News

Ce mașină conduce Diana Șoșoacă. Deși are o avere impresionantă, merge cu un automobil ieftin

24.02.2021 | 20:47
Ce masina conduce Diana Sosoaca Desi are o avere impresionanta merge cu un automobil ieftin
Controversata senatoare cutreieră țara în lung și-n lat la volanul unui Opel Corsa roșu. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cu toate că este o figură relativ nouă pe scena politică a țării noastre, Diana Șoșoacă se poate lăuda nu doar cu o popularitate uriașă, mai ales în rândul celor care adoră teoriile conspiraționiste și contestă cu vehemență măsurile sanitare impuse de autorități, ci și cu o avere deloc la îndemâna oricui.

Potrivit datelor publicate în momentul în care și-a început mandatul, controversata senatoare deține un teren agricol de aproximativ 22.500 de metri pătrați, mai multe terenuri intravilane, apartamente, o casă de vacanță, dar și un autoturism pe măsură.

ADVERTISEMENT

Este vorba despre un Opel Corsa de culoare roșie, la volanul căruia străbate țara în lung și-n lat. Dornică de capital politic, spun gurile rele. Chiar și ele admit, însă, că avocata se transformă încet, dar sigur, într-un om politic extrem de „periculos”.

Ce mașină conduce senatoarea Diana Șoșoacă. Are o avere de invidiat

Potrivit declarației sale de avere, Diana Șoșoacă deține, așadar, un teren agricol de aproximativ 22.500 de metri pătrați și nu mai puțin de trei terenuri intravilane, dintre care unul în Dâmbovița, de 2170 de metri pătrați.

ADVERTISEMENT

Totodată, are două apartamente, o casă de vacanță achiziționată în 2013 și nu stă deloc rău nici la capitolul autoturisme. Senatoarea exclusă din Alianța pentru Unirea Românilor conduce un Opel Corsa din 2015, cu care obișnuiește să călătorească prin țară.

În documentul publicat la începutul mandatului a mai specificat câteva active financiare, sub formă de conturi curente, depozite bancare sau fonduri de investiții. Două dintre ele au fost deschise la Banca Transilvania și depășesc suma de 20 de mii de euro.

ADVERTISEMENT

„Nu mă gândesc la un alt partid”

În altă ordine de idei, chiar dacă nu exclude posibilitatea de a se alătura echipei unei alte formațiuni aflate pe scena politică, Diana Șoșoacă susține că se simte confortabil în postura de parlamentar independent.

Eu merg înainte pentru poporul român, aşa cum am luptat şi am promis dintotdeauna. Nu mă gândesc la un alt partid, vreau doar să aduc doleanţele românilor în Parlamentul României.

ADVERTISEMENT

Dacă există parlamentari care iubesc românii, sunt sigură că vor veni alături de mine, în iniţiativele legislative şi vom reuşi cu toţii să aducem un plus de bine şi valoare poporului român”, a mai spus senatoarea”, a declarat recent controversata senatoare.

ADVERTISEMENT