Fotbal intern

Alexandru David îl atacă dur pe Ionel Dănciulescu: “Şi-a dat seama după 5 ani că nu e ascultat”

10.10.2018 | 09:45
Alexandru David il ataca dur pe Ionel Danciulescu Sia dat seama dupa 5 ani ca nu e ascultat

Ionel Dănciulescu a plecat de la FC Dinamo Bucureşti iar preşedintele clubului, Alexandru David, l-a atacat dur pe fostul director al clubului. Dacă în trecut povestea despre cum l-ar fi implorat pe Danciu să rămână în continuare, acum spune că fostul oficial din “haită” nu s-a ridicat la înălţimea cerinţelor postului de director general al clubului.

“După 5 ani şi-a dat seama că nu e ascultat. Dar poate că el nu şi-a asumat, el vrea să fie manager. Domne, director general presupune ca pe lângă atribuţiile vechi să ai şi unele noi. El a fost de acord declarativ şi apoi s-a întors la ce făcea înainte, să stea lângă echipă. A stat foarte mulţi ani pe acel post, dar există momente în care se produc şi schimbări.

Ionel Dănciulescu, atacat dur de Alexandru David

Adi Mutu a fost directorul înainte, deşi nu avea un CV care să îl recomante pentru funcţia asta, dar a făcut echipă bună cu Contra. Dănciulescu nu a făcut o echipă bună cu Florin Bratu şi nici cu Vasile Miriuţă. Eu nu am fost de acord cu aducerea unui antrenor, dar nu vreau să spun. Domnul Rednic a confundat ambalajul cu produsul. Am fost de acord, de ce să mint? În primă fază am fost de acord cu aducerea lui Miriuţă”, a spus David pentru GSP.

Alexandru David îl atacă dur pe Ionel Dănciulescu. Iulian Mihăescu, Ionel Dănciulescu şi Harlem Gnohere în meciul de fotbal dintre FCSB şi Dinamo Bucureşti, din etapa a II-a a Ligii 1, disputat pe Arena Naţională din Bucureşti, duminică, 29 iulie 2018.
Alexandru David îl atacă dur pe Ionel Dănciulescu. Iulian Mihăescu, Ionel Dănciulescu şi Harlem Gnohere în meciul de fotbal dintre FCSB şi Dinamo

“Nu am discutat cu Claudiu despre acest lucru. Dănciulescu nu a fost dat afară, a plecat de la Dinamo pentru că aşa a dorit. Decizia lui a fost mai mult decât fermă. Pot să vă spun de orele întregi în care am încercat să-l conving să se întoarcă şi să renunţe la decizie, Are nevoie de odihnă. Uşa la Dinamo nu este încuiată, el a închis-o şi a plecat. Am discutat cu el ore întregi”, spunea Alexandru David în urmă cu trei săptămâni.

Acum, David îl critică pe Dănciulescu pentru că nu şi-ar fi făcut treaba de director ci se ocupa de atribuţiile de manager, cum făcea înainte să fie promovat.