Andrei Dicu, realist după finala de la Madrid: Halepman1a bulversează România!

S1mona Halep este un brand de țară și mai mult decât atât. Cineva a inventat termenul „Halepmania” pentru a defini un fenomen sociologic, care ne întoarce pe toți cei care respirăm românește la o stare de spirit și de fapt pe care o credeam adormită: solidaritatea. Românii au fost, au rămas și probabil că vor zăbovi alături de S1mo cât va fi nevoie, adică, probabil până la momentul retragerii și dincolo de ea. Explicația este simplă. Poate că de la isprăvile Naționalei de fotbal de la Mondialul American, din 1994, niciun alt sportiv ori vreo echipă n-a mai atras în sine toată pasiunea acestui popor, hrănit prea mult timp cu piftie de stafii. A existat „Cazul Andreea Răducan”, am mai fost alături de Doroftei, de Gabi Szabo ori de echipele de scrimă și de alți campioni, dar parcă, niciodată, starea de grație n-a atins asemenea proporții. Motivul este că, dincolo de saturația traiului în umbră și a fascinației recente (la nivel istoric) a locului 1, la care ne-a abonat Halep, această fetiță câștigă prin firescul cu care ia, mereu, totul de la capăt.

Din păcate, într-o seară pe care o priveam dinainte ca pe o sărbătoare, Halep s-a înclinat în fața unei olandeze cu privire de vultur, care părea să fi fost capabilă să-și vândă un an din viață, dacă asta i-ar fi garantat succesul în fața româncei. 4-6, 4-6 pare, la prima vedere, un scor la care comentariile ar fi de prisos. Cu toate astea, meciul continuă dincolo de zgură. Sunt multe de spus, dincolo de regrete. Și să fim serioși, poate că nu peste mult timp, vom privi aceste „regrete” cu un zâmbet superior. Important este ca S1mona și noi înșine, chibiții de pe margine, să privim lucrurile cu realism.

Andrei Dicu, realist după finala de la Madrid: Halepman1a bulversează România!

Poate părea ciudat, dar în ciuda ascensiunii sale, care, de alfel, nu s-a produs pe sistemul rachetei cosmice, ba mai mult, s-a consolidat după o mulțime de cramponări de ordin fizic și mai ales psihic, S1mo a pornit de multe ori cu șansa a doua. Chiar și atunci când se alfla pe primul loc în clasamentul WTA, au fost momente în care alte jucătoare, care veneau din urmă, păreau favoritele specialiștilor. Unde mai pui momentele în care numai dacă auzea numele „Serena”, Halep cobora singură, inconștient și matematic, piciorul de pe prima treaptă a propriului ei podium. Apoi, au mai existat momente care ne-au pus nervii pe bigudiuri, gen înfrângerea stupidă cu Ostapenko, etc. Încă un astfel de episod s-a petrecut în finala de la Madrid…

Așadar, dincolo de eterna luptă cu și pentru locul 1, la Halep a impresionat și continuă să o facă, în ciuda faptului că a pierdut în fața lui Bertens, așa cum, probabil, va mai ceda și alte meciuri, pentru că viața nu este un perpetuum mobile. Cu toate astea, constănțeanca are măreția ei, în a redeveni și în a se redefini, în fiecare moment. Chestie care, din punct de vedere psihologic și chiar istoric, vine ca o mănușă peste toate trăirile acestei nații… Observați, nimeni sau aproape nimeni nu calculează, ca la piață, câți bani câștigă S1mo. Astea țin de… „salată”. „Desertul” e desăvârșirea. Transpuși în fața televizoarelor sau direct pe marile arene ale lumii (unde, de când cu „Halepman1a”, pașnicii români au învățat sensul cuvântului „invazie”), ne simțim cu toții „S1mona Halep” iar asta are efectul unei fântâni energetice. Vorbim despre un „doping” pozitiv, un platou cu jăratec, pe care o… Harapiță Albă îl întinde unui fiare care doarme nedrept și de prea multă vreme.

Dumnezeu nu mângâie în fiecare secundă…

Finala Mutua Madrid Open 2019 avea mize uriașe pentru româncă, dar și pentru olandeza Kiki Bertens. În cazul unei victorii așteptate (asta m-a speriat cel mai tare, faptul că S1mo pornea ca favorite, iar teama mi s-a adeverit!), Halep ajungea, pentru a treia oară, Numărul 1 mondial. N-a fost să fie, nici de data asta. În schimb, Bertens urma să facă un salt până pe poziția a 4-a, în ierarhia WTA. Asta s-a întâmplat, pentru că olandeza și-a calculat, clar, prioritățile și nu și-a permis să greșească.

Teoretic, desi mai devreme vorbeam despre prima șansă, la nivel macro, batava avea câteva avantaje, de conjunctură. Până la debutul finalei, Kiki nu pierduse niciun set la Madrid, părea mai odihnită după semifinală și în plus, avea un tonus moral excelent, dat de un titlu WTA cucerit în acest an. Mai mult, S1mona acuzase probleme de sănătate la debutul turneului și fusese nevoită să facă un tratament cu antibiotice. S-a discutat foarte mult pe marginea acestei situații, dar, una peste alta, Kiki a fost mai bună. Pentru S1mona, meciul și întregul context pot fi caracterizate în trei cuvinte: Frustrant, labil, buimac. Asta, pentru că n-a izbutit să se concentreze așa cum ne-a obișnuit în momentele grele și mai ales, s-a dovedit incapabilă în a se relaxa. Uneori, în viață e mai greu să privești totul cu liniștea pavajului pe care alunecă frunza, decât să te înfoi precum curcanul.

Pentru că tot vorbeam despre fenomenul numit „Halepman1e”, trebuie să înțelegem că un sportiv de geniu este un artist. Precum un pictor, un poet sau un muzician, pe măsură. Artiștii și mai ales cei care depășesc limitele sunt atinși de aripa lui Dumnezeu. Dar nu-I poți cere Creatorului să te mângâie, în fiecare zi, după bunul tău plac…

Artiștii nu trebuie înțeleși, ci acceptați. Sigur, se trezesc „experți” care ne depășesc capacitatea de înțelegere creând tot felul de „analize”. E greu de spus ce fenomene se petrec în „chimia” unui artist. Așa au stat lucrurile și cu S1mona, în finala de la Madrid și nu numai… Vor mai fi, cu siguranță, astfel de momente, dar e greu de crezut că Halep nu va reveni unde îi este locul. N-o spunem dintr-un reflex patriotard, ci pentru că știm ce-i poate… racheta. Și mintea.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

„O tavă”…. Și  „o tablă”?

Într-adevăr, Halepman1a bulversează România, iar asta în ambele sensuri. Vorbeam mai sus despre emulația pe care S1mona a creat-o în fiecare dintre noi și mai ales în cei care vin, la fiecare turneu, s-o susțină. Să ne referim, însă și la partea tenebroasă a medaliei, asta pentru că tot am amintit de unii „experți” sau mai bine zis, părerologi. Nu mi-a venit să-mi cred urechilor, când am auzit un comentator amuzându-se pe seama faptului că, după finala Openului spaniol, românca a primit „o tavă” sau mai rău, „o tablă ”. Oare, ce este mai frustrant, un sportiv care pierde pe mâna lui, nefiind dator nimănui decât sie-și sau un chibiț care pare să nu fi avut copilărie și își rânduiește frustrările, la bătrânețe?

Ca și viața, ca și norocul, ca și umbra prelungită a unui Loc 1, orice fenomen social, așa cum este cazul „Halepman1ei”, are două tăișuri. Important este pe care dintre ele pariem că va tăia Nodul Gordian. Pe fudulia prostului care consideră suficiența drept o formă de viață sau pe tristețea alergătorului de cursă lungă, al cărui drum nu se încheie niciodată și care, ridicându-se din gropi, are puterea de a mulțumi și pentru dragoste și pentru sudalmă?… Probabil, din această „bulversare” nu putem ieși…