News

Cine e Alina Handuc, cea care se dă soția lui Mihai Bendeac! A venit la iUmor

13.04.2019 | 21:26
Cine e Alina Haiduc, cea care se dă soția lui Mihai Bendeac!

Sezonul 6 al show-ului de comedie ”iUmor” a avut, pe lângă veșnicele numere de magie, și ceva iubire. Mihai Bendeac, celebru burlac, iubit de toate femeile care pășesc pe scena umorului, a fost din nou în centrul atenției. Alina Handuc, cea care se dă soția lui, fostă concurentă sau ”trecătoare” prin concurs a emisiunii, a venit și în ediția de sâmbătă, 13 aprilie, să-și declare dragostea față de actor.

Cine e Alina Handuc, cea care se fă soția lui Mihai Bendeac

În sezonul 5, fata declara că s-a uitat la toate sezoanele, lucru ce a înfuriat-o, căci a văzut că Mihai se sărută cu cine apucă, așa că și-a luat inima în dinți și a venit. „M-am uitat la toate sezoanele. Au venit toate fetele pe scenă, le-a sărutat şi m-am enervat foarte tare. M-am gândit să vin şi eu, că acum sunt geloasă“, a declarat concurenta. Însă, de această dată nu a mai fost nevoie de curaj. E clar că Alina a venit chitită să îi fure un sărut râvnitului jurat.

Data anterioară, pentru a arăta că este numai bună de măritat, a venit cu biscuiți de casă în care era sculptată fața lui Mihai. Mai mult, pentru a-i arăta vedetei că are cu cine să-și piardă nopțile conversând, a plusat cu o poezie, care a stârnit hohote de râs prin lipsa rimei, dar și a greșelilor gramaticale.

Cine e Alina Haiduc, cea care se dă soția lui Mihai Bendeac! A venit la iUmor

”Este la iUmor un prinț frumos, fermecător. Pe el Mihai îl cheamă”

Este la «iUmor» un prinţ frumos, fermecător, Pe el Mihai îl cheamă, toată lumea îl adoră Este un actor faimos şi e tare frumos Uitându-mă la el mi-am dat seama că prinţul mi-a furat inima! Cu el eu vreau să trăiesc şi pe el să îl iubesc Lui îi e frică de căsătorie, singur îi place să fie! Dar eu lui prinţul meu vreau să-i schimb viaţa mereu

Cine e Alina Haiduc, cea care se dă soția lui Mihai Bendeac! A venit la iUmor
Bendeac trece prin momente de uluire maximă!

Este un vagabont, dar eu am să-l fac să-şi bage minţile în cap Ia uite pe cine am în faţă! E chiar prinţul meu din vis! Ce e, Mihai, te-ai speriat când de tine am vorbit? Nu te speria, iubite, eu am să am grijă să îţi bag minţile în cap! Când la duş tu te vei duce, voi veni şi eu cu tine, ca să ştiu că eşti tu bine Eu îţi promit, Mihai, că gândurile tale de a te uita la alta vor dispărea! Deci ce spui, Mihai, te-am convins să te faci băiat de casă?“. Acum, Alina a venit îmbrăcată la polul opus. În cămașă albă, pantaloni mulați și tocuri, a venit pentru a-i arăta, probabil, cine va fi șeful în relație.