Fotbal intern

Cristiano Bergodi a semnat cu Voluntari! Detaliile contractului şi primele declaraţii

08.11.2018 | 17:05
Cristiano Bergodi a semnat cu Voluntari Detaliile contractului si primele declaratii

Cristiano Bergodi se întoarce în Liga 1 Betano! Antrenorul italian semnează azi cu FC Voluntari urmând să aibă un contract valabil pe următoarele două sezoane. Bergodi va antrena echipa din Ilfov după meciul cu Gaz Metan Mediaş şi va avea un salariu de 8.000 de euro lunar.


UPDATE. Cristiano Bergodi a semnat contractul cu Voluntari şi a oferit primele declaraţii pentru un site de sport: Obiectivul este salvarea de la retrogradare. Nu am să stau pe bancă la Mediaş, dar voi discuta cu jucătorii la pauză. Renzo Rossi va face parte din staff-ul meu”. 


Situaţia echipei din clasament este una foarte rea, FC Voluntari fiind “lanterna roşie” a campionatului, cu doar opt puncte acumulate în primele 14 runde din Liga 1 Betano, iar italianul va avea drept obiectiv salvarea de la retrogradare. Dinu Todoran pregăteşte acum echipa din Ilfov, alături de Ioan Andone, şi ultimul meci pe banca celor de la Voluntari este cel cu Gaz Metan, apoi Cristiano Bergodi va prelua frâiele.

Cristiano Bergodi urmează să semneze azi cu FC Voluntari

Meciul de debut al lui Cristiano Bergodi la FC Voluntari va avea loc în runda cu numărul 16 din Liga 1 Betano, atunci când gruparea din Ilfov va primi vizita celor de la Viitorul Constanţa. Cristiano Bergodi a mers deja să vadă baza celor de la Voluntari şi Stadionul “Anghel Iordănescu”.

Cristiano Bergodi dă indicaţii în timpul meciului dintre Dinamo şi ASA Târgu Mureş, din Liga 1 Betano, disputat pe 17 octombrie 2015.
Cristiano Bergodi dă indicaţii în timpul meciului dintre Dinamo şi ASA Târgu Mureş, din Liga 1 Betano

Italianul a mai fost pe lista celor de la FC Voluntari după ce Daniel Opriţa a fost dat afară de la echipă. În cele din urmă conducerea clubului a decis să lucreze alături de Dinu Todoran, însă acum lucrurile s-au schimbat, mai ales după ce echipa a mers din rău în mai rău. Cristiano Bergodi este un antrenor italian născut pe 14 octombrie 1964, la Bracciano, în Italia, care a antrenat de-a lungul timpului echipele Lecce, FC Naţional, CFR Cluj, Rapid Bucureşti, FC Poli Iaşi, Steaua, Modena, Pescara, Brescia şi ASA Târgu Mureş. Bergodi a mai fost antrenor secund la Lazio. Italianul are în palmares un singur trofeu, Supercupa României, câştigată în sezonul 2007 – 2008, cu Rapid Bucureşti.