Fotbal intern

Alex Cicâldău, internat în spital după Viitorul – Craiova. “Este la terapie intensivă!”

15.04.2019 | 22:25
Alex Cicaldau internat in spital dupa Viitorul  Craiova Este la terapie intensiva

Alexandru Cicâldău a fost titular în meciul pierdut de Universitatea Craiova pe terenul celor de la FC Viitorul Constanța, scor 1-2, în etapa a 5-a din play-off-ul Ligii 1 Betano, sezonul 2018 – 2019, iar mijlocașul în vârstă de 21 de ani a fost internat în spital imediat după finalul partidei.

Alex Cicâldău, internat în spital după Viitorul – Craiova

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a anunțat că Alex Cicâldău are enterocolită și este internat la terapie intensivă. Mijlocașul s-a simțit rău la finalul partidei pierdute de olteni în fața Viitorului, iar staff-ul medical al grupării din Bănie a decis ca acesta să fie sub supraveghere.

“Cicâldău a jucat cu enterocolită, nu ne-am dat seama în timpul meciului de la Viitorul, el e internat de două zile la terapie intensivă. După meci, imediat, a plecat la terapie intensivă”, a spus Mihai Rotaru, patronul lui U Craiova, conforn Telekom Sport.

Ce este enterocolita

Enterocolita este o tulburare gastrointestinală infecțioasă cu un debut destul de agresiv manifestat prin crampe intestinale, vomă și scaune moi, Însăși denumirea afecțiunii implică inflamarea intestinului subțire (enteritis) și a colonului (colitis). Bacteriile sunt vinovate de declanșarea enterocolitei. Aceasta poate fi provocată de bacterii, viruși, ciuperci și paraziți intestinali.

Cotat de site-urile de specialitate la 3,5 milioane de euro, Alex Cicâldău a ajuns la Universitatea Craiova pe 6 iulie 2018 și are un contract valabil până pe 30 iunie 2022. În ediția 2018 – 2019, mijlocașul a jucat în 37 de meciuri, a dat 4 goluri și a oferit 9 pase decisive. Pe parcursul carierei, internaționalul român U21 a mai evoluat pentru Viitorul Constanța, echipă de la care a fost cumpărat cu 1.000.000 de euro.

Tags: