Andrei Dicu, despre trecerea în nefiinţă a prietenului George Stanca: „Bluto”, ai plecat din metaforă și te-ai dus în sângele Soarelui

M-am săturat să scriu despre morți! Așa că scriu despre vii! Când colegul S.G mi-a comunicat vestea trecerii lui George Stanca, am rămas mai tâmpit decât sunt de obicei. Nu mi-a venit să cred și nici acum nu cred. Acest om a trăit din metaforă și s-a grăbit să intre, ca o perfuzie cu zâmbet, în sângele Soarelui. George Stanca nu a fost și nu este doar un scriitor, un jurnalist și unul dintre începătorii aventurii „Cenaclul Flacăra”. Este un prieten al omului.

Am asistat, de ceva vreme, pe rețelele de socializare, la felul în care un așa-zis „jurnalist” este pus la zid, după ce a mâncat o bătaie zdravănă. Așa se întâmplă cu oamenii răi, chiar dacă mi se pare exagerată reacția publică. George Stanca este un om bun. Chiar dacă i-a lovit pe mulți, inclusiv pe Ceaușescu, tovarășul care a dispus ca George să fie arestat și snopit în bătaie chiar în ajunul Revoluției… Dar a lovit cu dragostea dreptății și a bunului simț. Poate că, la prima vedere, semăna și seamănă cu personajul Bluto, din filmele animate cu Popeye, dar înăuntrul acestui munte de om există un suflet și mai mare. Chiar așa i-am spus, „Bluto”, când ne-am întâlnit, ultima oară, la o masă la care se servea și vin dar mai ales spirit. Erau acolo actori, muzicieni, chiar și Doru Stănculescu, cel pe care George l-a adus la „Flacăra”, iar el îi acoperea pe toți, cu mierea gândului său.

Andrei Dicu, despre trecerea prietenului George Stanca: „Bluto”, ai plecat din metaforă și te-ai dus în sângele Soarelui

În urmă cu ani, când începusem să lucrez la o gazetă mondenă pe care George Stanca a creat-o, alături de scriitorul Ioan Buduca, alt aristocrat al scrisului, mi s-a spus că voi sta în biroul în care lucrase el. Mi s-a cam urcat sângele în cap, dar m-am lămurit rapid că este vorba despre onoare, nu despre presiune. Mai târziu, ne-am revăzut în Giulești, la un meci al Rapidului. A fost surprins când i-am povestit despre tărășenia cu biroul… Apoi, amuzat, m-a întrebat:„ Ce mai fac, băi, gagicile alea? Că erau mișto!”…

Într-o ediție a Cupei Presei, la fotbal, George Mihăiță a scris, cu mâna lui, în revista pentru adolescenți pe care o păstorea:„ VIP-a Stanca a înțărcat bălaia”. Da, echipa lui George mâncase o bătaie cruntă de la trupa lui Mihăiță. Ce s-a întâmplat după aceea? Păi Stanca a venit la redacția publicației actorului, cu două mănuși de box, pe care ni le-a făcut cadou, cu autograf.

Bandac, Negrea, Priescu și… o întâmplare din satul lui Marin Preda

Din știrile televizate, aflăm că George Stanca a suferit, enorm, pe patul de spital, înainte de a merge către cer. Se săturase. Cu toate astea, a fost teribil de discret, cu durerea sa. Pentru că este un bărbat, nu un molâu. Un poet cu coloană vertebrală și o coloană vertebrală a poeziei românești, contemporane. Nu i-au plăcut niciodată spitalele și nici oamenii triști, fără umor. A fost prieten bun cu pictorul Mihai Bandac și cu jurnalistul Constantin Priescu. Ultimul povestește că Stanca, deși se antura la discuții interminabile, cu gust de vin alb și sec, nu bea mult, spre deosebire de mulți scriitori. Îi cucerea pe toți prin… metafora despre care vă vorbeam.

Scriitorul și criticul literar Gelu Negrea își amintește cum l-a întâlnit pe Stanca la Siliștea Gumești, satul în care s-a născut Marin Preda. Era chiar cu ocazia unui festival care purta numele „celui mai iubit dintre pământeni”. „Am avut surpriza să constat că băiatul care scria despre muzică ușoară și despre fotbal era un cunoscător profund al lui Marin Preda. Un tip nuanțat, cu o mentalitate teribilă. Dacă nu știai cine e, ai fi crezut că este un exeget al lui Marin Preda. Cunoștea la perfecție atât opera, cât și biografia lui. Un om cu un profund discernământ… M-a uimit!”, mi-a spus Gelu, pe care vestea plecării lui George l-a șocat, iar acest om nu se cutremură prea lesne.

Ce ar mai fi de spus? Poate că oamenii buni pornesc prea devreme către alte lumi și că… ar trebui să ne iubim în timpul vieții pământene. Aleargă moleculele în nebună goană către neant și se izbesc între ele, din lipsă de loc, pentru că viitorul e numai o fâșie și numai pe spațiul prezent se poate alerga.

George, ești un munte de iubire. Transformă-te în coloana ei vertebrală!