Andrei Dicu se roagă pentru Eugen Neagoe: Dă-mi, Doamne, suflet, că respirare-ți ador!

O dimineață cu gust de miere, ca o băutură cu un gust foarte oblic. Ce e azi? Dinamo – Craiova… Da, sunt oltean, înainte de a fi ziarist și mai presus de a fi echidistant, sângele fierbe. Mersesem cu acest sânge și la facultate și la târgul de vite, peste tot mi-au spus să-l calcinez. Ca român, înțelegi. Ca oltean, mai greu. Și totuși… Azi nu am mai vrut să „bat” pe nimeni…

Se face minutul 25. Îl văd pe Eugen Neagoe prăbușindu-se. Vorbesc, din nou, cu colegul meu, Vlad. Cel care i-a purtat noroc S1monei, la Wimbledon și nu numai. „Scrie, ce mai stai!”, îmi spune. E greu. Am trăit dezacordul, dizarmonia, când a pierit Vrăbioru, în Giulești. Nu cred că mai pot suporta așa ceva. Sunt vecin cu neputința… Dar, Doamne ajută!

Andrei Dicu se roagă pentru Eugen Neagoe: Dă-mi Doamne suflet, că respirare-ți ador!

Pun mâna pe telefon și îl sun pe dragul meu prieten, chirurgul Gheju, de la Floreasca:„ Ioane, ce știi de „Geană”?”… „Nimic, sunt acasă. Oricum, ar trebui să vorbești cu ăia de la cardio. Ei se ocupă… Dar vezi că sunt două echipe, nu știu cine e de gardă, azi…”. Uff…. Am impresia că am mai multe piepturi și doar un singur prilej de înfiorare.

Craiova dă gol. Doamne, cât mi-am dorit!….Dar tac. Nu mai are nicio relevanță. Important este omul și prietenul. Românul. Olteni, dinamoviști, nu mai contează. Da, cineva a spus că meciul trebuia oprit. Sunt de acord. Eugen Neagoe este al nostru, al tuturor. Sângele nu poartă culorile cluburilor. Poartă talentul intervenției chirurgicale a lui Dumnezeu. Repet, cu obstinație, acest nume. Îl invoc, întru ajutorul lui Eugen Neagoe și al fiecărui român.

La TV, Naum ne spune că Neagoe… vorbește. În sfârșit. A fost stop cardiac. Vegetația cretină a acestui campionat, pe care noi îl numim, malițios și marțial, „Liga 1”, l-a ros. Și demențele șefilor lui Dinamo, cărora fotbalul li se pare un fel de „bișniț” dus la stadiul de oală de noapte călită-n clar de lună… „Ultrașii” care se laudă că iubesc, urăsc pur sânge și au izbutit să-și facă o vocație din asta. Fizionomia spirituală a unora capătă mutră de mort.

Doamne miluiește…

Amorul alb-albastru a învins doamna în negru

Vorbesc în Anglia, cu iubita mea. Sunt întrebat dacă, într-adevăr, a venit salvarea… „imediat”. Răspund că a sosit prompt dar, iarăși, gândul mă duce în zodia lui Vrăbioru. Atunci, ambulanța era „dotată, corespunzător, cu targă”. Mi-e teamă, din nou… Motoarele mele cad. Neagoe e undeva, într-un loc în care nu-l mai interesează scorul meciului. Ce ironie… El, olteanul, e aproape de doamna neagră tocmai când, costumat de conjunctură în roș-alb, își înfruntă amorul alb-albastru…

Poate că asta îl și salvează. Poezia lui, de a fi oltean. Noi nu murim niciodată, chiar dacă cioara aia neagră ne dă târcoale. Avem vocația supraviețuirii. Câți ani au trecut de când Aurel Vlaicu acredita un aeroplan și până la momentul în care oamenii de condiția lui Aurel Vlaicu au avut puterea să privească ochii mitului? E greu să vorbești despre viață, darămite despre moarte….

Aici nu discutăm despre fotbal. Dinamo – Craiova a pierit. Nici nu știu cât mai e scorul. Scriu. Cu bucăți de gheață, în sânge și cu fișicuri de suflet, revărsate pe tastatură.

Digisport.ro

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Vorba iubitei mele, bine că am reușit să găsim o Salvare. Altfel revedeam filmul cu Vrăbioru. Ne-am civilizat, nu? Pe naiba! Doar începem să fim normali. Dumnezeu, tipul ăla cool despre care v-am tot spus, îl veghează pe Eugen Neagoe. La fel au făcut-o și jucătorii ambelor echipe, iar tribunele i-au strigat numele, uitând de rivalități. Vorbesc, iar, cu Vlad. Nu mă mai interesează nici golurile și nici convulsiile planetei. Omul este planeta mea. Suflete avem. Mă rog pentru respirări! Iar Neagoe le adoră. Sunt biserica lui…