Fotbal intern

Găman, titular la Cluj! Ce se întâmplă cu accidentarea lui Pintilii

Nicolae Dică a primit veşti bune înainte de derby-ul din Gruia, cu CFR Cluj, care se va disputa duminică seara de la ora 20:45.
13.03.2018 | 17:47
Gaman titular la Cluj Ce se intampla cu accidentarea lui Pintilii

FCSB merge la Cluj pentru derby-ul cu CFR din etapa a doua a play-off-ului având două puncte mai puţin decât adversara care conduce Liga 1 Betano cu 33 de puncte. Nicolae Dică se pregăteşte să facă unele modificări în primul 11, cel mai important detaliu pe care trebuie să-l stabilească fiind folosirea lui Mihai Pintilii.

Liderul din teren şi din vestiar al Stelei a ieşit la pauza meciului cu Viitorul, motivând unele dureri la genunchi. “El a cerut să iasă pentru a nu avea probleme mai mari. Mi-a zis că simţea ceva dureri, o să facă nişte analize şi o să vedem cât de serioasă e accidentarea“, spunea Nicolae Dică.

RMN-ul lui Pintilii, cea mai bună veste pentru Nicolae Dică

Pintilii a efectuat RMN-ul de care vorbea antrenorul său şi veştile sunt dintre cele mai bune pentru staff-ul roş-albaştrilor. Nu e nimic deosebit, Pintilii a fost preventiv şi se poate antrena normal în această săptămână. El constituie şi o situaţie specială, pentru că are nevoie de un timp mai mare pentru recuperare după meciuri, ţinând cont de antecedente şi de organism. În mod normal, dacă nu se întâmplă nimic deosebit zilele acestea, Pintilii îşi va conduce echipa din teren în Gruia, făcând cuplu în faţa apărării cu Nedelcu sau, poate, Ovidiu Popescu, ultimul intrând foarte bine în repriza secundă împotriva campioanei.

Găman, menajat pentru derby-ul cu “Bursucul”

Dică va umbla sigur la linia defensivă. Acolo se va reîntoarce Valerică Găman, care nu a prins nici măcar lotul de 18 cu campioana. “Am avut de ales între el şi Bălaşa şi am decis ca Bălaşa să fie pe bancă“, a explicat tehnicianul. Informaţiile FANATIK.RO spun că Găman s-a antrenat normal săptămâna trecută, nu a mai avut probleme fizice, iar Dică a discutat cu jucătorul spunându-i că îl vrea sută la sută pregătit, fizic şi mental, pentru derby-ul cu CFR.

Cum ar putea arăta FCSB la Cluj

Valerică Găman va fi, probabil, titular în Gruia şi va face pereche în centrul defensivei cu Planic. Momcilovic, cel care a jucat stoper stânga contra Viitorului, îşi va relua locul de fundaş lateral, urmând ca din primul “11” să sară Junior Morais. Mai sunt cinci zile pînă la meciul de la Cluj, se pot întâmpla destule, dar strategia pe care Dică a făcut-o împreună cu colaboratorii săi conturează formula probabilă a echipei sale.

Bălgrădean – Benzar, Planic, Găman, Momcilovici – Pintilii, Nedelcu – Man, Budescu, Fl. Tănase – Gnohere.

1-1 este rezultatul ambelor meciuri dintre CFR Cluj şi FCSB în sezonul regulat. De fiecare dată au condus clujenii, de fiecare dată a egalat Budescu!

Meciul CFR-FCSB, din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1 Betano, se va disputa duminică, 18 martie, ora 20:45, şi va fi LIVE TEXT şi LIVE VIDEO pe FANATIK.RO.