Sporturi

Bad boy Nick Kyrgios vrea să renunţe: “Mi s-a urât de tenis! Dacă voi câştiga Australian Open, mă las!”

05.01.2019 | 20:46
Bad boy Nick Kyrgios vrea sa renunte Mi sa urat de tenis Daca voi castiga Australian Open ma las

Bad boy Nick Kyrgios vrea să renunţe la tenis! Jucătorul australian spune că este sătul de viaţa în circuitul ATP şi ar vrea să renunţe cât mai repede. Chiar până la sfârşitul, dacă se poate. Pune, totuşi, o condiţie destul de greu de îndeplinit, mai ales dată fiind forma sa nu tocmai bună, înainte de a agăţa definitiv racheta în cui. Vrea să câştige titlul la Melbourne, în competiţia care va începe peste o săptămână.

“Mi s-a urât de tenis! Simt că sunt tot timpul pe drumuri, trebuie să călătoresc prea mult pe la toate turneele. De asemenea, pierd foarte multe ore la antrenamente. Mă gândesc de foarte mult timp să mă retrag. Dacă voi câştiga la Australian Open, mă las!”, a declarat Nick Kyrgios pentru 7 News Brisbane.

Nick Kyrgios vrea să renunţe la tenis! Fanii îl ironizează şi spun că vor să scape de el

Nu este prima dată când jucătorul australian recunoaşte că şi-a pierdut pasiunea pentru tenis. În ultimii ani, el şi-a piaerdut şi foarte mulţi dintre admiratori, în ciuda unui stil de joc extrem de spectaculos. Doar că numeroasele controverse în care a fost implicat, dar şi unele gesturi lipsite de fair-play, cum a fost cel în care i-a strigat lui Stan Wawrinka câteva cuvinte urâte la adresa prietenei elveţianului, Dona Vekic, jucătoare din WTA, în timpul unui meci.

Dovadă că Nick Kyrgios nu mai este un favorit al fanilor vin şi din comentariile legate de decizia acestuia de a renunţa la tenis dacă va câştiga Australian Open. “Poţi sta liniştit cu condiţia pe care ai pus-o, Nick. E clar că te mai vedem câţiva ani prin circuit”, s-a amuzat un fan. Altul a fost chiar mai ironic: “Cu această afirmaţie, s-ar putea ca ediţia din 2019 să fie prima în care fanii australieni chiar îşi vor dori ca tu să câştigi”.