News

Adolescenți înjunghiați la un festival din România! Pe cine a reținut Poliția

07.07.2019 | 13:59
Adolescenti injunghiati la un festival din Romania Pe cine a retinut Politia

Doi adolescenți au fost înjunghiați la un festival din România! Aceștia participau la un concert în localitatea Prejmer din județul Brașov. La un moment dat a izbucnit o altercație într-un grup de băieți. Potrivit Inspectoratului Poliției Județene din Braşov, sâmbătă seara, în jurul orelor 19,15, a avut loc un conflict spontan între doi tineri de 15, respectiv 17 ani pe de o parte, și alți doi bărbați, de 18, respectiv 20 de ani.

Adolescenți înjunghiați la un festival din România!

De la o banală ceartă s-a trecut destul de repede la amenințări și bătaie. Astfel, în urma unui schimb de replici mai dure, cei patru tineri au început să se lovească serios cu pumnii şi picioarele. Unul dintre ei, băiatul de 18 ani i-a lovit pe cei doi minori cu un obiect tăietor înţepător, în zona abdomenului, pe unul dintre ei şi a omoplatului drept, pe celălalt. Oamenii care asigurau paza au intervenit cu dificultate.

Au fost chemate de urgență echipajele medicale și la faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi o ambulanţă. Doctorii au luat decizia de a-i transporta pe minori la spital pentru îngrijiri de specialitate. Fiind vorba de pacienți care nu au împlinit vârsta de 18 ani aceștia au fost duși la Spitalul de Pediatrie. Mai mult de atât, unul dintre tinerii, cel despre care martorii au spus că s-a folosit de cuțit, a fost reţinut de agenţii Secţiei 1 Poliţie Rurală Feldioara.

Adolescenți înjunghiați la un festival din România! Sirenă poliție
Doi tineri au fost internați la Spitalul de Pediatrie. Sursa foto – facebook

Pe cine a reținut Poliția

Poliţiştii continuă acum cercetările în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi lovirea sau alte violenţe, dosar instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente, în care se va propune soluţie legală la finalizarea verificărilor. Deocamdată nu este cunoscut motivul agresiunii, oamenii legii urmând acum să stea de vorbă cu toată părțile implicate în conflict pentru a vedea ce anume s-a întâmplat cu exactitate.

Din fericire, plăgile suferite de cele două victime nu le pun viețile în pericol, dar cei doi vor avea mai mult ca sigur nevoie și de o discuție cu un psiholog pentru a putea lăsa în spate această amintire.

 

Tags: