Simona Halep

Când se joacă Simona Halep – Venus Williams în optimi la WTA Miami! Ploaia dă peste cap programul

25.03.2019 | 20:30
Cand se joaca Simona Halep  Venus Williams in optimi la WTA Miami Ploaia da peste cap programul

UPDATE 20:30 / Plouă la Miami, astfel că toate meciurile aflate în desfășurare au fost întrerupte. Partida Simonei Halep cu Venus Williams trebuie să se joace după meciul Kvitovei, care a fost oprit la 5-2 pentru jucătoarea din Cehia în setul 2, dar și după meciul lui Federer, care va lua startul după ce se termină partida Kvitova – Garcia. Organizatorii au anunțat că meciurile se vor relua după ora 21:00, astfel că Simona Halep – Venus Williams ar putea fi decalat cu o oră față de ora inițială și să ia startul în jurul orei 23:00.


Când se joacă Simona Halep – Venus Williams în optimi la WTA Miami este întrebarea la care au răspuns organizatorii competiției din Florida imediat ce au avut în față întreg tabloul jocurilor. Astfel, partida dintre cele două reprezintă al treilea meci programat pe terenul central, ceea ce înseamnă că nu va începe mai devreme de ora 22:00, chiar dacă primele două întâlniri se vor încheia mai devreme. Meciul Kvitova – Garcia începe la 18:00, după care pe teren vor intra Federer și Krajinovic.

Când se joacă Simona Halep – Venus Williams în optimi la WTA Miami!

Simona Halep a oferit meciul zilei la Miami! Românca s-a calificat în optimile din Florida, turneu de categorie Premier Mandatory, dotat cu premii totale în valoare de 9,035,428 de dolari după ce a depășit-o în turul 3 pe Polona Hercog. A fost un meci mai mult decât dificil încheiat după două ore și 45 de minute. 5-7, 7-6, 6-3 a arătat tabela de marcaj și pentru Halep lucrurile nu se liniștesc. Urmează acum americanca Venus Williams, o figură emblematică a tenisului mondial.

Ajunsă pe locul 43 în circuitul WTA, Venus Williams a mai fost învinsă în acest sezon de Simona Halep. Cele două sportive s-au întâlnit în turul 3 al turneului de la Australian Open. De o oră și 20 de minute a avut nevoie românca pentru a o executa pe sora cea mare a Serenei. 6-2, 6-3 a fost scorul final al partidei, una în care de multe ori americanca a fost mai degrabă spectatoare

Când se joacă Simona Halep - Venus Williams în optimi la WTA Miami! Venus
Halep a învins-o fără drept de apel pe Venus Williams la Australian Open

Venus, jos pălăria în fața Simonei Halep

“Cred că a jucat, pur și simplu, perfect astăzi. A făcut numai 12 erori neforțate. Din păcate eu am avut de trei ori mai multe. trebuie să îmi reduc numărul greșelilor. Dar ea a făcut un meci mare”, a declarat Venus Williams la puțin timp după ce Simona Halep îi administrase o usturătoare înfrângere. Pentru fostul lider mondial a urmat însă șocul cu Serena Williams care a eliminat-o în cele din urmă de la Australian Open.

De remarcat că Venus Williams a fost cea mai bună jucătoare de tenis a lumii, poziție pe care a ajuns pentru prima oară pe 25 februarie 2002. Venus are în palmares toate cele 4 turnee de Grand Slam la dublu, dar nu stă rău deloc nici în proba de simplu. De 5 ori s-a impus la Wimbledon, în timp ce la US Open a câştigat de două ori marele trofeu. Venus a jucat finala şi la celelalte turnee de Grand Slam.

  • 3 este locul pe care îl ocupă Simona Halep în clasamentul WTA