News

A fost găsită casa soțului Vioricăi Dăncilă! În ce stare se află imobilul. FOTO

13.04.2019 | 13:17
A fost gasita casa sotului Vioricai Dancila In ce stare se afla imobilul FOTO

Viorica Dăncilă este măritată de mai bine de 30 de ani cu Cristinel, manager la OMV, iar cei doi au împreună un copil, pe care l-au înfiat imediat după ce s-a născut, în 1990, pe Victor. Premierul României s-a născut la Roșiorii de Vede și a petrecut mult timp pe meleagurile natale ale soțului, originar din satul Hoarca, Dolj.

A fost găsită casa soțului Vioricăi Dăncilă

De altfel, cei doi au făcut și nunta la Hoarca. Viorica, populară în rândul sătenilor, chiar mândria lor, a chemat atunci tot satul la marele eveniment, de aceea și astăzi are impregnată în mintea localnicilor că este un om umil, respectuos și atent la nevoile celorlalți. „De fiecare dată când vine, vorbește cu toată lumea, nu e cu nasul pe sus.

A avut grijă și de socrul ei, nea Gică, până când acesta s-a stins. Îi aducea de mâncare, se îngrijea de el. E o femeie de toată isprava”, au declarat vecinii lui Cristinel Dăncilă pentru wowbiz.ro. Fostul șef la CAP, socrul premierului are și astăzi o casă cochetă, renovată de Cristinel, în care familia Dăncilă vine când și când să scape din gălăgia marelui oraș, București, în ciuda programului încărcat al celor doi.

A fost găsită casa soțului Vioricăi Dăncilă! În ce stare se află imobilul. FOTO
Premierul României s-a născut la Roșiorii de Vede și a petrecut mult timp și pe meleagurile natale ale soțului, originar din sarul Hoarca, Dolj. Sursă foto: wowbiz.ro

Dăncilă, mândria satului Hoarca

Despre fiul premierului României, Victor Dăncilă, acesta se pregătește să preia ștafeta de la mama sa și să intre în politică. Este masterand la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, în ultimul an.

A fost găsită casa soțului Vioricăi Dăncilă! În ce stare se află imobilul. FOTO
În ce stare se află imobilul. FOTO

Victor va susține disertația în luna iulie 2019, a urmat masterul la frecvența redusă, taxa fiind de cel puțin 2.000 de lei pe an, iar examenul îl va susține pe ”Magagementul proiectelor”: