News

Adevărul trist despre moartea lui Prince! A murit de SUPRADOZĂ, pentru că RELIGIA nu-i permitea să se opereze şi avea dureri cumplite la şold

Prince şi-a petrecut ultimele sale ore de viaţă, singur, în casa lui de 10.000.000 de dolari, înainte să se stingă în liftul acesteia, la 13 ore după ce a fost văzut ultima dată în viaţă...
23.04.2016 | 18:17
Adevarul trist despre moartea lui Prince A murit de SUPRADOZA pentru ca RELIGIA nui permitea sa se opereze si avea dureri cumplite la sold
ADVERTISEMENT

Prince şi-a petrecut ultimele sale ore de viaţă, singur, în casa lui de 10.000.000 de dolari, înainte să se stingă în liftul acesteia, la 13 ore după ce a fost văzut ultima dată în viaţă la o farmacie, unde părea extrem de fragil şi de nervos.

Acesta a fost văzut intrând în casa lui Minnesota la 20.00 seara, miercuri, însă a fost găsit inconştient abia a doua zi dimineaţa, la ora 9.43, dându-şi ultima suflare singur cuc şi fără nici o persoană dragă alături, în ciuda faptului că are milioane de fani în întreaga lume. În plus, ultima persoană cu care a vorbit a fost actorul Will Smith, cu care a avut o conversaţie telefonică chiar în noaptea în care a murit. Prince avea joi dimineaţă o programare la medic şi pentru că nu a ajuns şi membrii staff-ul lui nu au reuşit să dea de el, aceştia s-au dus la el acasă să vadă ce se întâmplă, unde au fost imediat îngenunchiaţi de durere, când l-au găsit inconştient.

ADVERTISEMENT

Autorităţile au declarat că superstarul nu avea pe corp nici o formă de violenţă, fapt pentru care exclud varianta sinuciderii, în timp ce un expert în patologie a declarat că moartea lui pare a fi o supradoză de droguri. Cu toate acestea, poliţiştii care s-au ocupat de caz au refuzat să comenteze această declaraţie, cum că artistul a decedat în urma unei supradoze de Percocet, un calmant care conţine acetaminofen şi oxicodonă, un opioid care dă dependenţă, pentru care fusese trata şi cu şase zile în urmă. În plus, deşi poliţiştii care s-au deplasat la reşedinţa acestuia, aveau la ei un medicament care se administrează tocmai pentru supradoză de droguri, el nu l-au folosit.

Potrivit Daily Mail, Prince folosea acest calmant pentru durerile cronice de şold şi gleznă de care suferea de câţiva ani. Se pare că artistul refuza să fie supus unei intervenţii chirurgicale la şold pentru că religia lui, fiind martor al lui Iehova, nu îi permitea transfuzii de sânge, de care ar fi avut nevoie în timpul operaţiei.

ADVERTISEMENT

Cântăreţul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis, a fost găsit în stare de inconştienţă într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reşedinţa sa.

Sursă: www.libertatea.ro