Cod roşu de beţie. Chiricheş, Chirichef, harachiri

Există oameni pentru care ai băga mîna-n foc că nu se vor pune în situaţii de un penibil absolut. Vlad Chiricheş, căpitanul echipei naţionale, este unul dintre aceştia. Băiat modest, echilibrat, bine-crescut, acesta nu s-a lipit niciodată de scandaluri bahice (gen voma lui Nikolici sau aspectul de tîrîtoare al lui Tamaş) ori de combinaţii amoroase cu tot felul de corvete (gen Strîmba lu’ Dodel ori Bianca lu’ Cristea). Cuminte ca o fată mare, Chiricheş părea să bea doar apă plată cu lămîie şi să se ţină departe de futuristele care bîntuie prin fotbal.
Tocmai de aceea, imaginile surprinse de Cancan, la ieşirea dintr-un club bucureştean, sînt de-a dreptul şocante. Băiatul bun merge împleticit, rezemîndu-se de ziduri, apoi se clatină frenetic şi se prăbuşeşte ca un sac de cartofi, făcînd inutil efortul consoartei sale de a-l ţine pe picioare. Dacă mogîldeaţa căzătoare era renumitul beţiv Gabriel Tamaş, fiu de comisar-şef de Poliţie, sau vomitangiul-şef Stefan Nikolici, care mai mult a borît decît a jucat la Steaua, n-ar fi fost nicio surpriză. Dar Vlad Chiricheş trecea drept un om cu capul pe umeri, şi pe deasupra mai este şi căpitanul echipei naţionale.
Asta o fi învăţat el, oare, în cele cîteva luni de cînd joacă în Anglia? O fi confundat stadionul clubului Tottenham cu puzderia de pub-uri în care fanii englezi se matrafoxează după fiecare meci? L-o admira atît de mult pe John Terry, actualul său adversar şi posibilul viitor coechipier, încît să-i calce pe urme prin barurile de lux ale Londrei? Treaba lui, s-ar putea să constate că, obişnuit cu ţuica noastră subcarpatică, nu face faţă tăriilor cu care se antrenează omologii săi britanici…
Lui Chiricheş i-a fost suficientă o noapte, probabil, ca să scape de efectele biologice ale ingurgitării unei cantităţi spectaculoase de alcool. Mai cu o murătură, mai cu o zeamă de varză, a doua zi s-a pus pe picioare. Efectele de imagine îl vor urmări însă multă vreme. Fotbalistul român va trebui să dea multiple explicaţii – antrenorului său, colegilor de la Tottenham (n-or fi toţi nişte „sugative”, ca să-l felicite pentru ispravă!), prietenilor din România, ziariştilor de peste tot.
Deja au început să apară ironiile şi chiar bancurile. Cică fundaşul lui Tottenham joacă româneşte, dar bea englezeşte. Iar Chiricheş a devenit Chirichef. A vrut să sărbătorească vestea că Dortmund şi Chelsea sînt interesate de el, dar nu s-a decis încă pe ce cale să apuce. Un ziar i-a compus şi o melodie, al cărei refren sună cam aşa: „A încercat să meargă pînă acasă, Chiricheş a încercat să meargă pînă acasă…” Există şi voci care insistă să intervină moţii, întrucît a avut loc o groaznică prăbuşire pe zăpadă, soldată miraculos cu un supravieţuitor…
Ar fi cazul să se decreteze cod roşu de beţie. Nu de alta, dar ar fi păcat să vorbim deja de încă o stea căzătoare: Vlad Chiricheş. Un fotbalist care, într-o nefericită noapte de iarnă bucureşteană, a ales să-şi facă harakiri. Sau, mă rog, harachiri.