Andrei Dicu pronostichează rivalitatea Simo – Miki: Războiul celor două Roze continuă în cușca fiarelor

Din păcate, meciul dintre Halep și Buzărnescu era prefațat drept o întâlnire între două sulițe zdrelite. „S1mo” se simțea în ultima vreme ca după un accident de circulație, dar nici vulcanica Miki nu traversa o formă de Messerschmitt. Unde mai pui că gura lumii, cea slobodă, cârtește referitor la o posibilă antipatie declarată, între cele două. Cu toate astea, se prefigura un duel românesc, care presupunea minimum două avantaje. În primul rând, una dintre compatrioatele noastre urma să se califice, logic, în turul următor. Apoi, partida putea prevesti pentru potențiala învingătoare un balon de oxigen. Ceea ce s-a și întâmplat, pentru că Halep s-a impus (6-3, 4-6, 6-2) și nu în fața oricui, ci a unei jucătoare care, la un moment dat, a părut că poate s-o sufoce.

Monica Niculescu declara, în exclusivitate pentru FANATIK.RO, că „Pe teren, Simona Halep este ca o fiară”. A fost, mai degrabă, un lup rănit, în timp ce Mihaela Buzărnescu a semănat cu o cobră, mereu pregătită să muște letal. Pe de altă parte, știam cu toții că Buzărnescu a fost „împachetată” rău de tot de adversara ei de azi, în singurul meci pe care îl disputaseră până acum, mai exact în 2008. Pe de altă parte, partida de la… (ce ironie!) Wimbledon semăna, încă dinainte ca jucătoarele să intre pe teren, cu Războiul celor două Roze, purtat pe vremuri pentru tronul Angliei, între familiile nobiliare de Lancaster și de York, ambele purtând trandafirul ca simbol, pe scutul heraldic. Acum, dincolo de heraldica, uneori discutabilă, tipic britanică (pentru că, la final, am auzit niște strigăte din tribune în totală discordanță cu atmosfera tipică unei arene de tenis!!!), partida dintre Halep și Buzărnescu a trezit un interes enorm și a reprezentat un seism sentimental care părea să răstoarne prejudecățile, încă din creierele copiilor și până în Camera Lorzilor.

Andrei Dicu pronostichează rivalitatea Simo – Miki: Războiul celor două Roze continuă în cușca fiarelor

Înainte de meci, s-a spus că Halep a avut probleme la glezna stângă. Fâstâcindu-se la început și simțindu-și buzele uscate, dar reușind să lupte cu un efort care i-a făcut de multe ori bine, s-a impus în primul set, care s-a desfășurat, așa cum anticipam, precum un turnir medieval, nu ca o „ciondăneală” între fete. Parcă se mușcau reciproc, la propriu… Buzărnescu era agresiva „familiei”, iar Halep, micuța profitoare, care câștiga bomboană după bomboană, din greșelile colegei de cameră. După 5 break-uri în primele 7 game-uri, simțeam cu toții cine e… jupânița.

Miki a dat să-și iasă din țâțâni, dar n-a putut să-și… iasă, pentru că jocul de tenis nu este decât un joc de tenis (și nu de fotbal!) și pentru că singura lui „idee” coerentă este lupta împotriva oricăror antipatii încremenite. 6-3 pentru Simona și se părea că viața este, uneori, previzibilă.

Ce am văzut însă, în continuare, la Miki, a fost un joc genial de instrumente, pentru că și racheta face parte din aceeași arie ca și bisturiul. A tras ca la galere, a jucat cu furie dar și cu mintea. A atacat, semn că, într-adevăr are agresivitatea (cea pozitivă, cum spune un antrenor celebru…) în sânge. În timpul acesta, Simo își pierdea cumpătul, taman când credea, probabil, că se joacă de-a pisicuța cu șoricelul. Și a pierdut cu 4-6. Nu, greșesc, a câștigat Buzărnescu și noi, mai presus de ele, pentru că am văzut două românce ajungând să joace, una împotriva celeilalte, un set decisiv la „Uimbăldon”, cum îi aud pe unii comentatori…

Ce vrăji mai face Halep?

Cinefilii își amintesc, cu siguranță, de un serial în care personajul principal era o anumită vrăjitoare, de altfel simpatică, pe nume Samantha. Halep a avut și ea acest dar, însă dovedește o stare psihică deficitară, în unele momente. Asta, deși mereu bravează pe sistemul „vreau doar să mă bucur de tenis”. Mereu părea în degringoladă, în fața unor adversare mai slab cotate. Poate că harul ei stă și în felul în care știe uneori să dispară și apoi să renască, așa cum au stat lucrurile și acum, când a încheiat ultimul set cu un 6-2 sec, dar mecanismul nu este indestructibil. Așa că, va fi interesant de văzut ce… vrăji va mai face Halep, pentru că, de aici înainte, începând cu meciul cu Azarenka, lucrurile se complică.

Uneori, cerul e gheață verzulie, ca arena de la Wimbledon. Și te arde cu răceala unei stele care s-a înțepenit în ea însăși…

Fed Cup și interesul național

Important, după acest meci, este dacă am văzut sau nu, vorba marxiștilor, plusvaloare, la ambele jucătoare. Acesta este, de altfel și interesul național, dacă ne gândim la echipa de Fed Cup, asta dacă una dintre cele două jucătoare nu cumva va face nazuri înainte de vreo „convocare”. Iar din această dilemă, vorba unui clișeu, nu putem ieși. La Miki am observat, în multe momente, un joc devastator, dar S1mo vede ordinea lumii prin ochii experienței. Dar au luptat, ambele, ca două gladiatoare.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

La final, pe Buzărnescu au trădat-o nervii și parcă vroia să muște din cineva. Sigur, faptul că lupți pentru dreptatea ta este firesc. Dar felul în care te deconectezi și îi aduci în stare pe „niște” cetățeni să te huiduie copios, trebuie să-ți dea de gândit. Uneori, chiar și în condițiile în care ai dreptate.

Tenis în sticluțe de parfum, nu la kilogram

În ce ne privește, pentru că în sport e, mereu, vorba și despre noi, suporterii, poate că mulți n-am știut cu cine să „ținem”. Dar, parafrazându-l pe Adrian Păunescu, „și totuși există iubire, și totuși există blestem, dau lumii, dau lumii de știre, iubesc, am curaj și NU mă tem…”. Nu ne e frică, pentru că nu avem tenis feminin la kilogram, ci l-am dizolvat în sticluțe de parfum, cu esențe fine.

Partea apetisantă a lucrurilor e că simțim miros de sânge. Se naște o rivalitate adevărată, pe teren și nu doar în culise, între cele două românce. Asta, după ce Halep privea de la înălțimea unui vultur, iar Buzărnescu respira din colbul unei aspirații, așteptând, parcă, un salut de la ucigașul zburător. Acum, însă, Războiul celor două Roze e departe de a se fi încheiat. Ba mai mult, continuă într-o cușcă a fiarelor.