Real Madrid a câștigat cu 2-1 partida jucată în deplasare cu Betis Sevilla. Golurile oaspeților au fost marcate de Luka Modric și Dani Ceballos, în timp ce pentru gazde a punctat Sergio Canales.
În minutul 82 a debutat oficial la Real Madrid și puștiul Brahim Diaz. Madrilenii încheie turul de campionat pe locul 4, la zece puncte în urma Barcelonei și la cinci de Atletico Madrid.
Min. 88 – GOOOOOOOL REAL MADRID! Dani Ceballos,fostul jucător al lui Betis, înscrie din lovitură liberă
Min. 68 – GOOOOOOL BETIS! Canales egalează după o reușită validată cu ajutorul sistemului VAR
Min. 13 – GOOOOOOL REAL MADRID! Modric deschide scorul cu o execuție senzațională
Min. 1 – A început partida
UPDATE. Echipele de start
Meciul Betis Sevilla – Real Madrid are loc duminică, 13 ianuarie, cu începere de la ora 21:45, în cadrul celei de-a 19-a etape, ultima a turului, în La Liga. Este o partidă grea pentru galactici, lipsiţi de aportul unor jucători importanţi, pe terenul unei formaţii care pierde greu puncte acasă şi care trebuie să spele ruşinea neaşteptatului eşec din runda precedentă, suferit pe terenul ultimei clasate, Huesca. Vezi toate detaliile partidei accesând aplicaţia de mai jos: echipele de start, comentariul LIVE TEXT minut cu minut, marcatorii etc.
În clasamentul din La Liga Real Madrid stă foarte prost, abia locul 5, cu 30 de puncte, la numai puţin de zece lungimi ‘în urma liderului şi marelui rival din Barcelona. Betis Sevilla e imediat după galactici, locul 6, cu 26 de puncte. Madrilenii au cel mai prost sezon din ultimul deceniu, în timp ce echipa din Sevilla a reuşit să revină după un start de campionat foarte slab în zona cupelor europene.
Partida Betis Sevilla – Real Madrid se joacă duminică, 13 ianuarie, de la ora 21:45 şi contează pentru etapa a 19-a, ultima din turul acestei ediţii. Jocul va putea fi vizionat în direct pe două programe de televiziune, Digi Sport 1 şi Telekom Sport 1. Aveţi şi varianta de a intra pe site-ul FANATIK.RO şi de a urmări astfel partida în format LIVE VIDEO.
Real Madrid se va prezenta la acest meci fără câteva piese de bază, cu toţii accidentaţi. Este vorba de portarul Thibaut Courtois, mijlocaşul Toni Kroos şi atacanţii Gareth Bale şi Marcos Asensio. Piese importante, care vor fi înlocuite cu fostul titular din ultimele trei sezoane dintre buturile galacticilor, Keylor Navas, cu Dani Ceballos la mijloc şi cu Isco şi brazilianul Vinicius în tridentul ofensiv, alături de Karim Benzema.
Santiago Solari a fost impresionat plăcut de jocul şi de golul marcat de Vinicius Junior în meciul de Cupă, de joi, cu Leganes, câştigat de Real cu 3-0 şi a decis titularizarea lui, mai ales că şi Lucas Vasquez nu poate evolua ca urmare a cartonaşului roşu luat în meciul cu Real Sociedad, din ultima etapă, pierdut pe Bernabeu cu 2-0. O măsură salutată deja pe reţelele de socializare de fanii albilor, care văd în sud-american viitorul star din viitorul lui Real Madrid.
Ultimele meciuri ale Realului la Sevilla, împotriva lui Betis, au fost adevărate recitaluri de goluri. Sezonul anterior Real s-a impus cu 5-3, acum două sezoane cu 4-1 şi cu patru în urmă cu 5-0. În 2016 a fost 1-1, iar pentru ultimul succes Betis, cu 1-0, trebuie să ne întoarcem până în 2014. Pentru acest meci cotele sunt destul de echilibrate. Victoria Realului are 2,10, iar cea a lui Betis 3,35. Cel mai valoros ar fi egalul, cotat la 3,80.