Paranormal. Blestemul comorilor din inima Bărăganului. Balta vrăjitoarelor

Întinderile nesfârşite ale Bărăganului se spune că ascund comori vechi îngropate, dar şi blesteme crunte care au căzut peste cei care au avut îndrăzneala să caute aurul.
07.03.2018 | 00:47
Paranormal Blestemul comorilor din inima Baraganului Balta vrajitoarelor
ADVERTISEMENT

Balta vrăjitoarelor din Boldeşti

La prima vedere, balta din satul Boldeşti, aflată la doar 30 de minute de Pădurea Cernica, nu pare să aibă nimic nefiresc.  Teoretic, pentru că, practic, locul este unul desprins parcă dintr-o carte veche a vrăjitoarelor, unde orice lucru se poate întâmpla.

Deşi se spune că are o adâncime de doar un metru şi jumătate, nimeni nu a putut confirma acest lucru, pentru că demult localnicii au aruncat un bolovan greu de 20 de kilograme care a dispărut fără urmă… 

ADVERTISEMENT

Se ştie că balta nu se măreşte, nu se micşorează niciodată şi nu seacă, iar legenda spune că este înconjurată de forţe din alte lumi. Faima i-a fost cunoscută din vechime de cele mai renumite descântătoare, care se adunau în nopţile de Sfântul Andrei, de Sfântul Gheorghe sau de Sânziene, adică atunci când se deschid porţile spre alte lumi. 

Se pare că orice vrajă, blestem sau dezlegare spuse pe malul micuţei bălţi nu dau niciodată greş.

ADVERTISEMENT

Aşa s-ar putea explica şi refuzul categoric al animalelor să se adape din balta blestemată…

„Cutremur” la Universitatea Craiova » Mitriță i-a înjurat pe secunzii lui Gâlcă, iar...
„Cutremur” la Universitatea Craiova » Mitriță i-a înjurat pe secunzii lui Gâlcă, iar antrenorul principal a ripostat!
Cât mai rămâne Domul de foc deasupra Europei. Căldura infernală bate record după...
Cât mai rămâne Domul de foc deasupra Europei. Căldura infernală bate record după record
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit...
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit fotbalistului cea mai mare sumă din istoria televiziunii! . Fiul Regelui s-a îmbogățit peste noapte
Românii din diaspora au trimis 6,5 miliarde de euro în ţară în 2023....
Românii din diaspora au trimis 6,5 miliarde de euro în ţară în 2023. Din ce stat vin cei mai mulţi bani
Andrei Burcă s-a căsătorit! Cât de frumoasă este şi cu ce se ocupă...
Andrei Burcă s-a căsătorit! Cât de frumoasă este şi cu ce se ocupă soţia fundaşului naţionalei
Vestea la care nimeni nu se aștepta! Sportivul a anunțat că are o...
Vestea la care nimeni nu se aștepta! Sportivul a anunțat că are o relație cu un bărbat! 'Cel mai frumos lucru în viață e să ai alături partenerul potrivit'
RĂSTURNARE de SITUAȚIE în ASASINATUL lui TRUMP! S-a aflat ACUM!
RĂSTURNARE de SITUAȚIE în ASASINATUL lui TRUMP! S-a aflat ACUM!
EXCLUSIV Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Detalii neștiute despre...
EXCLUSIV Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Detalii neștiute despre petrecerea anului
Loredana se retrage. Toată lumea a rămas mască
Loredana se retrage. Toată lumea a rămas mască
Romina Gingașu a pus ochii pe Piero Ferrari de la început și nu...
Romina Gingașu a pus ochii pe Piero Ferrari de la început și nu s-a lăsat până nu a luat-o de soție. Diferența de 45 de ani nu a contat. ''Îl invitam peste tot, dar mă refuza''
Răsturnare de situație. Gabriel Resources a obținut suspendarea executării hotărârii prin care România...
Răsturnare de situație. Gabriel Resources a obținut suspendarea executării hotărârii prin care România a câștigat procesul de arbitraj pentru Roșia Montană
Cum se folosește, de fapt, corect ventilatorul. Trucul care îți răcorește casa imediat,...
Cum se folosește, de fapt, corect ventilatorul. Trucul care îți răcorește casa imediat, necunoscut de români