Fotbal intern

Drama unui arbitru român. Radu Petrescu, operat pe creier!

Radu Petrescu trăieşte o adevărată dramă în această perioadă. Centralul din Bucureşti nu a fost delegat deloc în acest debut de sezon în Liga 1 şi a arbitrat doar un singur meci în...
25.08.2017 | 09:52
Drama unui arbitru roman Radu Petrescu operat pe creier
ADVERTISEMENT

Radu Petrescu trăieşte o adevărată dramă în această perioadă. Centralul din Bucureşti nu a fost delegat deloc în acest debut de sezon în Liga 1 şi a arbitrat doar un singur meci în Europa, în Irlanda, la Dundalk – Rosenborg. Gsp.ro scrie că după această partidă, lui Petrescu i s-ar fi făcut rău. Ajuns la Bucureşti, a făcut un control, iar rezultatul nu a fost deloc unul îmbucurător.

Centralul în vârstă de 34 de ani resimţea dureri în partea stângă a capului, iar medicii i-au transimis că trebuie să se opereze de urgenţă. Acesta a şi plecat imediat în străinătate, acolo unde a suferit o complicată intervenţie chirurgicală pe creier. Acum, Petrescu este în plin proces de recuperare, unul complicat şi de durată.

ADVERTISEMENT

Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Scroll pe aplicaţie pentru a vedea toate meciurile de azi

Arbitru operatie. Pot rămâne urme neurologice şi locomotorii!

Procesul post-operatoriu, de recuperare, este unul foarte important, având în vedere natura delicată a operaţiei suferite de Petrescu. Urmările bolii pot fi unele atât de ordin neurologic, cât şi locomotor, aşa că Petrescu trebuie să se ocupe foarte serios de acest aspect. Deci revenirea în arbitraj se amână, poate chiar pentru o durată foarte lungă de timp.

Radu Petrescu era văzut ca unul dintre cei mai promiţători arbitri români. La doar 34 de ani, acesta era trecut pe lista FIFA şi era una dintre prezenţele constante la derby-urile din campionatul României. Rugată să comenteze pe marginea subiectului, Comisia Centrală a Arbitrilor a cerut discreţie si a anunţat că Petrescu îşi va relua activitatea imediat ce starea de sănătate i-o va permite.

ADVERTISEMENT