Fotbal international

Anunțul italienilor: Conte, noul antrenor al lui Inter din vară! Îl vrea plecat pe Icardi

05.04.2019 | 21:40
Anuntul italienilor Conte noul antrenor al lui Inter din vara Il vrea plecat pe Icardi

Site-ul calciomercato.it anunță că Antonio Conte va fi noul antrenor al lui Inter din vară, câștigând bătălia cu Jose Mourinho pentru această funcție. Conte le-ar fi transmis deja un mesaj clar viitorilor săi șefi.

Conte, noul antrenor al lui Inter din vară!

Eliminat din grupele Ligii Campionilor și învins în optimile Europa League de Frankfurt, Luciano Spalletti are zilele numărate la Inter. Italienii dezvăluie că antrenorul nu va fi salvat nici în situația în care Inter se va clasa pe locul 3 la final de sezon în Serie A.

În ianuarie, Jose Mourinho a purtat negocieri cu oameni importanți din cadrul clubului, dar se pare că aceștia s-au răzgândit. Nu vor să-l ia pe omul care le aducea o triplă istorică în 2010, ci pe tehnicianul care a scris istorie alături de rivala Juventus, în perioada 2012-2014, când a câștigat titluri consecutive în Serie A. Conte a mers apoi în Premier League, acolo unde a dat o mare lovitură cu Chelsea, cucerind titlul în Premier League.

Icardi este pe lista neagră a lui Conte
Icardi este pe lista neagră a lui Conte

Totuși, în precedentul sezon, Conte a intrat în conflict cu liderii vestiarului, iar Abramovich nu a stat prea mult pe gânduri și nu i-a mai prelungit contractul, astfel că tehnicianul este liber de contract încă din vara anului trecut.

Antonio Conte îl vrea cu orice preț plecat pe Mauro Icardi, jucător care s-a întors de curând în primul 11 al lui Inter. Antrenorul încearcă astfel să evite o situație asemănătoare celei pe care a trăit-o la Chelsea și preferă să renunțe la un jucător de certă valoare, dar care creează probleme în vestiar.

De acest fapt pot profita Manchester United și Chelsea, care și-l doresc pe Icardi. Atacantul are o clauză de reziliere de 110 milioane de euro, la care Inter nu e dispusă să renunțe momentan. Milanezii au refuzat în iarnă o ofertă concretă de 50 de milioane de euro de la Juventus pentru Icardi.