DIICOT se afă în aceste momente la casa criminalului din Caracal unde au fost reluat cercetările de la zero și cercetările ar putea dura cel puțin patru zile. După 7 zile de la arestarea lui Gheorghe Dincă anchetatorii nu au reușit să descopere cadavrele celor două adolescente pe care criminalul a recunoscut că le-a omorât.
Gheorghe Dincă este principalul suspectul în cazul uciderii Alexandrei Măceșanu și Mihaelei Luizei Melencu. Criminalul din Caracal a recunoscut duminica trecută, 28 iulie că le-a ucis pe cele două fete după ce le-a luat cu mașina la ocazie. Azi-noapte Dincă a stat față în față cu procurorii de la DIICOT București și nu a schimbat nimic în declarația sa. Bărbatul a fost audiat timp de 9 ore, dar a fost de neclintit.
Mai multe excavatoare și buldozere au ajuns la casa lui Dincă pentru a sparge gropile astupate cu beton din curtea criminalului. De asemenea, vecinii spun că Gheorghe Dincă ar avea sub casă săpat un tunel sau un beci, iar acesta urmează să fie cercetat de anchetatorii aflați la fața locului. Proprietatea de 2.000 de metri pătrați a fost împânzită de forțe de ordine impresionante care caută în fiecare coțișor al curții.
„Vom efectua o cercetare complexă, vor fi sectorizate toate zonele și se va lucra în echipe. Vor fi verificate și acele gropi de beton, dar în prealabil vom degaja zona. În cadrul interogatoriului, inculpatul și-a menținut declarațiile, a oferit noi indicii care vor fi valorificate în cadrul anchetei. Nu vă pot spune ce indicii ne-a oferit.”, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT Mihaela Porime, potrivit capital.ro.
În cursul acestei zile Gheorghe Dincă trebuia să meargă la detectorul de minciuni, dar a fost amânat pentru că procurorii au decis să reia cercetările din casa din Caracal. Gheorghe Dincă a fost dus la casa de pe strada Craiovei pentru noi cercetări. Operațiunea este una complexă, iar fiecare loc trebuie cercetat în amănunt mai ales că vorbim despre o proprietate destul de mare.
Pe casa de pe strada Caracal a fost pus sechestru și nu a mai intrat nimeni acolo de aproximativ o săptămână. Gheorghe Dincă a fost dus sub escortă de la Arestul Central din Capitală înapoi la „casa groazei”. Se pare că, Dincă a oferit indicii noi în cazul celor două adolescente.