Fotbal intern

Alin Stoica la CSA Steaua? “Nu l-a vrut Marius Lăcătuş!”

14.06.2018 | 12:04
Alin Stoica la CSA Steaua Nu la vrut Marius Lacatus

Alin Stoica a fost la un pas să semneze cu CSA Steaua, dar Marius Lăcătuş nu a dorit să colaboreze cu fiul fostului căpitan al roş-albaştrilor, Tudorel Stoica.

Domnule Ion Ion, Steaua a anunţat oficial că a renunţat la dumneavoastră, cum comentaţi?

Asta este România! Nu ştii că oriunde şi la orice oră trebuie să se găsească un ţap ispăşitor dacă lucrurie nu merg bine într-un proiect? Acum am fost găsit eu vinovat pentru ratarea promovării. Dar vreau să îţi spun că ştiam de la început unde mă bag.

Aţi discutat cu domnul comandant Petrea?

Da! Dânsul mi-a mulţumit pentru faptul că am acceptat să intru anul trecut în acest proiect, dar cum în contract clauzele erau foarte clare, atunci a trebuit să ne despărţim. Conform contractului eu am fost la mâna lor. Am ratat promovarea, iar dânşii puteau să mă dea fară. Însă m-au dat afară doar pe mine, iar pe alţii văd au decis să îi oprească la echipă, deşi ratasem cu toţi obiectivul principal.

Alin Stoica la CSA Steaua? “Nu l-a vrut Marius Lăcătuş!”

Unde credeţi că s-a greşit în proiectul CSA Steaua?

Vrei să îţi spun sincer? Am avut ghinion că am dat de Rapidul lui Pancu şi Daniel Niculae, iar apoi cei doi au reuşit să convingă şi aţi jucători cu ştate vechi prin Liga 1 şi la echipa naţională să vină să joace la ei. Dacă nu era Academia Rapid noi promovam la pas. Nu am putut să le facem faţă cu jucătorii pe care i-am adus de la Regal.

Alin Stoica a fost o soluţie pentru Steaua?

A fost! Eu l-am dorit la Steaua şi chiar am discutat cu tatăl său, Tudorel Stoica. Însă Marius Lăcătuş a fost cel care a avut ultimul cuvânt, iar dacă Alin nu a venit la noi, atunci înseamnă că nu l-a vrut. Totuşi eu consider că meritam să îi dăm o şansă acestui băiat ca să ne ajute. Sau cel puţin trebuia să îl chemăm în Ghencea şi să ne convingem dacă el mai poate să joace fotbal. Dar, după câte vedeţi şi voi nu a mai venit şi cu asta basta. Nu însemană că dacă Alin juca la noi eram ca şi promovaţi. Dar nu vreau să mai comentez prea mult pe tema acestui subiect. Dacă doriţi să aflaţi mai multe, puteţi să vorbiţi cu Alin Stoica.

“Atenţia la echipa Carmen a lui Adi Matei”

Veţi mai rămâne în clubul Steaua?

Sub nici o formă! Mi s-a propus să rămân la o grupă de copii şi juniori din cadrul centrului Stelei, dar nu am dorit să fac acest lucru. Am avut motivele mele şi sper că mă înţelegeţi.

Ce sfat le daţi conducătorilor echipei pentru sezonul următor?

Nu vreau să le dau nici un sfat. Nu mai lucrez acolo şi nu vreau să se interpreteze că mă dau mare şi tare, dar dacă îmi pui întrebarea aşa cum ai sta de vorbă ca şi cu un suporter al Stelei, atunci eu pot să zic doar să fiţi atenţi cu toţi din sezonul următor la echipa Carmen a lui Matei. Eu am vorbit cu Adi şi cam ştiu ce vor să facă din vară. Primul an l-au avut aşa de acomodare, dar din vară am înţeles că o să îşi întărească echipa cu jucători cu mare experienţă. Liviu Ganea o să joace mai mult, iar Stancu care a fost la Sportul o să fie şi el în grupul fotbaliştilor cu experienţă. Vor mai aduce şi alte nume cunoscute.

Vă pare rău că aţi venit la Steaua?

Nu! Până la urmă eu am fost dat afară pentru neândeplinirea obiectivului pe care îl aveam trecut în contract. Însă le urez mare succes pentru sezonul următor celor din actualul staff şi sper că Steaua o să promoveze la anul. Înainte de final vreau să le mulţumesc suporterilor din Peluza Sud pentru tot sprijinul pe care ni l-au acordat. Au fost minunaţi aceşti fani.

 

Tags: