Sporturi

Cum a explicat Simona Halep revenirea fabuloasă cu Svitolina. Momentul care a făcut diferența: „A fost enorm”

15.02.2019 | 19:50
Cum a explicat Simona Halep revenirea fabuloasa cu Svitolina Momentul care a facut diferenta A fost enorm

Simona Halep a reușit cel mai bun meci al său în 2019, revenind superb de la 1-4 în decisiv cu Elina Svitolina și impunându-se cu 6-4. A fost prima victorie a Simonei în fața ucrainencei după o serie de trei înfrângeri consecutive.

Simona a recunoscut că-și pierduse din încredere în momentul când Svitolina a dus scorul la 4-1 în favoarea sa în decisiv. Totuși, Halep s-a concentrat la maximum după game-ul de 4-2, care, crede ea, că a contat decisiv în stabilirea rezultatului final.

Cum a explicat Simona Halep revenirea fabuloasă cu Svitolina

„Game-ul de 4-2 a fost enorm. Apoi mi-am zis să joc fără teamă și să cred în șansa mea. Ceea ce am și făcut. Cred eu că am reușit câteva mingi excelente. Vântul a fost foarte greu azi, nu am fost constantă nici consistentă cu dreapta, dar am mers cu ea și am câștigat meciul” – a spus Simona Halep la TV Digi Sport.

Simona Halep are în acest moment cinci victorii consecutive. Totul a început sâmbăta trecută cu succesul în fața Katerinei Siniakova. A urmat apoi un alt succes la Fed Cup, unul mult mai important, cu Karolina Pliskova, pe care a învins-o în trei seturi.

La Doha, Simona a eliminat-o prima dată pe Lesia Tsurenko, în minimum seturi. A venit victoria cu Julia Goerges, una extrem de complicată, după două tie-break-uri. Cu Svitolina a fost cel mai greu însă. După un prim set câștigat, Simona l-a pierdut pe cel de-al doilea, iar startul celui de-al treilea a fost de coșmar: 1-4. Totul părea pierdut, însă Halep a găsit resursele necesare pentru a câștiga în fața unei jucătoare de top și s-a impus în final cu 6-4.

Halep s-a impus la Doha în 2014, atunci când a învins-o în finală pe Angelique Kerber. Anul trecut s-a oprit în semifinale, nu pentru că ar fi învins-o cineva, ci pentru că a abandonat din cauza unor probleme la genunchi.