Sport

Benny Adegbuyi a fost făcut KO în finala piramidei de la Rotterdam! Două minute a rezistat în ring. Video

09.12.2018 | 08:55
Benny Adegbuyi a fost facut KO in finala piramidei de la Rotterdam Doua minute a rezistat in ring Video

Finala piramidei de la Rotterdam, turneu de 100 de mii de euro, a devenit o tristă amintire pentru Benny Adegbuyi. Luptătorul român a fost făcut KO, fără drept de apel, de adversarul său, Jamal Ben Saddik! Nici măcar o repriză nu a rezistat în ring Benny care a ajuns la podea în urma unei serii de lovituri impecabile. De altfel, marocanul a controlat tot timpul partida și după câteva lovituri puternice a reușit să-l pună jos pe român. Adegbuyi a încercat să-și revină, dar a căzut din nou peste corzi și arbitrul a încheiat imediat întâlnirea.

De remarcat că Ben Saddik a ajuns în finală după ce l-a învins la puncte pe Guto Inocente. Până să lupte în finala de la Rotterdam, cei doi nu se mai întâlniseră niciodată. Românul avea însă un ascendent moral – Saddik a fost învins în trecut de Wilnis, un olandez pe care Benny l-a bătut în semifinala de la Glory 53 care a avut loc în Franța, la mijlocul acestui an. Mai mult de atât, până să-l bată pe Adegbuyi, Saddik avea o singură luptă cu un român, înfrângere cu Daniel Ghiţă, în 2012, la Tokyo.

Benny Adegbuyi a fost făcut KO în finala piramidei de la Rotterdam!

Adegbuyi a uimit pe toată lumea însă cu prestaţia de la acest turneu. A reuşit să-l bată în sferturi pe polonezul Arkadiusz Wrzosek pe care l-a pus de două ori la podea. Apoi, în penultimul act, a oferit o adevărată lecție. A pierdut prima repriză a semifinalei cu olandezul Jahfarr Wilnis, după care a câștigat-o pe a doua. În runda finală, olandezul se afla în avantaj, dar o cascadă de lovituri al lui Benny a schimbat soarta partidei câştigată prin KO de Adegbuyi. A fost a treia oară la rând când românul l-a învins fără drept de apel pe Wilnis.

  • 62 a fost numărul galei Glory în care a luptat românul Benny Adegbuyi