Bănel Nicoliță, patron, antrenor și jucător la Făurei a ratat șansa unui duel cu FCSB! Brăilenii au fost eliminați din Cupa României

Francisc Oprea   
in Cupa Romaniei
25/09/2019, 21:53
Bănel Nicoliță, patron, antrenor și jucător la Făurei a ratat șansa unui duel cu FCSB! Brăilenii au fost eliminați din Cupa României GALERIE FOTO
Bănel Nicoliță joacă la CS Făurei. Sursă Foto: Facebook

CS Făurei, echipa la care Bănel Nicoliță este patron, antrenor și jucător, a fost eliminată din șaisprezecimile Cupei României, după 1-5 cu divizionara secundă Mioveni. La echipa din județul Brăilă au evoluat toți cei trei frați Nicoliță: Aurică a fost portar, Stelică atacant, iar Bănel a controlat echipa din defensivă.

Familia Nicoliță face legea la Făurei

Bănel Nicoliță a revenit în Făureiul natal după retragerea din fotbal, iar în prezent ocupă trei posturi la echipa locală: patron, antrenor și jucător. Fostul fotbalist al celor de la FCSB a reulit performanța de ajunge în șaisprezecimile Cupei României cu CS Făurei, echipa brăileană din eșalon al treilea. Totuși, oamenii lui Nicoliță au dat peste divizionara secundă CS Mioveni, iar diferența de nivel s-a văzut pe tabela de marcaj, argeștenii câștigând cu 5-1.

Bănel Nicoliță joacă alături de frații săi la Făurei. Aurică a fost ghinionistul zilei, fiind portarul ce a încasat cinci goluri de la Mioveni, Stelică a fost vârf de atac și a purtat și banderola de căpitan pe braț, iar Bănel a jucat fundaș. Fostul jucător de la FCSB s-a arătat dezamăgit că a ratat calificarea în optimi, unde-și putea întâlni fosta echipa sau rivala de o viață Dinamo: “Ăștia sunt jucătorii pe care-i am la dispoziție si cu ei defilez. Nu am ce face”, a declarat Bănel pentru Protv.

Bănel Nicoliță a jucat în Champions League cu FCSB. Sursă Foto: Sportpictures
Bănel Nicoliță a jucat în Champions League cu FCSB. Sursă Foto: Sportpictures

Bănel Nicoliță le ține pumnii “roș-albaștrilor” la meciul cu Dinamo

Bănel Nicoliță a rămas fan declarat al echipei pentru care a jucat timp de 4 ani și jumătate. FCSB va juca marele derby cu Dinamo peste două runde, iar actualul patron, antrenor și jucător de la Făurei le ține pumnii roș-albaștrilor în “Eternul Derby”: “Sunt două echipe cu multe probleme. Și la Dinamo si la Steaua (n.r. FCSB), sper din toată inima să câștige Steaua (n.r. FCSB)“.

Bănel Nicoliță nu are amintiri prea plăcute din meciurile cu Dinamo. În perioada petrecută la FCSB, brăileanul a disputat 14 meciuri contra formației din Șoseaua Ștefan cel Mare, reușind doar 2 victorii.

  • 34 de ani are Bănel Nicoliță
  • 37 de selecții la echipa națională are mijlocașul
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles