Cornel Dinu îşi scoate pălăria în faţa lui Gică Hagi: „Deocamdată, doar el sfinţeşte locul!”. Editorial de luat aminte!

În fine, ceea ce nu se întâmplă de ani buni, decât foarte rar, mi s-a întâmplat. Să apreciez calitatea fotbalului practicat la noi, de două echipe doar aparent de neluat în seamă. Este vorba de disputa de la Ploieşti, dintre Chindia Târgoviştei mele şi Viitorul lui Gică Hagi. Și am fost plăcut surprins să constat în jocul celor două multe din caracteristicile fotbalului la care jinduim, din ţările Europei auroleolate.

Meciul a avut de toate: ritm, angajament, execuţii sigure şi eficiente în viteză, pressing, verticalizări, scheme cu siguranţă antrenate. În fine, mentalitate pozitivă de a evolua pentru a câştiga meciul şi nu deziderate mărunte, doar de ciupeală, aşa cum constatăm prea des în campionatul primei noastre divizii. Deci, se poate!

Cam după minutul 50, echipa antrenată de mai mult timp în aceste precepte ale fotbalului de valoare, aceea a lui Gică Hagi s-a detaşat, câştigând meritat! Urmărind mai toate prestaţiile Târgoviştei conduse de Viorel Moldovan, am constat un fir ascendent în timp al acesteia spre un fotbal de calitate. Cu cei de la Viitorul lui Hagi mă obişnuisem deja să-i văd evoluând prin a etala multe din caracteristicile fotbalului valoros din lume. După care doar jinduim…

Editorial Cornel Dinu despre Liga 1: „Hagi e singurul bun cu adevărat şi la export”

Deci, se poate şi la noi să fie respectat fotbalul şi de aici spectatorul prin jocuri de calitate ce i se pot oferi. Din păcate, constatăm acest impertiv al respectării meseriei de creator de fotbal destul de rar. Şi Viorel Moldovan şi Gică Hagi au fost fotbalişti de rasă, machedonul fiind atins ades de sclipiri de geniu în ceea ce făcea pe teren. Iar acum, ca antrenori, Viorel, doar de un an la Târgovişte, şi Hagi, în toţi anii de la Viitorul, sunt printre puţinii „păstori” reali din fotbal care ridică valorea loturilor peste posibilităţile reale ale jucătorilor ce le compun. De aşa ceva avem nevoie acum, în intoxicatul şi năpăstuitul nostru fotbal.

M-am bucurat ca un copil văzând că încă nu suntem prea departe de fotbalul adevărat din lume. Şi pe terenurile şi în stadioanele noastre, părăsite atât de asemănător cu bejania spre Occident a chinuitului nostru popor în dorinţa de a trăi mai bine, putem asista la spectacol de valoare reală. Cu Gică ne-am obişnuit de ani buni să-i redea fotbalului nostru ce şi acesta i-a dat parcă din har divin lui. Adică, mai exact, calitate! Chiar şi atunci când schimbă distribuţia. Şi o face destul de des în ultimul timp. Fiind şi cam singurul bun cu adevărat şi la „export”. Nu putem decât să ne bucurăm că mai apar astfel de creatori de fotbal, cum lasă să se-ntrevadă de ceva timp şi Viorel Moldovan. Desigur, cei doi sunt pentru fotbalul nostru doi antrenori care sfinţesc locul. Iar în spatele acestor oaze de fotbal de clasă de la noi, stă respectul celor doi antrenori pentru profesiunea de credinţă pe care şi-au ales-o. Care se defineşte în mijloacele de antrenamente benefice pe care le practică, cu siguranţă, cei doi. Certificând că nu au fost doar pentru bani în străinătate, ca o parte a „bonjuriştilor” de hăt departe în trecerea anilor, de la noi. Inevitabili şi în fotbal acum.

Au şi învăţat acolo cum se pregăteşte, numai în realismul antrenamentelor, fotbalul de calitate. Şi meritul este cu atât mai mare, pentru că se luptă astfel, cu ceea ce au văzut că se antrenează „afară”, pentru a crea aşa ceva şi la noi. Sunt convins că şi perfecţionând, şi adaptând la noi strategia după care jinduim, a fotbalului european ce-l privim cu plăcere. Altfel nu se poate! Spun cu toată convingerea aşa ceva pentru că atunci când antrenam, şi pentru mine acest comportament era o profesiune nobilă de credinţă. De a crea prin antrenamente şi conţinutul lor un fotbal generos, care să aducă rezultate, dar şi bucurie în tribunele avide să urmărească prestaţii de valoare. Pretutindeni în fotbal, reuşita se construieşte prin circuitul de la antrenament la joc şi invers. Asta în traducere liberă, căci aşa ceva sunt convins că nu se mai predă de ani buni aşa-zişilor noştri antrenori. Scoşi mai mult contra cost de Mircea Rădulescu, doar cu diplome şi cu din ce în ce mai puţină şcoală adevărată după 2004, când hotăra singur doar ce avea nevoie.

Axioma a rămas: concepe antrenamentul în funcţie de ce vrei să joci. După joc, îmbogăţeşte antrenamentul cu ce nu s-a jucat şi vrei să se joace. Şi aşa mereu… Singurul perpetuum mobile al reuşitei în fotbal.

De aceea, în penuria de fotbal adevărat de la noi, îi sugerez măcar atât pomposului doar în ceva vorbe Mihai Stoichiţă. Ajuns prin hohotul de râs al soartei mai marele cerber al doar numitei de câţiva ani buni „şcoli de antrenori” de la noi. Când am contribuit şi eu, alături de adevăraţi profesori de fotbal, la crearea acestei insitituţii atât de necesare în orice fotbal care se respectă, era obligatoriu şi un stagiu de observare a ciclului săptămânal de pregătire la unele cluburi renumite din Europa. Pe la începutul anilor 2000! Acum, Mihăiţă, doar fir de poveşti! Că nu crezi că dacă, în imaginaţia mea jucăuşă, te-am botezat „Lippi”, chiar eşti! Poate doar în capul lui „Burlanu” şi al neaveniţilor din actuala Federaţie! Faceţi şi economie! Obligatoriu, o săptămână în fabrica de fotbal adevărat a antrenamentelor de la Viitorul lui Gică Hagi. Acolo este laboratorul care justifică de ce… cam doar EL acum la noi… „sfinţeşte locul”! Cu Viorel mai aştept…

Digisport.ro

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”