Sport

Bătaie de cap pentru pariori înaintea zilei de marți. Doar meciuri echilibrate la CM 2018

18.06.2018 | 23:00
Bataie de cap pentru pariori inaintea zilei de marti Doar meciuri echilibrate la CM 2018

Marți au loc ultimele meciuri din prima etapă a fazei grupelor. Totodată, intrăm oficial în cea de-a doua rundă odată cu startul jocului Rusia – Egipt, programat să înceapă de la ora 21:00. 

Ce trebuie să știi despre Columbia – Japonia

  • Columbia a reușit la precedenta ediție cea mai bună performanță din istoria prezențelor sale la Campionatul Mondial, ajungând până în faza sferturilor de finală.
  • Sud-americanii au un lot foarte bun, echilibrat în fiecare compartiment. Desigur, vârfuri de lance sunt James Rodriguez și Cuadrado, dar îi mai putem adăuga fără probleme pe Ospina, Mina și Falcao.
  • De cinci ori au mai jucat japonezii la Campionatul Mondial și niciodată n-au izbutit să treacă mai departe de faza optimilor de finală. La ultima ediție, n-au obținut nicio victorie și au părăsit turneul încă din grupe.
  • Japonia are însă un lot actual comparabil cu cele ale naționalelor prezente în grupa sa. Jucătorii de top sunt Kagawa, Sakai, Nagatomo, Inui și Yoshida.

ECHIPELE PROBABILE

Columbia (4-2-3-1): Ospina – Arias, D. Sanchez, Y. Mina, F. Diaz – C. Sanchez, Aguilar – Cuadrado, James, Uribe – Falcao

Japonia (4-2-3-1): Kawashima – H. Sakai, Yoshida, Shoji, Nagatomo – Shibasaki, Yamaguchi – Muto, Kagawa, Inui – Osaka

Columbia – Japonia 1.70 – 3.05 – 5.50 (cote oferite de Casa Pariurilor)

Ce trebuie să știi despre Polonia – Senegal

  • Polonia a mers până în sferturile de finală la EURO 2016, însă revine la un Campionat Mondial după o absență de 12 ani! Ultima oară participa în 2006, într-o perioadă în care Italia domina fotbalul mondial…
  • Lotul este însă unul suficient de experimentat pentru a depăși faza grupelor. Sunt jucători cunoscuți în toate compartimentele, iar atacul arată cel mai bine, cu Robert Lewandowski în frunte.
  • Senegal se află pentru a doua oară în istoria sa la un turneu final mondial, ultima prezență datând din 2002. Cu o generație de excepție, senegalezii ajungeau atunci până în faza sferturilor de finală!
  • Nici actuala generație nu e rea. Din contră. Dintre toate echipele prezente la acest Mondial, Senegal pare cea mai în măsură să ajungă în fazele eliminatorii. Îi are în componența sa pe Mane, Kouayte, Sakho și Keita Balde!

ECHIPELE PROBABILE

Polonia (4-2-3-1): Szczesny – Piszczek, Bednarek, Pazdan, Rybus – Linetty, Krychowiak – Kuba, Zielinski, Grosicki – Lewandowski

Senegal (4-2-1-3): K. Ndiaye – Sabaly, Koulibaly, Sane, Gassama – Gueye, B. Ndiaye – Kouyate – Mane, Sakho, Keita Balde

Polonia – Senegal 2.35 – 3.60 – 3.35 (cote oferite de Casa Pariurilor)

Ce trebuie să știi despre Rusia – Egipt

  • Rusia a debutat la Mondialul pe care îl găzduiește cu o victorie de senzație în fața Arabiei Saudite, scor 5-0. Dacă învinge și marți seara este ca și calificată în „optimi”.
  • Egipt a pierdut greu cu Urguay, scor 0-1, unicul gol venind pe finalul jocului. În plus, „faraonii” au evoluat tot meciul fără vedeta lor, Mohamed Salah.
  • Vestea bună pentru aceștia este că Salah și-a revenit după accidentarea suferită la umăr și este anunțat titular încă din primul minut cu Rusia.
  • În schimb, rușii l-au pierdut pe Alan Dzagoev, un jucător cu aproape 60 de selecții la prima reprezentativă. Acesta s-a accidentat la coapsă în prima partidă și poate reveni abia din fazele eliminatorii.

ECHIPELE PROBABILE

Rusia (4-2-3-1): Akinfeev – Fernandes, Kutepov, Ignashevich, Zhirkov – Yerokhin, Gazinskiy – Miranchuk, Golovin, Cheryshev – Dyzuba

Egipt (4-3-3): El-Shenawy – Fathy, Gabr, Hegazy, Abdel-Shafy – Elneny, Said, Hamed – Warda, Salah, Trezeguet

Rusia – Egipt 2.15 – 3.20 – 3.70 (cote oferite de Casa Pariurilor)

Tags: