primului adversar al Romaniei in Liga Natiunilor

Atenţie, Hagi! Punctele forte şi punctele slabe ale Suediei după eliminarea de la Cupa Mondială! Marcel Puşcaş analizează raportul Wyscout al primului adversar al României în Liga Naţiunilor

Trei intamplari nestiute cu Vlad Chiriches Cristi Coste dezvaluiri despre legenda FCSB scoasa din fotbal pe usa din dos

Trei întâmplări neștiute cu Vlad Chiricheș! Cristi Coste, dezvăluiri despre legenda FCSB scoasă din fotbal pe ușa din dos

Titularul nationalei a semnat pentru un salariu de 12 milioane de euro anual Ce legatura are Sergio Ramos Exclusiv

Titularul naționalei a semnat pentru un salariu de 1,2 milioane de euro anual! Ce legătură are Sergio Ramos. Exclusiv

Cat costa de fapt nationala Marocului echipa calificata in optimile CM 2026 dupa ce a eliminat Olanda Suma este fabuloasa in comparatie cu tricolorii lui Gica Hagi

Cât costă, de fapt, naționala Marocului, echipă calificată în optimile CM 2026 după ce a eliminat Olanda. Suma este fabuloasă în comparație cu tricolorii lui Gică Hagi

Gica Hagi a vrut sa mearga la Mondiale Motivul pentru care sa razgandit

Gică Hagi a vrut să meargă la Mondiale! Motivul pentru care s-a răzgândit

Lista de 10 candidati dintre care se va alege viitorul fundas dreapta al lui Liverpool Ce se intampla cu Andrei Ratiu

Lista de 10 candidați dintre care se va alege viitorul fundaș dreapta al lui Liverpool. Ce se întâmplă cu Andrei Rațiu

Cine a pierdut sfertul cu Suedia Hagi face in sfarsit lumina si arata vinovatul

Cine a pierdut sfertul cu Suedia. Hagi face, în sfârșit, lumină și arată vinovatul

Care este cel mai mare regret pe care il are Gica Hagi Siar fi dorit sa joace o singura partida

Care este cel mai mare regret pe care îl are Gică Hagi. Și-ar fi dorit să joace o singură partidă

Fotbalistii nationalei parada modei la nunta lui Dennis Man Cadoul primit de Georgiana Lobont

Fotbaliștii naționalei, parada modei la nunta lui Dennis Man. Cadoul primit de Georgiana Lobonț

Care a fost de fapt secretul prestatiei tricolorilor la CM 1994 Totul a fost decis cu o luna inainte

Care a fost, de fapt, secretul prestației tricolorilor la CM 1994. Totul a fost decis cu o lună înainte

Radu Dragusin out de la Tottenham Londonezii au anuntat transferul fundasului carei ia locul

Radu Drăgușin, out de la Tottenham!? Londonezii au anunțat transferul fundașului care-i ia locul

El a fost jucatorul care sa plans de Hagi la CM 1994 A facuto direct la selectionerul Iordanescu

El a fost jucătorul care s-a plâns de Hagi la CM 1994. A făcut-o direct la selecționerul Iordănescu

Povestea celui mai frumos gol marcat de Romania la un Campionat Mondial 33 de ani de la reusita lui Gica Hagi in poarta Columbiei Video

Povestea celui mai frumos gol marcat de România la un Campionat Mondial: 33 de ani de la reușita lui Gică Hagi în poarta Columbiei. Video

Ei sunt romanii care au luat bronzul la CM de fotbal Aventura de poveste in tara cangurilor

Ei sunt românii care au luat bronzul la CM de fotbal. Aventură de poveste în țara cangurilor

Adevarul despre Dobrin si Mondialul din Mexic Lau mancat degeaba pe Angelo Niculescu

Adevărul despre Dobrin și Mondialul din Mexic: „L-au mâncat degeaba pe Angelo Niculescu”

Titularul Romaniei de la EURO 2024 sia anuntat retragerea Clipul emotionant postat Ma inclin in fata voastra

Titularul României de la EURO 2024 și-a anunțat retragerea! Clipul emoționant postat: „Mă înclin în fața voastră”

Dinamo CFR Cluj si inca patru echipe din SuperLiga sanctionate cu cate 150000 de euro de FRF FCSB Universitatea Craiova si Rapid incaseaza banii

Dinamo, CFR Cluj şi încă patru echipe din SuperLiga, sancţionate cu câte 150.000 de euro de FRF! FCSB, Universitatea Craiova şi Rapid încasează banii

Destinul stadioanelor Generatiei de Aur Ce sa ales de arenele pe care Romania a scris istorie la CM 1994

Destinul stadioanelor Generaţiei de Aur. Ce s-a ales de arenele pe care România a scris istorie la CM 1994

El este jucatorul legendar din nationala Romaniei care trebuia sa aiba o statuie in Mexic Amintiri de colectie inaintea Campionatului Mondial

El este jucătorul legendar din naționala României care trebuia să aibă o statuie în Mexic. Amintiri de colecție înaintea Campionatului Mondial

Nationala decarilor prinde contur Cifrele care ii dau incredere lui Gica Hagi inainte de Liga Natiunilor

Naționala decarilor prinde contur. Cifrele care îi dau încredere lui Gică Hagi înainte de Liga Națiunilor

Romania pusa la si altii intrun film despre Pele si Brazilia 1970 Dezamagirea lui Razvan Ioan Boanchis dupa ce a vazut documentarul produs de Netflix

„România, pusă la ‘și alții’ într-un film despre Pele și Brazilia 1970”. Dezamăgirea lui Răzvan Ioan Boanchiș după ce a văzut documentarul produs de Netflix

Marius Sumudica la vazut pe David Matei la nationala si a pornit atacurile Unii il certau pe Vochin Acum sa se ridice sa le dea peste nas

Marius Șumudică l-a văzut pe David Matei la națională și a pornit atacurile: „Unii îl certau pe Vochin. Acum să se ridice să le dea peste nas”

Giovanni Becali sia facut temele pentru mercato de vara dupa meciurile Romaniei Ei miau sarit in ochi Ce se intampla cu Morutan

Giovanni Becali și-a făcut temele pentru mercato de vară după meciurile României: „Ei mi-au sărit în ochi”. Ce se întâmplă cu Moruțan

Anunt devastator pentru tricolori Gica Hagi va termina usor usor cu unii Nau avut 78 meciuri bune in cariera

Anunț devastator pentru tricolori: „Gică Hagi va termina, ușor, ușor, cu unii! N-au avut 7-8 meciuri bune în carieră”

Florinel Coman revine la FCSB Adrian Ilie ia dat un sfat categoric febletii lui Gigi Becali Asa ar fi mai bine pentru el

Florinel Coman revine la FCSB? Adrian Ilie i-a dat un sfat categoric febleții lui Gigi Becali: „Așa ar fi mai bine pentru el”

Problema pe care trebuie sa o rezolve Gica Hagi si cluburile din Romania Andrei Vochin verdict clar Drumul spre 2030 trece prin Top 5

Problema pe care trebuie să o rezolve Gică Hagi și cluburile din România. Andrei Vochin, verdict clar: „Drumul spre 2030 trece prin Top 5”

Fanii au ales tricolorul lunii mai Jucatorul este la al treilea premiu in 2026

Fanii au ales ”tricolorul” lunii mai! Jucătorul este la al treilea premiu în 2026

Dennis Man tine pasul cu colegii de la nationala Extrema lui PSV sa casatorit si sia luat nas pe masura chiar din lotul tricolorilor

Dennis Man ține pasul cu colegii de la națională! Extrema lui PSV s-a căsătorit și și-a luat naș pe măsură, chiar din lotul „tricolorilor”

Gica Hagi revolutie la lot Dezvaluiri din cantonamentul de la Mogosoaia chiar de la omul din interior Ceva ce disparuse la echipa nationala

Gică Hagi, revoluție la lot! Dezvăluiri din cantonamentul de la Mogoșoaia, chiar de la omul din interior: „Ceva ce dispăruse la echipa națională”

Gigi Becali aparitie de senzatie la taierea motului lui Giorgios fiul lui Ianis Hagi Sa fotografiat cu fotbalistii sai preferati pe care vrea sai aduca la FCSB

Gigi Becali, apariție de senzație la tăierea moțului lui Giorgios, fiul lui Ianis Hagi! S-a fotografiat cu fotbaliștii săi preferați, pe care vrea să-i aducă la FCSB

La doar cateva ore dupa Romania  Tara Galilor 21 Stefan Tarnovanu sa casatorit la Iasi Nasul este un fost jucator de la FCSB

La doar câteva ore după România – Țara Galilor 2-1, Ștefan Târnovanu s-a căsătorit la Iași! Nașul este un fost jucător de la FCSB

Adi Rus ia adus prima victorie lui Hagi de la revenire insa oltenii nu uita Nu a fost convocat din prima Am fost mirati

Adi Rus i-a adus prima victorie lui Hagi de la revenire, însă oltenii nu uită: „Nu a fost convocat din prima. Am fost mirați”

Gigi Becali sa pronuntat dupa prima actiune a nationalei cu Hagi selectioner Chiar ma gandeam

Gigi Becali s-a pronunțat după prima acțiune a naționalei cu Hagi selecționer: „Chiar mă gândeam”

Romania a urcat in clasamentul FIFA dupa primele doua meciuri cu Gica Hagi pe banca Cum arata comparatia cu vecinii Ucraina si Ungaria

România a urcat în clasamentul FIFA după primele două meciuri cu Gică Hagi pe bancă. Cum arată comparația cu vecinii Ucraina și Ungaria

Denis Dragus aproape de un transfer tare Anuntul lui Sumudica Exclusiv

Denis Drăguș, aproape de un transfer tare! Anunțul lui Șumudică. Exclusiv

Cate pot sa fac in 5 zile Andrei Vochin la contrazis pe Gica Hagi A avut la dispozitie 5 zile si 15 ani Le cunoaste PINul

„Câte pot să fac în 5 zile?” Andrei Vochin l-a „contrazis” pe Gică Hagi: „A avut la dispoziție 5 zile și 15 ani. Le cunoaște PIN-ul”

Marius Sumudica sia scos palaria in fata lui Gica Hagi Este doar meritul lui Stiu ca la durut tot timpul de echipa nationala Ce schimbari a produs Regele

Marius Șumudică și-a scos pălăria în fața lui Gică Hagi! ”Este doar meritul lui. Știu că l-a durut tot timpul de echipa națională”. Ce schimbări a produs ”Regele”

Adi Ilie a numit cei 3 jucatori care nu au voie sa lipseasca din nationala Romaniei Sper ca Gica Hagi sia dat seama Marius Mitran a intervenit

Adi Ilie a numit cei 3 jucători care nu au voie să lipsească din naționala României: „Sper că Gică Hagi și-a dat seama”. Marius Mitran a intervenit!

Cat timp are Hagi la dispozitie pentru a corecta erorile din jocul echipei nationale Anunt important facut de Rege

Cât timp are Hagi la dispoziție pentru a corecta erorile din jocul echipei naționale! Anunț important făcut de Rege

Ultrasul galez care a intrat pe gazon in Ghencea chiar inainte de Romania  Tara Galilor 21 CSA Steaua nu FCSB

Ultrasul galez care a intrat pe gazon în Ghencea chiar înainte de România – Țara Galilor 2-1: „CSA Steaua, nu FCSB”

Florinel Coman cale libera spre FCSB Internationalul roman arunca bomba dupa Romania  Tara Galilor Leam zis ca vreau sa plec Putini stiu asta

Florinel Coman, cale liberă spre FCSB!? Internaționalul român aruncă bomba după România – Țara Galilor: „Le-am zis că vreau să plec. Puțini știu asta”

Fotoreportaj de la primul meci al lui Gica Hagi in Romania Roller coaster emotional pentru Rege la amicalul cu Tara Galilor

Fotoreportaj de la primul meci al lui Gică Hagi în România. Roller coaster emoțional pentru „Rege” la amicalul cu Țara Galilor

Te ia Zeljko Kopic cu el Catalin Cirjan socat de decizia plecarii antrenorului croat de la Dinamo Ce a spus despre colaborarea cu Gica Hagi la nationala Este idolul meu

„Te ia Zeljko Kopic cu el?”. Cătălin Cîrjan, șocat de decizia plecării antrenorului croat de la Dinamo. Ce a spus despre colaborarea cu Gică Hagi la națională: „Este idolul meu”

David Matei coplesit de revenirea in Ghencea in tricoul nationalei Carui jucator galez ia obtinut tricoul Imi place mult

David Matei, copleșit de revenirea în Ghencea în tricoul naționalei. Cărui jucător galez i-a obținut tricoul: „Îmi place mult!”