News

Cod galben de ploi, lapoviţă şi ninsoare, de sâmbătă după-amiază, până duminică la ora 23.00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări de cod galben de ploi însemnate cantitativ, lapoviţă şi ninsori, de sâmbătă, ora 14.00, până duminică la ora 23.00. Meteorologii anunţă că vremea se menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii viitoare.
18.03.2018 | 15:57
Cod galben de ploi lapovita si ninsoare de sambata dupaamiaza pana duminica la ora 2300
ADVERTISEMENT

Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 martie, ploile vor cuprinde vestul şi nord-vestul ţării, precum şi zonele montane aferente, unde se vor cumula cantităţi de ploaie de peste 20 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Vântul va sufla moderat, iar în a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică, se vor înregistra în nord-vestul ţării precipitaţii mixte şi condiţii de polei.

Vântul se va intensifica şi în restul ţării, iar în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii la început mixte, apoi sub formă de ninsoare. Local se va depune strat de zăpadă, iar vântul se va intensifica cu viteze de 50-55 km/h, iar la munte 70 km/h.

ADVERTISEMENT

Meteo duminică, 18 martie: precipitaţii însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi răcire accentuată 

În Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali se vor menţine ninsorile şi se va depune un strat de zăpadă consistent. În Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua la început, apoi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Oltenia şi Dobrogea vor fi mai ales ploi. Vântul se va înteţi în majoritatea zonelor, mai mult în sud şi est, cu viteze de 55-65 km/h. 

Vremea se va răci accentuat, înregistrându-se temperaturi deosebit de reci pentru această perioadă, cu 10-15 grade mai puţin decât valorile normale.

ADVERTISEMENT