Cornel Dinu, super-acid cu patronul patronilor: „Gigi, de fapt George of Pipera, from Macedonia, produsul şi mândria noastră păgână”

Se spune de la începuturile credinţei că omul se naşte bun. Altfel n-ar avea sens povestea cu Adam şi Eva, fructul oprit şi uşchirea lor din aşa-zisul Rai. De unde, ca şi din Iad, n-a venit nimeni să ne spună cum ar fi. Doar amăgire.

Cornel Dinu, super-acid cu patronul patronilor: „Gigi, de fapt George of Pipera, from Macedonia, produsul şi mândria noastră păgână”

Gândind astfel, putem avea chiar convingerea că, parcă eternul pe toate posturile şi în mai toate comentariile “Gigi Steaua, FCSB, of Pipera” s-a născut ca noi toţi. Bun! Chiar cred! Cu mine am rezerve! Mereu îmi vine în minte geniala reflecţie a lui Dostoievski: “Dumnezeu a încercat să facă lumea mai bună de vreo şaptesprezece ori! Constatând că nu reuşeşte, a lăsat-o ca ultima dată!” Adică… “în plata Domnului Creator!“, cum bine se spune pe Pământ de… doar muritori. Pe “Gigi of Pipera” l-am văzut prima dată pe la sfârşitul anilor ’80, la un “ceai dansant”, cum se purta pe atunci, în vila lui Gică Hagi de lângă biserica “Popa Chiţu”. Un puştiulică, sfios, dar râmnitor încă de pe atunci din privire la tot şi la toate. Aş divaga distractiv pe această temă, dar să-i respectăm măcar începuturile cu mustăcioară de pana corbului.

Unul din primii pași sfidători a fost decorarea cu kitsch-uri aurifere a palatului lui Max Auschnitt. Dacă avea un dram de umor, Gigi pășea la intrare în opinci ciobănești

Coincidenţa face că din aceeaşi vilă, dar de la alt etaj, s-a aruncat vreo cincisprezece ani procurorul Panait. Gică Hagi a vândut vila, dar Gigi se aruncase deja în tumultul lui… a avea cu orice preţ, imediat după lovitura de stat cu public din decembrie 1989… Odată rupte barierele și răsturnat tomberonul istoriei, care a scos la iveală prea multă murdărie, unul din primii pași sfidători ai lui Gigi a fost achiziționarea și decorarea cu kitsch-uri aurifere a palatului lui Max Auschnitt. În care Carol al II-lea și „duduia” erau ajutați de partenerii milionari de joc să câștige sume imense. Jocul de așa-zisă înaltă societate. Înțeleg decadența, dar când a trecut pragul palatului, dacă avea un dram de umor, pășea în opinci ciobănești. Ca mascarada să fie totală.

Familia lui, ca şi a verilor Victor şi Ion Becali, a fost şi este mai mult decât onorabilă. Macedoneni coborâţi parcă cu turmele din înălţimile Pindului. Cu frica de Dumnezeu, născuţi în muncă şi ades suferinţă, gospodari strângători de averi necontestabile sub saltele. Se zice că odată plecaţi în bejanie din Cadrilater, după Pactul Ribbentrop-Molotov din august 1940, ar fi avut de suferit îmbrăcând cămaşa verde a morţii cu diagonală. Se poate, nu contest, dar şi aici istoria îmi spune să fiu rezervat. În stenogramele Consiliului de Miniştri prezidat de generalul Antonescu, după 6 septembrie 1940, se spune că, informat de generalul Leca, şeful de cabinet, că “o parte din macedonenii refugiaţi a intrat peste casele evreilor“, acesta ar fi ordonat: “Leca, deferiţi imediat Justiţiei vinovaţii. În ţara asta trebuie să domnească legea“. E, a fost tare demult. Acum, în dezordinea în care trăim, domneşte infracţiunea “reglementată” de fărădelege.

Macedonenii sunt cipani şi fărşeroţi în linii mari. Adică nobili, tare puţini, cam ca oltenii, şi doar populaţie cât cuprinde! Ce-i drept, fiind trib al marii şi eternei Grecii antice, au comerţul şi înfrăţirea pentru a exista în sângele clocotitor.

Instinctele s-au manifestat în mai toate şi fructul oprit biblic a fost muşcat şi de Gigişor al nostru!

Unii din cei mai buni prieteni ai mei au fost macedonenii Metta. Familie descendentă de peste 500 de ani, atestaţi din legendele Peloponezului. Emil, fratele mai mic, doctor în chimie alimentară, în 1938 la Berlin, iar cel mare, Dimitrie, doctor în Drept în 1934 la Sorbona. Nea Mitică, cum îi spuneau atâţia, a fost ultima dată secretarul ambasadei noastre de la Paris, după 1940. În anii de trădare naţională a guvernului de la Vichy. Îmi spunea de Crăciun ambasadorul nostru de acum la Paris, Luca Niculescu, că de Dimitrie Metta se vorbeşte şi acum ca de un diplomat de onoare în toată Franţa. Pentru că a dat vize şi a scos din Franţa peste 3.000 de evrei vânaţi de nebunia nazistă.

Şi de când ne-am cunoscut, la Lausanne în iunie 1969, a fost ca un frate mai mare pentru mine venind şi la toate jocurile naţionalei şi ale lui Dinamo în Europa Occidentală. Şi familia Gudu, a minunatei mele nore, are rădăcinile cu sute de ani în urmă. Oameni onorabili, de suflet şi neatinşi de molima disperată a banilor.

Daţi-mi voie să cred că nu prea departe a fost în trăiri şi “Gigi al nostru din Pipera” până la seismul social în 1989. Credinţa din familie a minunaţilor săi părinţi a moştenit-o cu siguranţă.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Numai că rupându-se şi barierele dinspre Pipera, banul! banul! banul! cum perorează chiar el, a devenit ochiul dracului. Au dispărut regulile, proaste sau bune de comportament de până atunci şi neatenţii cârmuitori ce au venit n-au făcut unele noi în concordanţă cu noua ordine socială, în care am fost şi obligaţi să păşim. Instinctele s-au manifestat în mai toate şi fructul oprit biblic a fost muşcat şi de Gigişor al nostru. Că nu o să-mi spuneţi că nu şi din neatenţia noastră şi-a luat atâta avânt! Parcă devastator! La început cu devize de la sufletistul Hagi şi “tranghe-franghe” de comerţ oriental. Apoi, cu sprijinul descurcăreţilor Taher şi Viorel Hrebenciuc a luat terenuri, case, societăţi, lăudându-se dispreţuitor că e între primii zece multimilionari ai defrişatei noastre ţărişoare!

Cât timp a avut antrenori abili, „Gigelul from Machedonia” a behăit strategii doar pe pajiștile unde-și mîna mioarele

Steaua a fost doar un chilipir ce şi l-a permis “Gigi of Pipera from Macedonia” avid spărgător de bariere.

Se zice, şi în urma meselor de joc neachitate, la “Lido”, de alt instinctual vremelnic, Viorel Păunescu, primul a-proprietar al brandului din Ghencea. Apoi, paradoxal pentru dezmăţul de indicaţii şi de atitudini ce şi-l permite în ultimii ani, atât timp cât a avut antrenori abili şi cu personalitate, Olăroiu, Gâlcă, chiar şi Reghecampf, a behăit strategii şi schimbări fotbalistice doar pe pajiştele unde-şi mâna mioarele.

Şi Steaua (că asta e şi acum, pentru lumea cu scaun la cap, indiferent de parascovenile juridice inventate de zgubiliticul ofiţer, onor Ministerul Apărării! Talpan, fără chipiu sau şapcă, sabie şi chiar cal la vedere) şi-a respectat blazonul de până atunci! Performând ca rezultate acasă şi în competiţiile europene, aducând astfel zerouri îndestulătoare în visteria cu punga a “Gigelului from Machedonia“.

Amețit de prea multe cădelnițe și patrafire, s-a văzut urmașul lui Goga sau chiar al Mitropolitului Andrei Șaguna

Să ne mai aducem aminte că înfiinţând partidul “Noua Generaţie”, parcă, a combătut şi în politică încercând să salveze şi ţara! Ascultând cu siguranţă poveştile bătrânilor conaţionali, ameţit de prea multe cădelniţe şi patrafire invocate şi scoase la vedere ca la promenadă, s-a văzut urmaşul lui Bolintineanu, Constantin Stere, Goga şi după încă alte serii de tămâie, chiar al Mitropolitului Andrei Şaguna. Nobili cipani în suflet şi fapte, apărători cu scrisul, cartea, vorba şi chiar suliţa, când a fost nevoie, să se sacrifice pentru neam, ca în falangele de apusă glorie macedoneană. A mai şi stat la două şpriţuri lungi la vedere cu Luciferul Băsescu, fără să aibă harul lui Dyonisos! L-a supărat şi a mai prins, nevinovat!, afirm cu toată convingerea, şi trei ani şi ceva de “izolare”. Şi ce bine a mers “Steluţa” fără el şi MM-ul, aţi uitat?

Odată ieşit de la „desfătarea” lecturilor bisericeşti, zice-se, dar mai mult de aprofundare penală cum el însuşi a declarat că s-a specializat la Poarta Albă, s-au găsit, ca la noi la nimeni! să-l transforme în “oracolul din Pipera”. Mult peste “normalul” Petrache Lupu care zicea că a vorbit doar cu Dumnezeu, “Gigi of Pipera” în nopţile Sfinte de Paşti şi de Crăciun, adus pe ecran cu obstinență și chiar sfidare a milioanelor de credincioși adevărați de stipendiata Şincai (nicio legatură, sper, cu învăţatul Şcolii Ardelene) ne vorbea de toţi sfinţii şi pasajele scripturilor într-o devălmăşeală de neascultat vecină cu teroarea. Merităm noi asta, madam Şincai? Şi mata eşti creştină d-asta de carnaval bisericesc?

George Becali: aiuritor, mercantil, fanfaron, bigot pavoazator doar cu declarată frică de Dumnezeu!

Ca sfânta masă şi rugăciune adevărată a creştinilor să fie chinuită din nou, aproape imediat eram pedepsiţi să-l ascultăm pe falsul credincios cum va scoate sute de milioane ducându-i la mezat pe „nicotinul” Coman (Mbappe de România!?), pe Man “neîmbrăcatul ca oamenii” sau pe Tănase “prăbuşitorul din careurile adverse”.

Să-l mai întrebăm pe George Becali (hai că i-am nimerit, în sfârşit, prenumele! dar nicio legătură cu Sfântul omorâtor de balauri) dacă se-mpacă religia, doar perorată de el, cu subjugarea diavolicească a banului, banului! ce-l propăvăduieşte şi din pronaos că doar el face legea lumii şi pentru el se-nchină? Nu vietăţilor ce împroşcaţi atâta rău ca subjugaţi doar al banului din o parte a mass-media de la noi, el asta e: aiuritor, mercantil, fanfaron, afacerist nemilos când îşi garniseşte cu teancuri de euroi buzunarele şi apoi le scoate sfidător la vedere, bigot pavoazator doar cu declarată frică de Dumnezeu, capabil să-i ungă cu arginţi îndoielnici şi pe pustnicii de la Athos. Mai scapă la vedere propagandistică și câteva blagoslovenii la amărâții ce-i cerșesc în poarta palatului. Mai e, oare, sfinţenie în această lume?

George sau Gigi Becali este produsul unui mari părţi a presei şi televiziunilor de la noi, ce mi-l serveşte ca repetabilă şi de compătimit povară de dimineaţa până seara. Intuim că la nesfârşit! De fapt, produsul societăţii noastre de acum, intoxicată şi de răul importat cu inconştienţă din Occidentul decadent. Numai că civilizaţia Occidentului, fiind continuă, are simţul autocenzurii de a nu aduce decât rar la vedere malformaţii comportamentale. Şi doar atunci când acel rău este dramatic şi speriind, poate fi un mijloc de educare eficient.

Umanitatea nu poate fi în progres atâta timp cât şcoala, cartea, familia, rugăciunea şi simţul raţional sunt înlocuite cu apăsări de taste ce comandă parcă de la zi la zi o nouă reprimenire prin distrugere. O spun ca un imens semnal de alarmă minţile luminate care mai sunt pe acest pământ ce zâmbesc doar când vine vorba de noua încercare de a ne fi mai bine, deja eşuata globalizare.