News

Crimă în Centrul Vechi: patron ucis de asociat!

Descoperire şocantă într-o clădire din centrul vechi al Capitalei! Poliţiştii au găsit fragmente dintr-un schelet uman ascunse în pardoseala unui club care a ars săptămâna trecută....
04.07.2014 | 18:21
Crima in Centrul Vechi patron ucis de asociat

Descoperire şocantă într-o clădire din centrul vechi al Capitalei! Poliţiştii au găsit fragmente dintr-un schelet uman ascunse în pardoseala unui club care a ars săptămâna trecută.

Patronul unui restaurant din Centrul Vechi al Capitalei a fost ridicat, vineri, după ce, la jumătatea lunii iunie, l-ar fi omorât pe managerul localului şi ar fi dat apoi foc unui apartament situat deasupra restaurantului, pentru a crea impresia că victima a murit în incendiu, susţin surse din Poliţie citate de MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, în cursul zilei de joi, într-un apartament situat deasupra unui restaurant de pe strada Gabroveni, care a ars în noaptea de 17 spre 18 iunie, a fost găsit cadavrul unui bărbat, înfăşurat într-un material textil.

În urma verificărilor, anchetatorii au constatat că victima nu a murit în incendiu, ci este victima unei crime. Poliţiştii Serviciului Omoruri au stabilit că este vorba despre managerul restaurantului, care dispăruse încă din data 13 iunie. Conform anchetatorilor, principalul suspect este chiar patronul localului, care l-ar fi ucis pe manager ca urmare a unui conflict izbucnit pe marginea unor neînţelegeri legate de bani. După ce ar fi comis omorul, patronul ar fi dat singur foc locuinţei, iar când pompierii au stins focul, acesta a ars cadavrul în altă parte, după care l-ar fi adus în apartament pentru a crea impresia că acesta a decedat în incendiu. Incendiul a izbucnit în noaptea de 17 spre 18 iunie, iar pompierii au intervenit atunci cu zece autospeciale de stingere. Aproximativ 50 de metri pătraţi din clădire au fost afectaţi în urma incendiului, iar un pompier a fost rănit de o bucată de tencuială care s-a desprins din acoperiş.

Potrivit Poliţiei Capitalei, un bărbat de 43 de ani este urmărit penal pentru omor.

“La data de 15 iunie a.c., Poliţia Capitalei a fost sesizată de către un tânăr, cu privire la faptul că, tatăl său ar fi plecat de la domiciliu, la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 11.00, nu s-a mai întors şi nici nu a mai răspuns la telefoanele sale mobile, acestea fiind închise. În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii bucureşteni, a rezultat faptul că bărbatul dispărut ar fi fost văzut ultima dată în ziua de vineri, 13 iunie a.c., la o terasă din Centrul Istoric.

La data de 19 iunie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 205 din Codul Penal. Având în vedere complexitatea actelor de urmărire penală, precum şi faptul că, din coroborarea tuturor declaraţiilor şi a datelor rezultate în urma investigaţiilor, existau suspiciuni că în cauză ar putea fi vorba despre comiterea unei infracţiuni contra vieţii, la data de 25 iunie a.c., prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus preluarea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale.

În continuare, au fost delegate pentru a efectua activităţile de cercetare, Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei şi Serviciul Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. La data de 3 iulie a.c., cu ocazia cercetării la faţa locului la un imobil din Centrul Vechi al Capitalei a fost descoperit cadavrul carbonizat al unei persoane de sex bărbătesc, care prezenta ţesut moale în stare de putrefacţie.

Cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului, s-a stabilit că: „este în stare de carbonizare cvasicompletă şi fragmente restante de ţesuturi şi viscere în stare de putrefacţie. Modificările constatate pot fi consecinţa expunerii la flacără. Menţionăm că pe un fragment osos de la nivelul extremităţii cefalice s-a constatat prezenţa unei fracturi cu înfundare care a putut fi produsă prin lovire cu corp dur.” Coroborând toate informaţiile administrate în cauză, la data de 3 iulie a.c., a fost începută urmărirea penală faţă de un bărbat de 43 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, constând în aceea că în data de 13 iunie a.c., în timp ce se afla în imobilul ce deserveşte o terasă din Centrul Istoric al Capitalei, în urma unei discuţii în contradictoriu legată de bani, acesta s-ar fi enervat şi ar fi lovit victima, un bărbat de 46 de ani, în mod repetat, cu un obiect dur, în zona capului.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei şi Serviciul Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani în stare de reţinere, urmând a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă”, anunţă un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Sursă: www.realitatea.net

Tags: