News

Ce pedeapsă riscă Mihai Pleșu, fiul lui Andrei Pleșu, dacă va fi acuzat de trafic de droguri

09.04.2019 | 15:13
Andrei Pleșu are probleme. Fiul său, Mihai, riscă ani grei de închisoare

Continuă problemele în familia lui Andrei Pleșu, după ce Mihai, fiul cel mare al unuia dintre cei mai cunoscuți filosofi și oameni de cultură contemporani, a fost reținut pentru consum și trafic de droguri. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, riscă acum ani grei de închisoare.

Fiul lui Andrei Pleșu riscă să stea mulți ani după gratii

Scandalul a izbucnit în cursul zilei de vineri, atunci când anchetatorii DIICOT  au efectuat o serie de percheziții la domiciliile mai multor persoane, suspectate că ar  fi consumat și comercializat substanțe halucinogene. Este vorba despre droguri de risc precum cannabisul, dar și despre substanțe de mare risc, precum comprimatele de ecstasy.

Printre suspecții reținuți în urma acestei operațiuni desfășurate pe raza municipiilor București, Iași și comunei Probota din județul Iași, se află și Mihai Pleșu, nimeni altul decât fiul marelui filosof Andrei Pleșu.  Dacă va fi găsit vinovat de trafic de droguri, acesta riscă să petreacă până la 15 ani după gratii.

Andrei Pleșu, fiul marelui filosof, riscă ani grei de închisoare
Andrei Pleșu, fiul marelui filosof, riscă ani grei de închisoare

Cum explică Mihai Pleșu acuzațiile care i se aduc

Între timp, Mihai Pleșu a fost eliberat și va fi cercetat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, după ce instanța a decis respingerea măsurii de arest preventiv, pentru toate cele opt persoane implicate în acest dosar.

N-am înţeles nici ce mi s-a întâmplat. Nu mi s-a părut normal nici cum s-a abordat problema. Le-am spus inclusiv celor care m-au ridicat: puteaţi să daţi un telefon sau puteaţi să-mi trimiteţi o citaţie, am răspuns întotdeauna prompt absolut oricărei intervenţii. Eram cu copilul mic pe care din păcate eu nu îmi permit, atât de bun traficant de droguri sunt, că nu-mi permit să las copilul cu cineva acasă. Asta e! O să vedem ce se întâmplă şi să sperăm că o să iasă măcar o dată în România adevărul la iveală, că de cele mai multe ori nu se întâmplă asta” , a declarat Mihai Pleșu, în momentul în care a părăsit arestul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Pentru domnul Mihai Pleşu s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. El respinge vehement toate aceste acuzaţii. De altfel, nici la dosarul cauzei n-am văzut astăzi probe. Din punctul meu de vedere, nu sunt probe care să susţină aceste acuzaţii ale procurorului. Nu există nicio probă din care să rezulte măcar o întâlnire, un trafic de droguri în 7 luni de zile de când durează această anchetă” , a precizat și Sandra Grădinaru, avocata fiului lui Andrei Pleșu.