Apă de ploaie peste o zi toridă

E una dintre acele zile care fac o redacţie de sport să vibreze. Atunci cînd fiecare ziarist uită ce înseamnă oboseala şi renunţă şi la mîncarea pe care, de regulă, o înghite pe fugă, într-o pauză din goana nebună după exclusivităţi. Sînt orele în care toţi vor să fie cei mai buni, orele în care informaţia se „varsă” pe site-uri cît pentru o lună întreagă. Cu alte cuvinte, e ultima zi de transferuri în Europa.

Continentul arde. România erupe şi ea. Steaua transferă tot şi nimic. Torje, Tamaş, Marica îşi caută echipe, dar nu prea le găsesc. Tragi cu ochiul la ce face Bale, moftul galez de peste 100 de milioane de euro al lui Florentino Perez. Uiţi pînă şi de blasfemiile sportive din selecţia făcută de „Satana” pentru meciurile cu ungurii şi turcii. Băieţii de la Istanbul vin la Bucureşti în frunte cu Împăratul Terim, noi îi aşteptăm cu „Împîrîtul”, în atîtea dosare, Piţi. Nu e timp pentru naţională, nu acum.

Undeva, departe de malaxorul de zvonistică şi oficializări ale bărbaţilor care ţin mereu prima pagină (cu bune şi rele deopotrivă), joacă EA. EA este Simona Halep, care în ultimul timp a devenit noi. Noi, românii. Am început să mîrîim datorită ei pe lîngă bestia Williams şi să ne dăm seama mai bine cît de ridicol poate fi uneori Ilie Năstase. Aşadar, EA, Simona Halep, are meci, în optimi la US Open, cu Pennetta. A noastră vine după ce i-a dat rusoaicei Kirilenko o bătaie soră cu moartea, sportiv vorbind este descrierea perfectă. Undeva, pe unul dintre cele patru monitoare, începe misiunea ingrată a unei fete de a capta atenţia într-o zi a bărbaţilor. Fata aceea dispusă să renunţe la generozitatea naturii cu latura ei feminină pentru un strop de glorie sportivă.

Nu are însă nici o şansă momentan. Pe un ecran alăturat, banda galbenă de la FANATIK SHOW ţi se lipeşte de retină şi îţi dilată pupila! Bombă: Reghe vrea să plece de la Steaua din cauza transferului lui Neagu! Meme intră să dezmintă, dar, pentru orice connaisseur al fenomenului, pare o dovadă în plus că frăţia cu Reghe e mai degrabă una vitregă. O oră şi puţin în care Steaua se dinamitează din interior.

Recunosc, m-am uitat la Meme şi am uitat de Halep. Cînd mi-am amintit, într-un final, de EA, situaţia era dramatică. Halep pierduse un set şi era condusă cu 4-2 în al doilea. Europa fotbalistică închide puţin ochii şi ne lasă să „flirtăm” şi cu tenisul din SUA. A noastră e în picaj. Sîntem sceptici. Fiecare dintre noi, cei din redacţie, îi găseşte cel puţin un defect: „A intrat cu nasul pe sus”, „Îşi intră greu în ritm” sau „Iar este inconstantă”. Mai sînt şi visători printre noi: „Abia acum începe meciul lui Halep. O întoarce!”. „Pe naiba”, îmi spun, în gînd, dar scap şi un „Hai, fetiţa!”, mai mult şoptit, la alibi. Şi ea parcă învie! Break pentru 3-4, game lejer pentru 4-4, break pentru 5-4! „Hai, fetiţa!”. De data asta, am prins curaj. Scenariile se schimbă brusc în redacţie. Face 6-4, i-l ia şi pe al doilea şi o punem sus pe site! Din faţa ecranului pare simplu. La fel şi de acolo, de pe teren. Simona are 40-30 pe propriul serviciu şi se pregăteşte să încheie setul. E clipa cînd are nevoie de un strop de noroc. Şi, în schimb, are parte de un infinit de stropi de ploaie! Norii negri strînşi în primul set deasupra arenei se sparg, iar Pennetta mai că nu o ia la fugă spre vestiare. E şansa la care nu mai spera. Şansa ei, ghinionul Simonei.

Timpul trece, iar pe ecranul unde o aşteptăm pe Simona curg meciurile în reluare. O oră, două ore. Europa şi România nu mai au răbdare. Ozil e aproape de Arsenal pentru jumătate din cît a dat Real pe Bale, Varela şi Kapetanos semnează cu Steaua. Trei ore, patru ore. Şi-a găsit şi Torje echipă şi Halep tot nu a revenit pe teren. Cortina stă să cadă după acest nou balet fascinant al transferurilor. Forţez puţin destinul cu Cargo, „Dacă ploaia s-ar opri”. Şi se opreşte. Halep şi Pennetta se încălzesc. E aproape miezul nopţii. Mai sîntem puţini în redacţie. Şi toţi ştim că a noastră se încălzeşte mai greu. Are nevoie totuşi doar de un serviciu bun.

Se reia meciul. Simona… Simona nu mai e Simona de dinainte de ploaie. Serveşte slab, se coordonează greu, iar Pennetta face 5-5. Ploaia asta nenorocită! A noastră nu se lasă. Ca un cameleon se transformă şi ia un break extrem de preţios. Are 6-5 şi serveşte pentru set. Dă, Doamne, să nu vină iar ploaia! Şi nu vine. Dar nu e de bine. Pentru că Simona e din nou alta. Cea slabă. Cea fără soluţii. Cea plouată. Se face 6-6 şi se intră în tie-break. Mă uit la meci ca la un film la care aş renunţa, pentru că finalul îl ştiu. Italianca strînge pumn după pumn, semn că punctele se adună la ea. Are 6-1 în tie-break. Două zvîcniri ale româncei nu sînt de ajuns. Se termină visul american din 2013. În optimi. Nu e rău, nici extraordinar. Ar fi o nedreptate să o criticăm acum pe EA. Simona ştie foarte bine că e încă departe de top 10. Şi ar mai fi o nedreptate dacă nu am vedea partea dură, dar reală din discursul lui Ilie Năstase. Turneele de Grand Slam sînt cele care fac diferenţa, acolo se văd marii campioni. Şi întotdeauna după faza sferturilor de finală. E de datoria Simonei să demonstreze că acum, aici, a fost doar apă de ploaie. Chiar dacă una rece, care s-a simţit, prin ecrane, la mii de kilometri distanţă.