Andrei Dicu, tandru cu „Tricolorii” lui Rădoi: România, condamnată la nemurire!

În dimineața zilei meciului cu Germania, corespondenții FANATIK.RO transmiteau din Italia unda energetică a lui Mirel Rădoi: „Dacă batem, vom fi peste Generația de Aur!” . Tânărul selecționer se înșeală. Nici nu mai conta rezultatul meciului, pentru că acești copii, față de care „complimentele” rămân mute, nu cer statui. Ei și le construiesc, bucată cu bucată și fărâmă cu fărâmă, pentru că nimic nu se naște fără suferință. Indiferent de rezultatul meciului cu Germania, viața nu e un joc de fotbal. Și nici măcar un joc, în general vorbind… Este, însă, o competiție care se desfășoară, secundă cu secundă, între sufletul nostru viclean și sufletul poleit de îngeri. Îngerii înving întotdeauna. Inclusiv în fața generațiilor comparabile cu diverse metale, care ni se par prețioase…

Se spune că Soarele răsare la fel, fie că ești la Madrid, la Sofia, la Casablanca sau în sufletul Moldovei, de unde vă scriu aceste rânduri. Greșit. Astrul tulburat de pleoapa lui Dumnezeu alege diferit pe cine mângâie cu bucuria Lui. „De zeci de ani încercăm să vedem cum e aerul, la acest nivel”, spunea același Mirel Rădoi. Și avea dreptate. Aerul se vede. Nu doar se respiră. E pipăibil cu inima. Acești copii au făcut din maidanul cu dragoste al sufletelor noastre o piesă de teatru în care regele joacă rolul gingășiei, iar Ianis pe cel al forței. Deși, uneori, forța se transformă în durere…

Andrei Dicu, tandru cu „Tricolorii” lui Rădoi: România, condamnată la nemurire!

Ora 18.00. FANATIK.RO anunță echipa de start. Mirel atacă. Iarăși. Cu sânge fierbinte, nu rece. Noi nu vrem să fim „uber alles”, noi suntem aleși de Dumnezeu să FIM. Chiar dacă, uneori, viața ne bate cu 4-2…

Sunt, așa cum vă spuneam, în inima Moldovei, la Târgu Neamț. Aici, ploaia tună cu Imnul Național. Muzicile teraselor frapante se opresc cu viteza focului. O pisică se adăpostește lângă noi, când se aude acel… „uber alles”. Aici, în Moldova Mărășeștilor, toată iarba are de luat încă o revanșă istorică. De fapt, nu e nicio… „revanșă”. E un meci de fotbal. În care joacă un anume… Hagi. Un Ianis care a greșit incalificabil, dar care nu trebuie pus la zid. Ca niciunul dintre acești copii. Nu e vorba.. că n-au putut. E o poveste legată de destin istoric. Chestia asta se clădește în secole, nu în ani. E greu să fii propriul tău Gulliver până să înveți să fii propriul tău pitic și să știi să înveți de la sinele tău. Oricum ar fi, „Naționala” lui Rădoi trimite suflet către suflet. Chiar dacă ne-au eliminat nemții, repet cu obstinație că acești copii pot bate, la orice oră din zi și din noapte, „Naționala” lui Contra. Copiii ridică cercuri de soare în văi de mucegai.

Rețele de suflet și dorul de lângă iluzie

Să revin la cronica unei tristeți pozitive. Pentru că din înfrângeri înveți. Din moarte, nu. Man trece pe lângă gol, ca dorul pe lângă iluzie. Sunt, după cum spun comentatorii, aproape 15.000 de români în tribune. Poate e o exagerare. Poate o exagerare a fost și golul lor, care a făcut perdelele de ploaie de la Târgu Neamț să tremure de jenă. Apoi am avut VAR. Și penalty. Lângă mine, rețelele de suflet explodează la golul lui Pușcaș…

Cătălin, noul meu prieten din Moldova a venit, special, să vedem meciul împreună. Tremurăm la șutul lui Băluță. Avem impresia că ne cunoaștem de… zeci de ani. Poate de sute. Așa și este. Suntem români. Ne suntem prieteni cu noi înșine de mai mult timp decât cred alții. Și suntem bucuroși că suntem români, suntem fericiți că, după atâta vreme, tribuna strigă iarăși… „HAGI, HAGI!”… Și a strigat acest nume și după meci, deci…. Hagi este cel mai slab de pe teren. Dar nu asta contează. „Ce să-i ceri lui Dumnezeu decât răbdare”, spune iubita mea, care ne privește, îngrozită, cum plângem… Important e că avem pentru cine să lăcrimăm și asta nu pentru o generație de puști pilangii și chiulangii… Da, pentru acești copii merită să se ridice lacrimile către cer!

Despre Dumnezeu și Frați

Pentru că nimic nu e întâmplător în viață, în spatele meu, un drag prieten, Dorin pe numele lui, suspină la intervenția lui Pașcanu. Habar n-aveam că Dorin al meu e pe aici, prin Moldova, că-mi suflă în ceafă, la acest meci istoric. Important este, dincolo de joc, felul în care știm să ne iubim ca Frați. Îți faci noi prieteni, precum Cătălin, recunoști ca atare vechi prieteni, precum Dorin. Esențial e sufletul. Și felul în care Ivan se luptă, ca orice oltean furibund, pentru țara și pentru meseria lui de om. Dumnezeu ajută iubirile adevărate, iar Naționala lui Rădoi își merită dragostea unei nații. Nu sunt iubiri temporare, așa cum ne mai apucă pe unii dintre noi, la ploile de vară, ci esențe care se caută și se regăsesc.

De la Mărășești la… mă răcești

Cătălin îmi spune:„ Andrei, eu stau pe strada Mărășești, care e aproape de noi. Mărășeștiul ăla, unde i-am zdrobit pe nemți e la 200 de kilometri distanță…” Iau o gură de apă de Ozana și aprind o țigară. Are dreptate Cătălin, dar marchează Pușcaș. Iar. Și neantul explodează…

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

România pare o chimie. Apoi Ianis dă foc instalației. Devenim, cu toții, un Cernobîl uman. Apoi, Pașcanu arde până și infrastructura. N-a fost Mărășești, a fost… „mă răcești”. Așa, și?

Copiii nu trebuie iubiți doar când dorm. Am pierdut numai un meci și un dor de o finală. Dar ne rămâne O GENERAȚIE. De care trebuie să avem grijă. Și de la care să n-avem pretenții absurde. Să nu uităm că visele și visurile noastre nu se „pupă” mereu cu realitatea. Uneori, realitatea e mai războinică decât noi. Și alteori e și mai deșteaptă. N-am bătut Germania dar suntem cu capul sus. Trăim!!! Și poate că nu sunt singurul care crede că suntem mai fermecători decât o dulceață de ardei iute, la o friptură înserată.

Mirel Rădoi este un antrenor bun. N-a fost vina lui că Ianis a gafat. Nici că Man n-a jucat nimic. Deși de la el m-am așteptat cel mai mult… Mirel Rădoi este un tătic încă prea puțin prețuit. Un om care merita o finală. Dar și-a câștigat dreptul de A Fi și nu impresia de a părea că este.

În temnița asta de țară, în care toți suntem singuri, legați în propriile noastre inutilități, acești COPII ne-au arătat cum să-ți iubești, FANATIK, țara.

Mulțumesc U21, Mulțumesc Mirel Rădoi, Mulțumesc ROMÂNIA! Ne-ați condamnat la nemurire! Pentru că, așa cum vă spuneam, NOI suntem aleși de DUMNEZEU să FIM!