Alexandru Bourceanu a fost prezentat oficial la Dunărea Călăraşi şi a luat parte la conferinţa de presă alături de antrenorul clubului Dan Alexa.
Unul dintre jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă nu l-a recunoscut pe fostul jucător de la FCSB şi i-a transmis acestuia să se prezinte, moment în care Bourceanu s-a enervat şi i-a reproşat omului de presă că ar trebui să-l cunoască şi i-a explicat de unde. Vezi VIDEO aici
Redăm dialogul dintre Alexandru Bourceanu şi reporterul prezent la conferinţa de presă:
Alexandru Bourceanu: Ce să zic, nu ştiu, întrebaţi-mă.
Reporter: Cum vă numiţi?
A. B: Cum mă numesc?
R: Da, dacă să poate.
A. B:Puneţi-mi întebări clare, eu ce să vă spun?
R: Sunteţi nervos?
A. B: Da, sunt venit de la antrenament acum. Dacă mă luaţi aşa, să mă prezint cu nume, nu mă cunoaşteţi?
R: E vorba de cameră, ca să ştie, că pe cameră e altceva, telespactatorul nu ştie.
A. B:Nu ştie cine sunt? Haideţi, domne, mă luaţi la mişto?
R: Nu vă iau la mişto, dumneavoastră ne luaţi la mişto.
A. B:Nu, eu sunt foarte serios.
R: Noi am venit să vorbim civilizat, nu să vă luăm la mişto, că şi noi avem problemele noastre.
A. B:Ce faci, mă cerţi acum?
Dan Alexa: Gata, mă.
R: Eu cred că ar trebui să începi cerându-ţi scuze pentru atitudine.
A. B: Doamne fereşte să-ţi cer scuze ţie şi cu asta am terminat.
Dan Alexa a calmat spiritele şi l-a rugat pe Alexandru Bourceanu să ofere primele declaraţii: ”Am venit la Călărași pentru că este Dan Alexa antrenor. Am fost colegi la Timișoara, avem o relație bună. Trebuie să mă adaptez la cerințele antrenorului, la jocul echipei și să fac meciuri cât mai bune.
Este greu să-mi revin după accidentare, mă pregătesc și sper să revin cât mai repede în topul jucătorilor din România. Vin cu experiență, profesionalism și aduc imagine clubului de la Călărași”, a spus Bourceanu.
Un oficial al echipei din Copou anunţa în urmă cu o lună că a încercat ca Bourceanu să fie repatriat şi adus la Iaşi: “Alex a fost sunat de cei de la Poli Iaşi pentru a semna un contract cu echipa din Copou. Acum e în discuţii chiar cu Arsenal Tula pentru o posibilă prelungire a contractului, dar momentan nu sunt deloc noutăţi în acest sens”, a declarat un oficial al echipei din Copou înainte ca jucătorul să se decidă asupra viitorului său.
Alexandru Bourceanu este un mijlocaş defensiv, născut pe 24 aprilie 1985, la Galaţi. Acesta a început fotbalul la Dunărea Galaţi, după care a făcut pasul la echipa mare a clubului. A mai jucat la Oţelul Galaţi, FC Timişoara, FCSB în două perioade (iulie 20011 – septembrie 2014 şi ianuarie 2016 – ianuarie 2017), Trabzonspor şi Arsenal Tula. La vârsta de 33 de ani, Bourceanu are în palmares cinci trofee, toate cu FCSB: 3 titluri de campion al României, o Cupă a României şi o Supercupă A României.
Citeşte şi: