Fotbal international

Cristiano Ronaldo câştigă 162 de milioane de euro din contractul cu Nike! Bonusul pentru Balonul de Aur

06.09.2019 | 21:17
Cristiano Ronaldo castiga 162 de milioane de euro din contractul cu Nike Bonusul pentru Balonul de Aur
Cristiano Ronaldo câştigă 162 de milioane de euro din contractul cu Nike (sursă foto: hepta.ro)

Cristiano Ronaldo a semnat un nou contract cu Nike în 2016 şi câştigă 162 de milioane de euro. Noul acord se întinde până în 2026, ceea ce înseamnă că vedeta lui Juventus încasează 16,2 milioane de euro pe an. Până în prezent, datele contractului nu au fost făcute publice, însă revista Der Spiegel a anunţat suma care îi aduce un plus considerabil în contul bancar.

Toate cifrele contractului dintre Nike şi Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo este considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti din istorie, motiv pentru care Nike i-a propus un contract de nabab. Portughezul a semnat prima oară cu firma americană în 2003, atunci când a fost transferat de Manchester United de la Sporting Lisabona. Conform Der Spiegel, atacantul de 34 de ani primeşte câte 16,2 milioane de euro în fiecare an pentru acordul semnat în noiembrie 2016.

Pentru a primi această sumă, Cristiano Ronaldo este obligat să evolueze pentru un club considerat în categoria A de către firma Nike. În plus, compania americană i-a pregătit un bonus de 4 milioane de euro pentru fiecare Balon de Aur câştigat. În urmă cu 16 ani, când a semnat prima oară cu Nike, atacantul lui Juventus încasa puţin peste 3 milioane de euro, însă performanţele l-au făcut să devină unul dintre cei mai bine plătiţi sportivi. După dezvăluirea făcută de Der Spiegel, oficialii companiei de articole sportive au oferit un comentariu sec. “Nu comentăm contractele sportivilor noştri”.

Cristiano Ronaldo câştigă 162 de milioane de euro din contractul cu Nike (sursă foto: hepta.ro)
Cristiano Ronaldo câştigă 162 de milioane de euro din contractul cu Nike (sursă foto: hepta.ro)
  • 8.000.000 de euro a încasat Cristiano Ronaldo de la Nike pentru Baloanele de Aur câştigate în 2016 şi 2017

Contul de Instagram îi aduce bani grei lui Cristiano Ronaldo

Peste 182 de milioane de persoane urmăresc contul de Instagram al lui Cristiano Ronaldo, iar portughezul câştigă şi de aici bani. Conform Sports Rich List, atacantul de 34 de ani încasează 975.000 de euro pentru fiecare postare comercială de pe pagina lui oficială.

Transferat în vara anului 2018 de la Real Madrid la Juventus, Cristiano Ronaldo a semnat un contract valabil până în 2022 cu “Bătrâna Doamnă”. La campioana Italiei, portughezul are un salariu anual de 30 de milioane de euro, fiind cel mai bine plătit fotbalist din Serie A.