News

Ce le-a promis Viorica Dăncilă lui Juncker și Timmermans! Ce va face premierul

04.06.2019 | 21:29
Ce lea promis Viorica Dancila lui Juncker si Timmermans Ce va face premierul

Viorica Dăncilă a luat parte, în cursul zilei de marți, 4 iunie la o întrevedere cu liderii europeni de la Bruxelles, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și prim-vicepreședintele Frans Timmermans. În urma discuțiilor, șefa Executivului a promis că va rezolva toate problemele semnalate de cei doi în mod repetat.

Vorica Dăncilă renunță la Legile Justiției

Mai concret, prim-ministrul i-a asigurat pe liderii europeni de la Bruxelles că va renunța la adoptarea reformelor din domeniul Justiției, în jurul cărora au existat în ultimele luni nenumărate controverse. Totodată, Viorica Dăncilă s-a angajat să reia în cel mai scurt timp dialogul în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), abordarea sa fiind extrem de apreciată de Jean-Claude Juncker.

Preşedintele Juncker i-a mulţumit premierului Viorica Dăncilă pentru activitatea excelentă de până acum a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, care a închis peste 100 de dosare, dintre care cele mai importante sunt cele privind Poliţia Europeană de Frontieră şi Garda de Coastă, Autoritatea Europeană pentru Muncă, Directiva Copyright şi Directiva Gaz. Preşedintele CE a subliniat că această abordare trebuie să continue, în special în ceea ce priveşte avansarea Cadrului Financiar Multianual şi pregătirea Agendei Strategice 2019-2024” , se arată în comunicatul Guvernului, dat publicității recent.

Mesajul premierului, după întrevederea cu liderii europeni

La capătul întrevederii cu cei doi lideri europeni de la Bruxelles, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj publicat pe contul său de Twitter, declarându-se mulțumită de modul în care au decurs discuțiile. Totodată, șefa Executivului a dat asigurări că România va continua să se situeze pe poziții pro europene.

Dialog foarte constructiv cu @JunckerEU și @Timmermans pe prioritățile UE pentru următorul ciclu legislativ și rezultatele bune obținute de @ro2019eu. România a avut întotdeauna o abordare europeană și va continua să-și consolideze cooperarea cu Comisia Europeană” , a scris prim-ministrul României. În cadrul vizitei de lucru de la Bruxelles, Dăncilă se va întâlni și cu ambasadorul SUA în UE, Gordon Sondland, cei doi oficiali urmând să discute despre rezultatele preşedinţiei rotative deţinute de către țara noastră.