A murit fostul fotbalist Dima Tararache, cel care a făcut o carieră la Farul Constanța și care era în prezent în conducerea celor de la Viitorul Constanța și a Academiei Hagi. De altfel, clubul de Liga 1 a fost cel care a făcut anunțul cu privire la trecerea în neființă a fostului sportiv.
Dima Tararache s-a născut la Sinoe, în județul Constanța și s-a remarcat în carieră la Farul Constanța, dar și la alte echipe precum Dunărea Galați sau formațiile din Medgidia. El a fost comemorat printr-un mesaj pe facebook de FC Viitorul și Academia Hagi:
„Dumnezeu să te odihnească în pace, Dima Tararache! FC Viitorul și Academia de Fotbal Gheorghe Hagi anunță, cu regret, trecerea în neființă a fostului angajat al cluburilor noastre și jucător al Farului, Dima Tararache.Academia Hagi și FC Viitorul transmit condoleanțe familiei îndoliate și putere pentru a trece peste această suferință”, se arată pe contul de facebook al FC Viitorul.
Și fostul căpitan, antrenor și președinte al FC Farul, Paul Peniu, a scris un mesaj în memoria lui Tararache: „Dima a fost un om extraordinar, un prieten și un coleg de echipă deosebit. Alături de Gabi Zahiu, era cel mai vesel din generația care ne-a unit la Farul. Regretăm nespus moartea sa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus Peniu, cel care în prezent este președintele Academiei Hagi.