Sport

Cu tricolorul în deşert! Primul om din lume care a terminat cursa Dakar fără navigator şi asistenţă: „M-am simţit ca în Mad Max”

09.04.2019 | 19:08

Claudiu Barbu este primul om din lume care a terminat cei 6000 de kilometri dintre Monaco şi Dakar fără să aibă navigator şi asistenţă tehnică. Sportivul a acordat un interviu pentru FANATIK în care a vorbit despre provocările unei astfel de curse de anduranţă.

Claudiu Barbu, cu tricolorul prin deşert: “Tati, nu vrem să pleci!”

Claudiu, ai strâns multă experiență în automobilism. Cum a „curs” cariera ta?

  • În 2012, am început să particip la etape de enduro și motocross în campionatele naționale de motociclism. În 2014, au venit primele rezultate și primele titluri, în special pe Rally Raid. Un accident suferit la un antrenament cu Many Gyness pe dunele din Tunisia m-a obligat să mă reorientez spre patru roți. În 2016, am luat decizia să achiziționez un RZR Polaris Turbo. Am debutat oficial la a doua ediție Baja 500 în 2017, unde am obținut și primul rezultat notabil, locul 3 la clasa SSV și 7 la General Auto, în condițiile în care competiția s-a bucurat de o numeroasă prezență străină, cu piloți experimentați. Anul 2017 a fost încărcat, însă 2018 a fost cel mai fructuos: am fost primul echipaj auto românesc ce a trecut linia de sosire la Dakar, avandu-l pe Paul Spiridon în dreapta, și pe Gabriel Radu și Cristian Dragomir în echipa de asistență tehnică. Am obținut titlul de campioni naționali la Rally Raid la general auto, campioni naționali la SSV, vicecampioni în Campionatul Est-European, locul 4 pe echipe în Campionatul Mondial de Rally Raid la clasa T2 și un total de 18.000 kilometri de raliu în regim de rally-raid, desfășurați pe 3 continente și 14 țări. Dacă în Campionatul Național și cel Est-European am pilotat Polarisul, în Campionatul Mondial am ales să pilotăm un Nissan Navara.

Ce au spus familia, prietenii, toți cei dragi, atunci când i-ai anunțat că vei pleca în Africa pentru această cursă ?

  • Ca orice idee nebunească, a fost primită prima dată cu amuzament, apoi contestată vehement, ca într-un final, prin puterea convingerii, să fie acceptată ca singura opțiune. Cel mai greu a fost cu copiii, care vin și-ți spun „Tati, nu vrem sa pleci!”…Cu tricolorul prin deşert în Africa. Dakar

Baja, Ziua de Dakar a României

Ai participat la Baja 500, așa numitul Dakar al României. Cât te-a ajutat în Africa?

  • Dupa trei participări la Baja 500… prima dată a fost cu motocicleta… am botezat această cursă „Ziua de Dakar a României”. Cei 500 km pe care trebuie să îi parcurgi într-o singură zi, fără posibilitatea să apelezi la echipa de asistență tehnică, echivalează cu regimul la care ești supus într-o zi obișnuită de Dakar. De altfel, este și singura cursă de acest gen din toată Europa. Cine se gândește să ajungă la Dakar, indiferent că vorbim de Africa sau de competiția din America de Sud, are ocazia să se antreneze și ar trebui să își testeze limitele cu o astfel de zi. Este o cursă deosebit de grea, cu diferențe mari între linia de start și cea de finiș.

În cele două săptămâni foarte grele din Africa a fost vreun moment în care ți-ai spus „Ce caut eu aici? Nu trebuia să vin!”?

  • Cele mai grele momente, în care îți pui la îndoială decizia, sunt cele câteva zeci de ore de așteptare de pe vapor. A fost al doilea an consecutiv în care Revelionul l-am făcut singur, într-o cabină de feribot, departe de familie. Singurătatea, combinată cu lipsa de acțiune și adrenalină, îți poate sădi urme de îndoială. Totul se disipă odată ce iei startul, iar incurajările curg din toate direcțiile.Cu tricolorul prin deşert în Africa. Dakar

Ce traseul ai parcurs, ce problemele ai avut, ce experiențe ai trăit?

  • Startul festiv are loc în Monaco, de unde sunt 300 de kilometri până în Sete, portul din Franța unde are loc îmbarcarea sportivilor și a întregii logistici a organizatorului. Pâna la Nador, în Maroc, petreci două nopți pe Mediterană… și vreo două-trei Revelioane, în funcție de fusul orar… rușii au parte de cele mai multe. Pentru 2020, organizatorul ne va da „permisie” de Revelion, să stăm cu familiile. Ediția va începe abia în 5 ianuarie.

Startul competițional l-am luat pe 1 ianuarie, imediat ce am debarcat și am făcut formalitățile de tranzit. Se ridică bariera de la vamă și începe aventura de 6.000 de kilometri!

62 de ore de nesomn, două mese în 6 zile…

Africa…

  • Da, Africa… 13 zile de epuizare maximă, dintre care 12 zile de raliu și o zi de pauză, dacă îi putem spune așa. În Maroc sunt 5 etape, urmate de ziua de odihnă. Am plecat de la premisa că Marocul este traversabil, iar obiectivul minim stabilit a fost să reușesc să termin pe roți cele 5 zile. Surpriza a venit, însă, în a doua zi, când organizatorul ne-a pregătit un traseu cu dune uriașe, de au rămas mulți blocați. Și eu de două ori. Munții ăia de nisip au indus tuturor o stare de panică raportat la ce ne aștepta în următoarele zile, mai ales în Mauritania. Cea mai bună zi, în care m-am simțit în largul meu ca pilot, a fost cea de a patra. Am avut aproape 450 de kilometri cum aș vrea să îi am pe toți: multe depășiri, viteză, navigație bună. La punctul de alimentare aflat la jumătatea traseului am provocat liniște totală în rândul clasei T3: am ajuns cu toate SSV-urile, deși plecaseră cu mult înaintea mea. Apoi, însă, o serie nesfârșită de probleme tehnice mi-a remintit faptul că sunt singur, iar eu venisem să încerc să ajung la linia de sosire, fără să mă lupt în clasament. După ziua de pauză, s-a trecut în Mauritania, țara în care totul se schimbă radical. Iar pentru mine totul s-a schimbat și la propriu, și la figurat. Am trăit extremele vieții: 62 de ore de nesomn, vreo două mese în 6 zile, un frig extrem intrat în oase, deși afara erau peste 35 de grade… Ultima etapă a fost în Senegal, cea care ajunge propriu-zis la Dakar. De suspans nu am dus lipsă nici în ultima noapte. Parcă toate problemele mecanice încercau să spună ultimul cuvânt. L-am avut eu, însă! Cu tricolorul prin deşert în Africa. Dakar

Raliu în plin război civil, printre mașini arse!

În Mauritania, nimeni nu vă mai putea asigura securitatea…

  • Mauritania este una dintre țările Africii în care există război civil. Din fericire, dacă îmi este permisă o astfel de exprimare, conflictul este mai mult înspre partea estică a țării, în timp ce traseul raliului este pe partea vestică. Există și o zonă de aproximativ 4 kilometri, între Maroc și Mauritania, ce n-ar ține de nici o jurisdictie, în care sunt prezente câteva mașini ale forțelor Națiunilor Unite, zonă ce îți face introducerea în imaginile care te vor însoți în următoarele zile. Întregul convoi logistic, precum și zonele unde se instalează bivuacul, beneficiază de pază militară. Populația este ospitalieră și pașnică, nu am avut niciodată probleme în Mauritania, însă peisajul mașinilor arse la marginea drumului îți crează puțin o atmosfera din Mad Max, așa m-am simțit în acele zile.

Pas cu pas, cum decurge o zi din Africa Eco Race?

  • În primul rând, oricât de ciudat ar suna, este greu de definit ce înseamnă noțiunea de „o zi” în Africa Eco Race. Certitudinea normalului, ca prima masă a zilei, ultima masă, orele de somn, dispare și este înlocuită de noi repere psihologice care te ajută la numărătoarea inversă. Pentru mine, singurul lucru cert pe care l-am ales ca să definesc trecerea unei zile era startul unei etape. Atunci știam sigur că a trecut o zi. Fiind singur, nu am reușit să mă culc niciodată mai devreme de ora unu noaptea, iar dimineața mă trezeam la cinci. Cel mai cumplit a fost când nu am dormit mai mult de două zile jumătate. De multe ori, în mijlocul nopților eram singurul din tot bivuacul care mai umbla la mașină. Cel mai mult am dormit 5 ore. De fapt, nici nu-mi amintesc dacă până la urmă le-am dormit, dar îmi este vie în minte imaginea că mai am 5 ore până când urma să sune ceasul. Însăși savurarea acelei senzații, că pot dormi atâtea ore, a fost extrem de reconfortantă pentru psihic. Startul meu varia de la o zi la alta. De obicei între 8:45 și 9:45 dimineața. După ce parcurgeam aproximativ 500 de kilometri de speciale printre dune, ajungeam în bivuac pe la 10 seară. Într-una dintre nopți am ajuns abia dimineață, cu doar 4 ore înainte de start. Nu m-am culcat nici măcar 5 minute. Am pus mâna direct pe bormașină ca să-mi schimb transmisia.
  • Cu tricolorul prin deşert în Africa. Dakar

Ești primul om care termină acest traseu fără navigație și fără copilot. Cum ai ajuns să te gândești la așa ceva?

  • Materializarea ideii de a încerca singur s-a realizat în conjunctura unor circumstanțe: nu găseam șofer pentru echipa de asistență tehnică, bugetul era praf, iar lui Paul îi lipsea disperarea de a mai merge încă o dată la Dakar. Nu pot să ascund, însă, faptul că ideea este mai veche și de multe ori mă surprindeam și pe mine cu întrebarea „Cum ar fi?”… Nu am regretat niciodată decizia, însa au fost multe momente în timpul raliului în care s-a instaurat teama, panica, epuizarea. Să scoți singur din nisip o mașină blocată îți consumă câțiva litri de apă. Din corp…Să nu lași pe nimeni în urmă. Dacă îl vezi apt mecanic și cu voința de a continua, stai cu el până reușești să pleci împreună cu el. Acesta este spiritul Dakarului. Sportiv-competițional vorbind, când treci pe lângă cineva, trebuie să te asiguri tot timpul că nu are o problemă. Orice rezultat frumos are în spate și un dezastru. La mine a fost cel financiar. Plusul este încă la stadiul de «Cum ar fi?»! Iar minusul îi afectează pe toți cei din jurul meu. Costurile sunt imense”

 

  • 6 este locul pe care a terminat Claudiu Barbu în Africa Eco Race, la categoria SSV.30 la general auto