Sport

Cătălin Moroșanu acceptă provocarea lui Daniel Ghiță: “Îmi fac încălzirea!”

05.11.2018 | 12:22
Cătălin Moroșanu acceptă provocarea lui Daniel Ghiță

Daniel Ghiță s-a întors în circuitul de K1, iar după ce l-a învins prin KO pe Dzevad Poturak, l-a provocat pe Cătălin Moroșanu printr-o postare pe Facebook. Acesta spune că nu fuge de Ghiță și că el ar fi de fapt cel care a refuzat invitația la luptă. Și fostul luptător Raul Cătinaș este dispus să lupte cu Daniel Ghiță.

Răspunsul lui Cătălin Moroșanu vine după ce Daniel Ghiță a lansat mai multe provocări în ultimele zile, când s-a plâns că luptătorii mai tineri din România nu vor să urce în ring cu el. Moroșanu nu este singurul care a reacționat la declarațiile lui Ghiță. “S-a întors salvarea noastră, eroul, salvatorul patriei și al kick-boxing-ului mondial! Unicul și inegalabilul Daniel Ghiță! Arogant și sfidător, ca de obicei! De ce nu ai făcut aceste provocări în urmă cu 4 ani, când erai în formă? De ce nu m-ai provocat pe mine când am fost în formă? Atunci aveai multe de pierdut și nu ai riscat, acum vrei făr muncă să obții ceva foarte repede”, a transmis Raul Cătinaș.

Cătălin Moroșanu a răspuns pe Facebook la provocarea lui Daniel Ghiță

“Te folosești de mijloace gen McGregor? Îți accept eu provocarea, sunt pensionat ca și tine, amândoi nu avem nimic de pierdut, nici de câștigat! Am o pauză de 3 ani, la fel ca tine, am nevoie de câteva luni să intru în formă și un meci de revenire, dupa care putem semna contractul! Hai să lăsăm “lupii tineri ” în pace, ei au muncit iar noi am stat, nu ar fi corect! Ai curaj să lupți cu mine sau ți-a luat Saki toata bărbăția? Îți accept provocarea! Noi doi odată pentru totdeauna”, a mai zis Cătinaș.

În același timp, Cătălin Moroșanu susține că a vrut să se lupte în trecut cu Ghiță, dar acesta ar fi refuzat. “Acel moment când afli că ești provocat de cineva care tocmai ți-a refuzat oferta. Adevărul nu poate fi ascuns! Pe 15 decembrie îmi fac încălzirea!”, a scris Moroșanu pe Facebook.