Fotbal international

Veşti bune din Italia. Adrian Stoian a revenit la antrenamente. Vezi după cât timp

Coşmarul fostului internaţional român de tineret Adrian Stoian a trecut. Mijocaşul ofensiv al lui Crotone a revenit miercuri 20 iulie la antrenament, după o lungă perioadă de absenţă. Mai...
21.07.2017 | 09:46
Vesti bune din Italia Adrian Stoian a revenit la antrenamente Vezi dupa cat timp

Coşmarul fostului internaţional român de tineret Adrian Stoian a trecut. Mijocaşul ofensiv al lui Crotone a revenit miercuri 20 iulie la antrenament, după o lungă perioadă de absenţă. Mai precis, 80 de zile sunt de când Adrian Stoian nu s-a mai întâlnit cu mingea şi cu gazonul. Totul din cauza unei stări de rău declanşate după meciul de acasă cu Milan, din luna aprilie.

Internat mai degrabă precauţional, pentru a i se face nişte analize, Stoian a fost diagnosticat cu un virus misterios, pentru că presupusa perioadă de recuperare rapidă s-a transformat într-o şedere destul de lungă pe patul spitalului, care, culmea ironiei, se află chiar lângă stadionul echipei. Aşa încât, nemaiputând să-şi ajute coechipierii din teren, cum o făcuse până atunci cu destul succes, lui Stoian i-a rămas doar rolul de spectator din balcoul camerei sale de spital.

Adrian Stoian a văzut ultimele meciuri din balconul spitalului

Crotone a reuşit o incredibilă salvare de la retrogradare şi colegii de echipă nu au uitat de coechipierul aflat în spital şi au mers la marginea terenului, pentru a-l saluta şi a se bucura împreună de miracolul menţinerii în Serie A. Stoian mărturisea după ultimul meci, 3-1 cu Lazio, acasă, în ultima etapă, că a trăit emoţii inimaginabile, dar şi o mare satisfacţie la final, când s-a aflat că Empoli pierduse la Palermo şi era ultima retrogradată.

Acum, după 80 de zile de la ultima apariţie în tricoul roş-albastru, Stoian e gata să o ia de la început. Nu o va face însă oricum. O perioadă va lucra după un program conceput special pentru el, revenirea la forma fizică urmând a se face gradat. Abia după ce va efectua un noul set de analize şi preparatorul fizic va spune că jucătorul e apt sută la sută de efort, va reintra în circuitul echipei, alături de ceilalţi jucători.