SEVILLA 86. Amintirile CĂPITANULUI. “Noi jucam precum Barcelona de azi”

SEVILLA 86. FANATIK.RO propune microbiştilor o serie de interviuri şi dezvăluiri din partea celor care au adus la Bucureşti cel mai rîvnit trofeu din fotbalul mondial intercluburi.

În urmă cu cinci ani, Tudorel Stoica avea să îşi pună pe foaie, într-un interviu oferit pentru cotidianul Adevărul, gîndurile despre forţa echipei care a uimit fotbalul în 1986.

Căpitanul echipei care a cucerit Europa în 1986 este convins că formaţia de atunci a roş-albaştrilor ar fi făcut faţă „extratereştrilor“ lui Guardiola sau „galacticilor“ lui Mourinho.

Cum se simte Tudorel Stoica la atîţia ani de la finala cu Barcelona?

– (râde) În orice caz, mult mai bătrîn. Dar e bine că avem ce aniversa, nu?

Cînd credeţi că va mai ajunge vreo echipă românească să câştige Liga Campionilor?

– Niciodată. Performanţa obţinută de Steaua la Sevilla va rămâne unică în fotbalul românesc. Nu vedeţi că formaţiile româneşti nici nu mai reuşesc să treacă de faza grupelor? Nici măcar Şahtior Doneţk, echipa din Europa de Est în care s-au investit probabil cei mai mulţi bani, nu reuşeşte să ajungă nici măcar în semifinale. Oricum, nici competiţia nu mai e aceeaşi, Liga Campionilor de azi e o afacere ultramediatizată. Participă şi cluburi care au terminat pe locul 4 în campionatele din Europa de Vest, pe când Cupa Campionilor din vremea noastră era o competiţie rezervată exclusiv formaţiilor care luau titlul la ele în ţară.

Cum s-ar fi descurcat Steaua ’86 în competiţia de astăzi?

– Generaţia noastră ar fi putut câştiga şi acum Cupa Campionilor. Nu râdeţi! Eram o echipă foarte specială la vremea respectivă, cu un joc foarte spectaculos. Barcelona de acum se aseamănă cu Steaua ’86 ca stil.

Revenind la primăvara lui 1986, vă mai amintiţi faza la care Volker Roth v-a arătat acel cartonaş galben, în meciul cu Anderlecht, în urma căruia aţi fost suspendat la finala de la Sevilla?

– S-a petrecut în prima repriză, la o fază banală, care nu spunea absolut nimic. Am făcut o alunecare, e drept mai tare, dar la minge, asupra lui Morten Olsen. Nici nu l-am atins, însă arbitrul a făcut exces de zel, a vrut să arate el cât de intransigent e. Scorul era deja 2-0 pentru noi, a scos cartonaşul galben şi mi l-a arătat. A căzut cerul pe mine! Am realizat că nu voi putea evolua în finală. Câteva minute m-am gândit numai la acest lucru, apoi am uitat şi mi-am văzut în continuare de joc.

Cum s-a văzut finala cu Barcelona de pe margine?

– Glumind, pot spune că am câştigat Cupa Campionilor şi ca antrenor. Am fost trecut pe foaia de joc ca secund al lui Emeric Ienei, pentru că Iordănescu a fost doar jucător. Oricum, a fost mult mai greu decât în teren. Emoţiile au fost duble, vă daţi seama. De multe ori îmi venea să intru pur şi simplu pe gazon ca să-i ajut pe băieţi.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Aţi primit doar câte un Aro ca şi primă după acel meci, în timp ce spaniolii aveau promişi câte 150.000 de dolari…

– De fapt, noi aveam stabilită o primă de 14.000 de lei pentru câştigarea competiţiei, dar băieţii au fost nemulţumiţi după aceea, pe bună dreptate, aşa că s-a ajuns la soluţia de a ni se oferi câte un Aro din parcul auto al Armatei. N-am luat însă şi banii, aşa că se poate spune că noi ne-am plătit de fapt maşinile. Oricum, am scăpat repede de celebrul Aro, era o marcă căutată, în special pentru muncile agricole, iar oamenii de rând aveau acces mai greu la o asemenea maşină.

Bănuiesc că după acel parcurs de excepţie echipele din străinătate v-au asaltat cu oferte…

– Chiar dacă ar fi existat, să ştiţi că acele oferte nu ajungeau la urechile noastre. Oricum, era foarte greu să ţi se permită să pleci în străinătate. Eu am făcut-o abia la 35 de ani, în 1989, după cealaltă finală de Cupa Campionilor pe care am jucat-o, contra lui AC Milan. Singura propunere clară pentru un stelist, despre care am auzit şi noi, a fost cea de la Panathinaikos pentru Hagi, după Supercupa Europei. Iorgos Vardinoianis, patronul grecilor, era un apropiat al Stelei, dar Ceauşescu nici n-a vrut să audă de acest transfer.

Care este cea mai reuşită partidă pe care vi-o amintiţi din acea campanie?

– Returul cu Anderlecht, din primăvara lui 1986 (n.r. – 3-0 în Ghencea). A fost un meci perfect, poate cel mai bun din istoria Stelei.

„Gigi nu o să câştige nimic cu aroganţele lui”

S-a spus că Steaua a prins şi o conjunctură favorabilă în 1986, pentru că echipele englezeşti erau suspendate din cupele europene…

– Baliverne! Noi am dominat Europa fotbalistică timp de aproape patru ani. Nu am câştigat doar Cupa Campionilor, ci am luat şi Supercupa Europei, plus că am disputat şi o altă finală de Cupa Campionilor în 1989. Tot aşa, unii au inventat şi poveştile precum că Valentin Ceauşescu ne câştiga meciurile din campionat!

Totuşi, Valentin Ceauşescu n-a intervenit niciodată?

– Nu. El era un om priceput la fotbal, dar nu făcea măgării. E adevărat că ne apăra, a fost un liant între conducerea clubului, pe de o parte, şi conducerea MApN, pe de altă parte. Ne-a protejat şi de arbitrajele ostile, anulând avantajul celor de la Dinamo la acest capitol. Cu el în tribună, nimeni nu-şi permitea să facă ceva necurat.

Aţi disputat în carieră nu mai puţin de 25 de partide Steaua – Dinamo…

– E singurul derby din fotbalul românesc. O victorie într-un astfel de meci face cât toţi banii din lume, e ceva fantastic. Pe vremea noastră, atunci se înfruntau Armata cu Securitatea şi Miliţia. Ţin minte că cele mai frumoase dueluri din carieră le-am avut cu Dinu, iar cel mai nesuferit dinamovist, din punctul ăsta de vedere, era Gigi Mulţescu.

Vă mai amintiţi cum aţi ajuns în Ghencea, în 1975?

– Terminasem liceul în Galaţi şi intrasem la Chimie Alimentară, iar în acelaşi timp jucam şi pentru Politehnica. M-au luat în armată, la o unitate din oraş, iar Steaua s-a băgat pe fir. Mă ştiau de la loturile naţionale de juniori şi m-au ameninţat că, dacă nu semnez cu ei, n-o să-mi văd casa timp de nouă luni, cât dura stagiul militar. După două luni de armată la sânge, am cedat, ce era să fac?

Vă pare rău că Steaua nu celebrează în vreun fel câştigarea Cupei Campionilor?

– Nu sunt supărat pe nimeni. Nu putem cere noi prin ziare să ni se organizeze o festivitate. Important e ca iniţiativa să vină, în astfel de momente, din partea clubului. Noi am făcut ce-am putut pentru Steaua. O să ne organizăm singuri, important e să ne întâlnim.

Patronul Stelei, Gigi Becali, a spus că e dispus să le ofere suporterilor şi fostelor glorii palmaresul Stelei, iar dumneavoastră, personal, Cupa Campionilor…

– Nu mă obosesc să răspund aroganţelor lui Gigi Becali. N-are rost! Oricum, nu va reuşi să câştige nimic cu astfel de afirmaţii.

De ce credeţi că Steaua de acum nu mai are nevoie de fostele sale glorii?

-Bine că măcar Duckadam şi Bumbescu activează în cadrul clubului. Dacă cei din conducerea Stelei au decis că nu au nevoie de noi, ce aş putea să mai spun eu?

“Noi am reuşit să câştigăm Cupa Campionilor Europeni doar cu jucători din România, ceea ce este un lucru unic în istorie.”

369 de meciuri a jucat Tudorel Stoica la Steaua în prima divizie, record absolut pentru clubul din Ghencea.

Tudorel Stoica

– Data şi locul naşterii: 7 septembrie 1954, Brăila

– Post: mijlocaş central

– A jucat la: Politehnica (CSU) Galaţi, FCM Galaţi, Steaua, RC Lens

– Selecţii / goluri naţională: 15 / 0

– Palmares: 7 titluri, 4 Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei (toate cu Steaua)

– Cariera de antrenor: Steaua (secund), echipa naţională de tineret

Sursa: Adevărul