Fotbal intern

Cosmin Contra, mesaj pentru contestatari. “Nu se respectă rezultatele acestor băieţi!” Video

04.06.2018 | 12:54
Cosmin Contra mesaj pentru contestatari Nu se respecta rezultatele acestor baieti Video

Cosmin Contra, mesaj pentru contestatarii echipei naţionale a României. Selecţionerul a comentat în legătură cu meciul amical pe care “tricolorii” îl vor disputa împotriva Finlandei, marţi, 5 iunie, de la ora 20.30, dar şi despre criticile la adresa jucătorilor săi. VEZI AICI IMAGINI DE LA ANTRENAMENTUL OFICIAL SUSŢINUT DE NAŢIONALA ROMÂNIEI ÎNAINTEA MECIULUI CU FINLANDA.

“A fost o perioadă dificilă pentru că a fost un sezon încărcat pentru jucători! Perioada aceasta de cantonament este foarte dificilă. Este mai greu să se concentreze, să răspundă la capacitate maximă, dar cred că băieţii au înţeles mesajul meu. Am pornit pe un drum şi trebuie să continuăm, chiar dacă vor exista obstacole. Sper ca la meciul cu Finlanda să avem un joc consistent, la fel ca în meciul cu Suedia. Este important să fim inspiraţi şi să încercăm să câştigăm fiecare meci ca să ne prezentăm foarte bine în septembrie, atunci când începe Liga Naţiunilor.”

Ce îl nemulţumeşte pe Cosmin Contra

“Când luăm gol nu sunt de vină doar fundaşii, pentru că mingea trece şi pe la atacanţi, mijlocaşi. Greşelile individuale contează, nu le poţi controla, dar jucătorii tineri sunt cei care greşesc, jucătorii fără experienţă. Trebuie să-i încurajăm şi să nu-i demoralizăm. Am văzut că nu se respectă rezultatele acestor băieţi. Din 7 meciuri jucate avem 5 victorii. Se ia din meritele acestor victorii. Noi distrugem în loc să construim. Aş vrea ca toată lumea să fie un pic mai echilibrată în ceea ce spune, în ceea ce analizează. Să nu se mai ia din meritele acestor băieţi!”

…despre cum va juca naţionala la Liga Naţiunilor: “Am în cap o idee cum vreau să încep meciul cu Muntenegru, nimeni nu o să îmi scoată această idee din cap. Speră să nu existe probleme medicale care să îmi schimbe ideea de joc.De când sunt la echipa naţională mereu am încercat să joc ofensiv. Stanciu a jucat mereu cu Pintilii la mijlocul terenului, iar Budescu în faţa lor. Stanciu poate juca foarte bine cu Pintilii, dar profilul lui Mihai îl are doar Hoban… Există posibilitatea ca Stanciu şi Budescu să joace împreună. Mâine o să le dau şanse tuturor, iar până la Liga Naţiunilor vreau să văd toţi jucătorii la treabă.

Eu cred că jocul naţionalei nu este foarte slab, dar nici foarte bun. Eu cred că suntem la un joc bun, spre foarte bun. Putem să câştigăm meciuri şi să ajungem la EURO. Eu ştiu că fără o concentrare bună, fără o atitudine bună o să fie greu să câştigăm meciuri. Echipa noastră este pe un drum bun şi trebuie să mergem în continuare pe acest drum. 

Sper ca toţi jucătorii care au probleme la echipele de club să îşi găsească echipe la care să joace. Şi Stanciu a fost în această situaţie, iar acum vine cu o altă dispoziţie la echipa naţională. Se vede asta în teren. În luna septembrie o să aduc jucătorii care joacă şi sunt în formă la momentul acela. Orice jucător care se află într-o formă bună are şanse să ajungă la echipa naţională, totul depinde de randamentul lor. 

Cosmin Contra la antrenamentul echipei naţionale a României.
Cosmin Contra la antrenamentul echipei naţionale a României.

De ce nu l-a chemat pe Ianis Hagi la naţională

…despre Ianis Hagi: “Nu era normal ca pentru 4 zile să-l chem pe Ianis din vacanţă şi să-l bag la antrenament şi să joace la meciul cu Finlanda. Cred că nu ar fi fost corect pentru el. Îl aduceam din vacanţă şi nu era corect.”

…despre Bogdan Lobonţ: “Sunt onorat că am putut să fiu coleg cu Lobonţ. Sunt emoţionat. Îşi va termina cariera de jucător, dar o să pornească pe un alt drum. Sunt fericit că el a dorit să vină şi să mă ajute să ne calificăm la CE. Are tot sprijinul meu, suntem alături de el şi sperăm ca mâine seara să-i dedicăm victoria. Există varianta la Lobonţ să lucreze şi la Roma, dar şi aici. Să vedem ce o să îi ofere cei de la Roma.”

 

Conferință de presă Cosmin Contra înaintea partidei cu Finlanda

Gepostet von Echipa națională de fotbal a României am Montag, 4. Juni 2018

Echipa naţională a României a jucat primul meci amical contra celor de la Chile, scor 3-2, la Graz, Austria.