News

Condiţiile în care se vor redeschide creşele și grădiniţele din toamnă. Măştile, obligatorii pentru personal. Noile reguli, anunţate de Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică ordinul de ministru prin care sunt stabilite condițiile în care se vor redeschide creșele, grădinițele și afterschool-urile pentru prevenirea cazurilor de Covid-19.
16.06.2021 | 18:27
Conditiile in care se vor redeschide cresele si gradinitele din toamna Mastile obligatorii pentru personal Noile reguli anuntate de Ministerul Sanatatii
Condițiile în care se vor redeschide creșele și grădinițele au fost stabilite prin ordin al ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă. Fotomontaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În ordinul comun al miniștrilor Sănătății, Educației și Muncii sunt enumerate regulile care trebuie respectate în creșe și grădinițe odată cu redeschiderea lor după vacanța de vară.

Cea mai importantă modificare este reducerea distanței dintre mese de la 2 metri la un  metru, reducerea fiind motivată prin numărul limitat de locuri în unitățile de învățământ preșcolar.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, părinții/tutorii/reprezentanții legali nu vor putea aduce la grădiniță, creșă, afterschool copiii cu boli infectocontagioase acute sau cu temperatură mai mare de 37,3°C.

Distanțarea fizică în creșe și grădinițe, redusă la un metru

Prevederile valabile până acum în creșe, grădinițe, afterschool-uri  impunea ca numărul de copii în grupă să fie redus, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4,5 mp/copil, iar distanţarea fizică în dormitoare şi în sălile de mese trebuia asigurată prin plasarea paturilor, şezlongurilor, respectiv a măsuţelor la cel puţin 2 m distanţă între ele.

ADVERTISEMENT

Aceste condiții au determinat reducerea considerabilă a locurilor disponibile, astfel că proiectul noului ordin renunță la condiția unei suprafețe de 4,5 mp/copil, iar distanțarea fizică este redusă de la 2 metri la unul singur.

Pentru a preveni totuși apariția unor focare de coronavirus în unitățile de învățământ preșcolar, sunt stabilite patru seturi de reguli sanitare care vor trebui respectate.

ADVERTISEMENT

Primul set este unul de măsuri generale, printre acestea fiind:

1. Sălile de grupă vor fi astfel amenajate încât să permită asigurarea respectării normelor de igienă în vigoare, fără a afecta funcționarea normală a activităților pedagogice.
2. Se recomandă asigurarea unei distanțări fizice între copii de 1 m, în toate încăperile din unitate.
3. Materialele necesare pentru fiecare activitate vor fi asigurate individual (jucării, instrumente de scris, caiete, cărți etc.).
4. Jucăriile care nu pot fi spălate trebuie eliminate, la fel ca toate accesoriile neesențiale pentru procesul instructiv-educativ.
5. Pătuțul sau salteaua va fi individualizat(ă) pentru fiecare copil.
6. Se va evita contactul dintre persoanele din grupuri diferite.
7. Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program, evitându-se contactul fizic între copii și jocurile care presupun apropierea la mai puțin de 1 m.
8. Copiii care prezintă semne sau simptome de infecție respiratorie sau de alte boli infecto-contagioase acute în timpul prezenței în unitate vor fi duși în izolator și vor fi supravegheați de personalul medical al unității sau un alt angajat special desemnat și instruit în acest scop, până la preluarea de către familie și se va recomanda efectuarea unui control medical.

Temperatura, măsurată obligatoriu la intrare

În al doilea rând, unele măsuri se referă la intrarea în grădiniță, creșă sau afterschool. Astfel, copiilor li se va lua temperatura la intrare. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii după 2-5 minute de așteptare în izolator. Dacă temperatura se menține sau în cazul unor simptome respiratorii și/sau alte semne și simptome de boli infecto-contagioase acute, copiii nu sunt primiți.

ADVERTISEMENT

În plus, părinții nu vor putea trece de ușa unității, copiii fiind preluați la intrare de un membru al personalului, iar la sfârșitul programului, copiii vor fi preluați de către familie la ușa unității.

Alte treilea set de reguli sunt măsuri igenico-sanitare legate de purtarea măștii, utilizarea dezinfectantelor ș.a.m.d. printre acestea fiind:

1. În spațiile închise din interiorul afterschool-urilor copiii vor purta mască facială conform reglementărilor în vigoare.
2. Purtarea măștii faciale pentru copiii din creșe și grădinițe nu este obligatorie, indiferent de vârstă.
3. Serviciile de curățenie se vor realiza înainte de începerea activității și după programul de activitate al copiilor.
4. Toate suprafețele trebuie curățate inclusiv jucării, tobogane, țarcuri, mânere, balustrade, butoane și accesorii la instalații sanitare, toalete, clanțe, pervazul ferestrei, precum și mesele și scaunele din sala de grupă. Suprafețele care sunt atinse de copii vor fi curățate cu o frecvență mai mare.
5. Săpunul lichid și prosoapele de hârtie trebuie să fie accesibile pentru toți copiii și angajații din cadrul unității.
6. Toate încăperile destinate copiilor trebuie să fie prevăzute cu ventilaţie naturală. Încăperile destinate copiilor se ventilează înainte și după programul de activitate, precum și în pauzele din timpul programelor de activitate prin deschiderea ferestrelor, în aceste perioade copiii părăsesc obligatoriu încăperea. 
7. Atât angajații, cât și copiii trebuie să se spele pe mâini, astfel: (i) la sosirea în creșă, grădiniță, afterschool și la plecarea spre casă; (ii) înainte și după fiecare masă; (iii) după folosirea toaletei și schimbarea scutecului; (iv) după venirea din spațiul exterior special amenajat pentru locul de joacă; (v) când mâinile sunt vizibil murdare.

Purtarea măștii, obligatorie doar pentru personal

În al  patrulea rând, sunt stipulate reguli pentru personalul unităților. Astfel, temperatura va fi luată și acestora după aceleași reguli valabile  pentru copii.

Angajații care prezintă simptome respiratorii, febră și oricare alte semne/simptome de boli infectocontagioase vizibile în timpul programului de activitate se vor retrage la domiciliu și se vor adresa medicului de familie. Personalul cu simptome respiratorii, febră și cu oricare alte semne/simptome de boli infectocontagioase acute nu se va prezenta la lucru și va anunța această situație conducătorului instituției”, se arată în ordin.

Pentru personal, purtarea măștii este obligatorie, iar aceasta trebuie schimbată cel puțin o dată la patru ore.  Mănușile de unică folosință sunt obligatorii la schimbarea scutecelor și în timpul efectuării curățeniei. După părăsirea unității de către copilul cu simptome respiratorii se va proceda la curățenia și dezinfecția tuturor spațiilor și obiectelor utilizate de acesta precum sala de grupă, dormitor, sala de mese, grupuri sanitare, locuri de joacă, jucării etc.

ADVERTISEMENT