News

Cu ce medie s-a intrat la liceele de top din București. Care a fost media ultimului admis

25.06.2019 | 08:32
Cu ce medie s-a intrat la liceele de top din București

FANATIK îți spune cu ce medie s-a intrat la liceele de top din București, imediat cum vor fi afișate rezultatele la Evaluarea Națională 2019. Emoțiile absolvenților de clasa a 8-a sunt la cote alarmante, deoarece urmează să vadă rodul muncii lor din ultimii opt ani de zile!

Cu ce medie s-a intrat la liceele de top din București

Potrivit Ministerului Educației, rezultatele la Evaluarea Națională 2019 vor fi afișate marți, până în ora 12:00, pe site-ul edu.ro. Astfel, elevii pot afla notele obținute la limba română, matematică și limba maternă, după examenele susținute săptămâna trecută.

Tot marți, elevii nemulțumiti de notele obținute la Evaluarea Națională 2019 vor putea depune contestații, între orele 14:00 și 20:00. Atenție! Notele obținute după contestații pot fi mai mari, dar pot fi și mai mici decât cele obținute inițial, așadar contestația este o sabie cu două tăișuri!

Iată topul claselor de mate-info din Capitală, după ultima medie de admitere de anul trecut:

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” – media ultimului admis anul trecut: 9,77. Număr de clase de mate-info scoase la admitere 2019: 3 clase
Colegiul Național „Sf. Sava” – media ultimului admis anul trecut: 9,76. Număr de clase de mate-info scoase la admitere 2019: 7 clase, dintre care una bilingv engleză
Colegiul Național „Spiru Haret” – media ultimului admis anul trecut: 9,62. Număr de clase de mate-info scoase la admitere 2019: 3 clase, dintre care una bilingv engleză
Colegiul Național „Tudor Vianu” – media ultimului admis anul trecut: 9,57. Număr de clase de mate-info scoase la admitere 2019: 9 clase, dintre care una bilingv germană
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” – media ultimului admis anul trecut: 9,48. Număr de clase de mate-info scoase la admitere 2019: 5 clase
Colegiul Național „Mihai Viteazul” – media ultimului admis anul trecut: 9,45. Număr de clase de mate-info scoase la admitere 2019: 8 clase
Colegiul Național „Grigore Moisil” – media ultimului admis anul trecut: 9,40. Număr de clase de mate-info scoase la admitere 2019: 3 clase
Colegiul Național “Iulia Hașdeu” – media ultimului admis anul trecut: 9,27. Număr de clase de mate-info scoase la admitere 2019: 4 clase, dintre care una bilingv engleză
Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” și Colegiul Național „Matei Basarab” – media ultimului admis anul trecut: 9,19. Colegiul George Coșbuc organizează 3 clase de mate-info, iar Colegiul Matei Basarab organizează 4 clase
Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” – media ultimului admis anul trecut: 9,16. Număr de clase de mate-info scoase la admitere 2019: 2 clase, dintre care una bilingv engleză
”În TOP 10 unități de învățământ din București ponderea cea mai mare o are sectorul 1, cu 4 unități de învățământ, având şi cea mai mare rată de succes şi promovabilitate. La nivelul sectorului 2 se regăsesc în ierarhie tot 4 unități de învățământ în TOP 10. Sectoarele 5 și 6 sunt reprezentate de câte o unitate școlară. În acest top nu se regăsesc unități de învățământ din sectoarele 3 și 4”, notează specialiștii ISMB-CMBRAE în analiza citată.