News

Cel mai puternic incendiu din acest an în Bistrița: Patru case au fost mistuite de flăcări! Video

14.11.2019 | 11:00
Cel mai puternic incendiu din acest an in Bistrita Patru case au fost mistuite de flacari Video
Incendiu devastator în localitatea Șanț din județul Bistrița-Năsăud *foto: ISU
ADVERTISEMENT

Cel mai violent incendiu din ultimii ani din județul Bistrița Năsăud a distrus în noaptea trecută patru case de locuit, un atelier de tâmplărie și două anexe gospodărești din localitatea Șanț, arată Mediafax. La fața locului a fost nevoie de intervenția a opt echipaje de pompieri pentru a stăvili flăcările, dar și de zeci de săteni care s-au mobilizat și au sărit în ajutorul salvatorilor.

Incendiu devastator în localitatea Șanț din Bistrița Năsăud

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, a declarat: „Pentru gestionarea acțiunilor de stingere a incendiului au fost direcționate la locul indicat opt echipaje de pompieri militari și voluntari cu șapte autospeciale de stingere si un echipaj de prim ajutor SMURD (trei echipaje de la Garda de Intervenție Sângeorz Bai, două echipaje de la Secția de Pompieri Năsăud, respectiv SVSU Șanț, Maieru și Rodna). Un aport extraordinar în acțiunile de stingere l-au avut și localnicii comunei Șanț care, sub îndrumarea pompierilor, au sprijinit acțiunile de limitare a propagarii incendiului la casele alăturate. Mobilizarea persoanelor care locuiau în cele patru imobile (15 persoane – adulți și copii care s-au autoevacuat în condiții de siguranță), a vecinilor și realizarea primei intervenții de către componenta voluntarĂ din localitate (SVSU) au avut un rol extrem de important în salvarea de vieților, limitarea extinderii incendiului și protejarea vecinătăților”.

ADVERTISEMENT

După incendiu, două persoane au suferit atacuri de panică. Este vorba despre o femeie de 44 de ani și un bărbat de 74 de ani care au primit asistență medicală din partea paramedicilor SMURD. Aceștia nu au mai avut însă nevoie de transportul la spital.

Peste 2000 de mp au fost puși jos de flăcări după incendiul din Bistrița-Năsăud

Focul s-a propagat întrucât casele erau foarte apropiate între ele: „Intervenția a fost concentrată pe două obiective mari: protejarea vecinătăților, în situația în care incendiul a fost anunțat în faza în care se manifesta generalizat, pe toată suprafața afectată, cu flăcări înalte de câțiva metri, respectiv localizarea și lichidarea focarelor. Construcțiile erau realizate din lemn și alte materiale usor combustibile, fără distanță de siguranță între ele, fapt ce a determinat propagarea rapidă a flacarilor în condiții de vânt. La o primă estimare, suprafață totală desfășurată afectată de incendiu este de aproximativ 2000 mp. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, a mai declarat Marius Rus.

ADVERTISEMENT
Tags: